Idei dintr-o viață

Am abordat in acest document cateva subiecte legate de oameni, pe care le-am considerat importante si am cules cele mai importante idei pe care le-am intalnit si apreciat in viata mea, atat cat am putut sa mi le amintesc. Am enumerat si o serie de carti si materiale din care m-am inspirat, care pot fi accesate daca cineva doreste sa afle mai mult.

Desi am atins tangential aspecte legate de credinta, nu am abordat pe larg subiectul. Nu consider ca am pregatirea necesara pentru a vorbi despre asta si exista carti si materiale pentru toate nevoile, pentru cei care cauta si vor sa afle. Pentru mine credinta in Dumnezeu ramane totusi piatra de temelie in viata oricarui om. Sunt sigur ca si ideile valoroase intalnite de mine si capacitatea mea de a le primi, accepta si adopta sunt de la Dumnezeu.

Cine decide de fapt?

Ce mananci de obicei, o prajitura sau un mar? Iti place sa inoti? Preferi sa te uiti la un film sau sa faci o plimbare in parc?

Majoritatea covarsitoare a oamenilor considera ca iau decizii rationale, logice. Este insa, in opinia mea, cea mai mare pacaleala pe care si-o face omul singur. E mai comod sa crezi ca stii ce faci, decat sa recunosti ca de fapt cele mai multe actiuni si decizii le iei pe baza de reflex, obisnuinta, convingeri, emotii, pofte, placeri. Bineinteles, exista o justificare pentru fiecare actiune si decizie, dar ea nu tine loc de logica, pentru ca in primul rand este foarte personala, subiectiva si nu este valabila nici macar pentru cei apropiati tie.

Constientizarea acestui proces, iesirea din aceasta “poveste” este conditia esentiala pentru a-ti recapata puterea de schimbare, capacitatea de a progresa, de a avea relatii mai bune cu ceilalti oameni si de a lua decizii trecute in mod real prin filtrul constiintei. Eu numesc aceasta capacitate “ridicarea nivelului de constiinta”, dinspre latura instinctiva a fiintei umane catre cea rationala, spirituala, proprie doar oamenilor.

Omul are un creier format din mai multe parti:

• O parte “cerebrala” – responsabila cu mintea constienta, gandurile “gandite”
• O parte “instinctiva” – responsabila cu reflexe, convingeri, experienta
• O parte care se ocupa de fiziologic (bataile inimii, comanda muschilor, etc)

Am inteles (inteles in sensul de “asta e conceptia/deductia mea”) ca partea instinctiva (nu stiu daca e tot aia cu subconstientul) e mult mai rapida in a raspunde stimulilor externi. Ea face sa ne ferim/speriem cand auzim brusc un zgomot, sau sa ducem mana la ochi cand vine ceva spre noi si tot ea face si sa raspundem cu rau la rau, sa ne aparam (subconstient) integritatea, “eu”-l. Eu am inteles ca aceasta pornire este un reflex, parte a mecanismului de aparare instinctiv. Deseori, acest reflex ne duce intr-o spirala a raului, oarecum spre constient, incat la un moment dat credem ca avem “dreptate” sa facem ceva rau.

Acest instinct eu il asimilez in proportie mare cu “ego”-ul, egoismul. Cred ca la baza comportamentului egoist sta de fapt un reflex de aparare al omului, sau la baza unor porniri rele e un mecanism al instinctelor, al reflexelor, care de cele mai multe ori “ia fata” mintii rationale. Nu vreau sa spun sau sa sustin ca ele sunt raul, cred doar ca diavolul se foloseste de stimularea si exacerbarea acestor reflexe, instincte, de intarirea convingerilor pentru a ne duce pe calea cea rea, a ne inchide, a ne cobora spre animalic.

Eliberarea de patimi cred ca are la baza cumva eliberarea de robia instinctelor, a reflexelor conditionate. Nu echivalez unele cu altele (patimile cu reflexe/instincte), doar fac o legatura intre ele.

Nu poti trai fara reflexe, instincte si convingeri, ele sunt de la Dumnezeu si au rolul lor foarte bine definit in viata noastra. Constientizand faptul ca ele nu fac totdeauna bine si ca nu trebuie sa te lasi dus de ele si sa fii rob al lor, poti sa te eliberezi ceva mai mult si sa iti dai seama, sa te corectezi, atunci cand ele te duc intr-o directie gresita.

Exemple:

• Curvia – e stimulata de instinctul de reproducere, de placere
• Nervii – sunt stimulati de reactia de aparare, deseori psihologica
• Mandria – e instinctul de supravietuire, de a fi “deasupra apei”, care se traduce in a fi deasupra celorlalti

Judecata consider ca e o forma a ego-ului, a reflexelor de aparare, a instinctelor de conservare, care, daca sunt stimulate de diavol, nu doar ne ajuta sa ne conservam, sa supravietuim, ci ne imping spre o conservare agresiva, in sensul de a-i asupri pe altii, a-i omora chiar, sau doar a-i batjocori, a-i controla, etc (importanta psihologica de a fi important, mai important).

Si eterna tragedie umana e ca “nu il intelege lumea”. El, omul, e bun, doar ceilalti nu il inteleg. Ceilalti, sunt rai, nu sunt ca el. Sau sunt lenesi, sau agresivi, sau prosti, sau slabi, sau puternici, sau … sau cum? Iata judecata. Iata iluzia. Iata gandul si judecata care devin “realitate”. Iata reflexul omului de a fixa, de a incadra. Iata ochelarii albastri prin care lumea e mai albastra, iata oglinda care, de fapt, nu ne reflecta decat pe noi insine. Insa nu vedem asta, pentru ca avem un val deasupra ochilor mintii si sufletului. Asta e ideea mea, nu adevarul (ca doar despre asta vorbim). Probabil ca valul e de la diavol. Pot eu sa stiu? Nu stiu, doar asa cred, e ideea mea. In orice caz, cred ca misiunea noastra este de a ne dezveli de el pentru a ne mantui. Cine nu reuseste … Dumnezeu stie. Eu imi doresc sa reusesc.

Si revenim la judecata, de aici pleaca multe, ea e cumva o piedica in calea noastra. Judecata nu in sensul de ratiune, ci de osanda, de catalogare, de etichetare, de verdict, de “adevar”.

Aici se incadreaza si notiunea de “trebuie” / “nu trebuie”, care spune ca te agăți de o idee, ca poti rămâne blocat in ea si îți refuzi alte opțiuni. A fi deschis si la alte variante e un bun mijloc si un exercițiu puternic de a găsi soluții win-win, a debloca situații, a nu mai persista in greșeli, a-i intelege si accepta pe altii asa cum sunt.

Cine sunt eu?

Sunt barbat, femeie? Roman, chinez? Alb, negru? Am parul lung, scurt? Vorbesc repede, mult? Sunt tacut, retras? Mai mult sau mai putin dotat intelectual? Sarac, bogat? Sanatos, bolnav? Optimist, pesimist?

Daca imi pierd o mana, mai sunt eu? Daca pierd pe cineva drag, mai sunt eu? Daca plec in alta tara, mai sunt eu? Daca fac trei facultati, mai sunt eu? Daca-mi schimb numele, mai sunt eu? Daca parcheaza cineva pe locul meu, mai sunt eu? Daca fac un transplant de rinichi sau chiar de inima, mai sunt eu? Daca imi pierd cunostinta, mai sunt eu? Daca ma jigneste cineva, mai sunt eu? Daca imi e frica, mai sunt eu? Pune-ti tu orice intrebare similara…

Cine sunt eu de fapt? Cu ce ma identific?

Concluzia mea este ca sunt cate putin din toate cele de mai sus, dar mult mai mult decat atat. E ceva dincolo de toate acestea care este ireductibil si indestructibil, orice s-ar intampla la nivel superficial, acest “ceva” ramane si ma reprezinta. Este incomparabil mai important, mai reprezentativ si mai valoros decat orice atribut, insusire sau orice obiect care imi apartine. Si il avem toti, indiferent de rasa, etnie, religie, pregatire profesionala, statut social, etc. La nivelul acesta profund, toti suntem egali, toti il avem. De cele mai multe ori, este ingropat sub tot felul de amanunte, griji, ganduri, de la obiectele care ne inconjoara, la cariera profesionala, la orgolii, la mancare, placeri, dorinte si lista ar putea sa fie fara de sfarsit.

Sufletul.

Cenusareasa din adancul fiecarui om.

O comoara inestimabila (“Caci ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?”), rareori apreciata si accesata. Sursa unor puteri nebanuite. Adapostul mai mult decat antiatomic, indestructibil. Nivelul la care ne putem conecta autentic si usor cu ceilalti. Vehiculul prin care trecem in lumea de dincolo, in vesnicie.

Din aceasta concluzie rezulta niste idei, fiecare poate sa exploreze si sa castige printr-o intelegere mai buna a propriei persoane, a relatiei cu ceilalti si ridicarea nivelului de constiinta.

Eu voi atinge pe scurt doar una din concluzii: in vesnicie trecem, dar intrebarea este daca ajungem la odihna sau la osanda. Raspunsul o sa ni-l dea Hristos, in functie de faptele noastre, de darurile pe care le-am primit, de relatia noastra cu Dumnezeu si cu ceilalti oameni. Nu fac un tratat de teologie, ma voi referi in continuare doar la relatiile cu ceilalti oameni. Despre mantuire si aspectele teologice exista carti pe care le poti accesa.

Oamenii si relatiile dintre ei

Pentru a ridica nivelul calitatii relatiilor mele cu ceilalti oameni, trebuie sa reusesc sa vad dincolo de aparente, sa reusesc sa ma conectez la un nivel mai profund, sa ma oglindesc in aproapele meu.

Cu ce se identifica omul de langa mine? Cine e el de fapt?

Ca si mine, are si el un suflet ingropat sub toate aparentele, sub multe aspecte care imi distrag atentia, sub multe suferinte si alte conditionari necunoscute mie. Daca imi dezvolt capacitatea de a descoperi ceea ce nu se vede si ma antrenez in a intelege si a iubi neconditionat, viata MEA se poate imbunatati radical prin reducerea dramatica a suferintei mele care rezulta de obicei in relatia cu ceilalti oameni, atunci cand ma opresc la nivel superficial.

Fiecare om are in el si o parte care ne convine si o parte mai putin placuta, care uneori ne face chiar rau. Ea se reduce totusi la un comportament sau la aspecte care tin de forma, nu este omul in sine. Comportamentul omului e atat mostenit, cat si dobandit, format in timp, un mix intre ele. El este creatia lui Dumnezeu si nu e rea. Niciun om nu e rau in adancul lui, doar judecata noastra stramba asimileaza omul cu comportamentul lui, cu aspectul exterior, etc. Iar comportamentul nostru stramb, atunci cand traim la nivel superficial, face ca deseori instinctele si reflexele noastre sa “apere ego-ul” si in felul acesta sa ii ranim pe altii si ei sa ne vada ca fiind rai, sa nu vada ceea ce suntem de fapt. Pentru ca si ei la randul lor se “apara”, iar reflexele lor sunt in actiune, ghearele scoase, pistoalele incarcate. Fiecare a construit in jurul sau un zid de aparare, din instincte, reflexe, obiceiuri. Si fiecare zid ne impiedica sa ne apropiem de altii, de aproapele nostru, de Dumnezeu. Ca si cum ar incerca sa se iubeasca doi oameni imbracati in armuri, cu tot armamentul in pozitie.

Trairea relatiei cu ceilalti la un nivel mai inalt, mai profund, dincolo de aparente, forma si comportament, descoperirea a ceea ce este bun in celalalt, face posibila depasirea zidurilor si conectarea autentica intre mine si celalalt.

La conceptia asta a mea (omul e bun in esenta lui, aparentele / comportamentul nu sunt totul la un om, zid de aparare, judecata e falsa) a contribuit un mix format in mare parte din:

• Capacitatea lui Hristos de a ierta, care ma uimeste de fiecare data cand o re-constientizez, care nu incetez sa o re-descopar si care o uit usor, nu o pot copia, nu stiu cand sa o aplic si cand nu (vezi management de companie si greselile de acolo cand aplici fara discernamant). Am inteles ca aceasta capacitate se bazeaza in primul rand pe o dragoste fara termen de comparatie, dar si pe faptul ca Hristos cunoaste adancul omului si tine seama de puterile omului, de mostenirea pe care acesta o are, de multe alte aspecte pe care noi nu le cunoastem si nu le vom sti probabil niciodata.
• Cele 5 rani + un workshop tinut de niste americani (ChickFilA) – am inteles ca fiecare din noi are o suferinta a lui, formata in general in copilarie. Aceasta suferinta ii marcheaza de obicei viata, comportamentul, conceptiile, convingerile, reflexele, conditionarile. Suferintele formeaza ca mecanism de aparare a ego-ului niste masti, niste comportamente si, posibil (de ce nu?), da corpului o tendinta spre anumite forme. “Cele 5 rani” le imparte in:
  • Comportament/masca rigid; suferinta = nedreptate
  • Comportament/masca puternic, forta, dominator; suferinta = tradare
  • Comportament/masca fugar, sters; suferinta = respingere
  • Comportament/masca dependent; suferinta = abandon
  • Comportament/masca masochist; suferinta = umilire

         Atentie, ideile acestea nu sunt “adevaruri”, sunt informatii, pentru mine sunt repere, le iau ca repere si incerc sa vad dincolo de ele atunci cand vreau sa sap mai adanc.

• Filmul “Crash” – care arata interactiunea intre oameni de diferite rase si etnii si un lant in care fiecare face rau unuia si bine altuia, suferind rau de la unul si primind bine de la altul, fiecare face o fapta buna si alta rea, fiecare din ei fiind etichetat de ceilalti sau chiar de spectatorul filmului. La sfarsit, iti dai seama ca asa e lumea si ar putea sa nu fie asa … in orice caz, film cu Oscar, mesaj Divin
• Mai multe carti (Spune drept, inteligenta emotionala, etc)
• O sedinta de coaching si de psihoterapie, de unde am invatat ca dincolo de orice sunet e linistea lui Dumnezeu, ca dincolo de orice comportament, judecata a cuiva, omul are un suflet, care e dat de Dumnezeu si e bun (asta in contextul in care incercam sa il iert pe tata)

Per total legat de cele de mai sus, ideile de baza pentru mine au ramas ca:

• Omul are un suflet si un trup de la Dumnezeu, create si prin intermediul parintilor. La conceptie primeste o mostenire de la parinti si inaintasi, atat trupeasca prin intermediul ADN cat si emotionala, mentala, sufleteasca. Primeste si o serie de abilitati, caracteristici, puteri (talanti). Subiectul acesta este surprins foarte bine de Sfantul Arsenie Boca in “Cararea Imparatiei”, impreuna cu alte invataturi de mare folos.
• Pe masura ce se dezvolta, incepand inca din pantecele mamei, aduna si multe alte elemente, trairi, abilitati, conditionari, cunostinte, puteri, isi formeaza convingeri, obiceiuri, reflexe, atat prin preluare de la cei apropiati, cat si pe cont propriu. Acestea se transforma mai tarziu in viata in blocaje, pentru ca unele din ele isi pierd valabilitatea in timp si pentru ca orice zid de aparare te impiedica si pe tine sa inaintezi liber. Ce te-a adus pana aici, te poate impiedica sa mergi mai departe. E bine sa iti revizuiesti din cand in cand „programele”, sa verifici daca mai sunt adecvate si sa le improspatezi
• O suferinta a lui sau mai multe (venite cumva inclusiv pe mecanismul de aparare a ego-ului si pe iluzii despre “realitate” si “dreptate”) i-au (de)format oarecum viata, fara ca el sa-si dea seama, in special in copilarie, cand omul nu are experienta de viata
• Ca urmare, a dezvoltat alte metode (convingeri, obiceiuri, reflexe adanc intiparite in fiinta lui) prin care incearca sa “supravietuiasca” (desi nu e intotdeauna in pericol mare), sa isi apere ego-ul mai departe = comportament / masca
• Comportamentul / masca (de cele mai multe ori format, dobandit in timp) nu trebuie identificat cu omul in totalitatea lui, omul este mult mai complex decat atat
• Unii se trezesc din situatia asta si schimba ceva, unii mai mult, unii mai putin, unii intr-un fel, altii in altul (vezi si Matrix mai jos, urmatorul capitol)
• Pornind de la acestea, oamenii nu trebuie judecati, ci intelesi, acceptati, iubiti neconditionat (dupa modelul Hristos) si, daca se poate, ajutati sa se vindece, sa iubeasca. Dragostea e cea care vindeca

Un aspect foarte important legat de oameni (adica eu, tu, el, oricine) este acela ca toti au, pe langa suferintele mentionate mai sus, niste slabiciuni si niste calitati. As putea spune ca nu am intalnit om fara sa aiba o slabiciune, o zona in care este deficitar si o zona in care exceleaza sau este macar mai bun.

La unii slabiciunile sunt de ordin fizic si se identifica mai usor, pot fi orbi sau cu probleme de vedere, sa aiba probleme de auz, sa nu poata folosi o mana un picior, sa nu le functioneze rinichii, sau orice problema fiziologica. La cei mai multi insa, slabiciunile sunt de ordin mental, emotional, sau sufletesc si acestea nu se vad la nivel fiziologic, sunt mai greu de inteles si de acceptat. Aici este o problema foarte subtila, pentru ca la o prima vedere ni se pare ca acel om nu vrea, nu intelege, insa este vorba de infirmitati similare cu cele fizice, pe care pur si simplu le are si care il stapanesc, nu le poate controla la nivel rational. Sunt la fel de reale ca cele fiziologice, este foarte important de inteles si acceptat acest lucru. Spre deosebire de cele fiziologice insa, acestea pot fi adresate, tratate, omul se poate elibera intr-o proportie mai mica sau mai mare de sub stapanirea lor (vezi capitolele urmatoare).

O scurta idee care rezulta este ca si eu am slabiciuni, este util sa le constientizez si sa nu caut sa le ascund (tentatia asta este), ci sa le accept si sa tin seama de ele. Este firesc sa fie asa. Adam a gresit, dar a incercat sa dea vina pe Eva in loc sa-si recunoasca greseala, iar Eva pe sarpe. Iuda a gresit si in loc sa-si ceara iertare a cazut in deznadejde si s-a sinucis. Petru a gresit si a ales calea cea buna, cu parere de rau, a plans si si-a cerut iertare si a primit cheile Imparatiei Cerurilor. Toti apostolii au gresit, nu l-au crezut pe Hristos si nici pe mironosite si Dumnezeu a ingaduit asta pentru ca ei si noi toti sa avem ingaduinta fata de greseala aproapelui, (re)cunoscand ca si noi la randul nostru gresim catre altii. De aceea este firesc si benefic pentru noi insine in a ne recunoaste greselile, si sa ne cerem iertare.

Calitatile sunt rareori apreciate de fiecare dintre noi, avem tendinta de a ne opri la defecte. Insa in modul cel mai real cu putinta, ceea ce functioneaza este de cele mai multe ori cu mult, mult mai mare si mai important decat ce nu functioneaza. Trebuie doar sa iti deschizi mintea si ochii ca sa vezi si sa accepti si sa descoperi. Trecem foarte usor cu vederea lucrurile de baza, cum ar fi faptul ca putem vedea, auzi, merge, ne putem folosi de maini, avem mintea intreaga de cele mai multe ori, avem o capacitate de gandire mai mult sau mai putin ridicata, etc. In plus, fiecare dintre noi are niste calitati, sau talente, care se pot vedea sau ramane sa fie descoperite. Nu cred ca exista om fara niste daruri de la Dumnezeu. Si sa nu uitam ca fiecare om are un suflet, infinit mai pretios decat orice calitate sau defect. Daca in loc sa ne raportam la cel de langa noi la calitati si defecte ne-am raporta la sufletul lui, am putea simti si gandi altfel, am avea deschiderea si energia mult mai ridicate in relatia cu orice persoana.

De la broasca testoasa iei rabdare si longevitate, nu viteza si indemanare. De la un om cu mai multa energie si putere te astepti sa urce pe munte sau sa aiba o preocupare activa, nu sa croseteze. Mamele prin natura lor au grija de copii si mai multa rabdare si dragoste, iar tatii se ocupa de obicei de treburile care implica mai multa actiune si efort fizic. De la un om introvertit nu te astepti la o comunicare bogata, iar de la un extrovertit nu te astepti sa taca prea mult. Exemplele ar putea continua, dar idea de baza ramane ca fiecare om este potrivit la anumite activitati si mai putin potrivit la altele. Potriveste asteptarile tale cu capacitatile si abilitatile lui cele mai potrivite si nu invers. Este total neproductiv si dureros, atat pentru tine, cat si pentru celalalt, sa astepti de la el ceea ce nu poate duce sau duce mult mai greu. Zona in care un om este atat productiv, cat mai ales stabil si chiar implinit, este ceea ce se mai cheama “zona de talent”.

Parintii, rudele si chiar copii nu poti sa ti-i alegi. Sotul / sotia, prietenii, colegii, angajatii, sefii, insa, da. Si chiar este bine sa ii alegi, pe cat posibil, in conformitate cu ceea ce esti si simti, in functie de calitatile si defectele fiecaruia. Doar sa fii constient ca slabiciunile de cele mai multe ori raman, putini oameni reusesc sa se schimbe la modul profund. Trebuie sa accepti asta si sa fii impacat cu ele, pentru calitatile pe care le au in contrapartida. Eu am inteles asta in timp, pe masura ce faceam angajari la firma, pentru ca de cele mai multe ori aveam de ales intre doua, trei sau oricum cateva persoane, care fiecare avea niste avantaje si dezavantaje. Unul poate schimbase mai multe job-uri dar avea experienta relevanta, altul era mai in varsta si cu niste conceptii deja formate care parca nu prea se potriveau, dar era mai stabil in timp, altul poate era mai inteligent si nu ma asteptam sa ramana prea mult, etc. Dar cel mai bine am inteles asta cand am apelat la o firma de recrutare sa ne asiste in procesul de selectie pentru un post de manager si ei foloseau un test de personalitate, cu patru cadrane (DISC). Inainte de proces am primit intrebarea directa in care din cele patru cadrane suntem dispusi sa acceptam un nivel mediu. Atunci am realizat ca nu este numai experienta mea, ci asa functioneaza oamenii, nimeni nu e bun la toate. Pur si simplu trebuie sa aceptam acest fapt. De aceea este necesar sa colaboram unii cu altii cat mai bine, sa ne completam reciproc, atat in viata profesionala, cat mai ales in cea personala. Fiecare are rolul lui, necesar si important, contribuie cu darurile pe care le are, cat poate. Ca si in trup, nu poti spune ca mana e mai putin importanta decat ficatul sau ca piciorul drept e mai important decat stangul, un organism sanatos se foloseste de fiecare element in scopul in care a fost creat. In chip similar este construita si lumea si biserica, pentru ca suntem fiecare dintre noi madulare ale lui Hristos.

Cam acestea ar fi premizele legate de oameni si relatiile dintre ei, in mod uzual. Prin ridicarea nivelului de constiinta si a atentiei mele catre Dumnezeu, pot accede la un nivel mai inalt, pot deveni mai bun.

Puteri si libertate

Un om isi poate dezvolta capacitatile si in general o face prin procesul de invatare. Exista insa si o alta cale de dezvoltare mult mai puternica. Aceasta presupune insa un efort de alta natura, deseori mai dificil prin faptul ca necesita sa lucrezi cu tine insuti, sa treci prin niste incercari, sa iesi din zona de confort, sa te schimbi, sa te eliberezi de constrangerile / conditionarile / limitarile mentale, emotionale si sufletesti.  In acest fel vei putea intelege altfel viata, pe tine, pe ceilalti, vei putea descoperi in tine puteri necunoscute si vei putea colabora mult mai bine cu alti oameni. Acest proces este deseori referit in societatea actuala ca ”dezvoltare personala”. Daca insa scopul este emanciparea, dezvoltarea in sens egoist, in folosul propriu si / sau departarea de Dumnezeu, e trist. Daca ne apropie de ceilalti oameni, de Dumnezeu, daca ne face mai buni, mai intelegatori, mai darnici, este o schimbare cat se poate de binevenita. In termeni crestini se cheama “pocainta” (metanoia), schimbarea vietii la care ne-a chemat Hristos si inainte de el Ioan Botezatorul. Asta presupune lupta cu patimile, cu acele porniri care ne stapanesc, ne intuneca mintile si viata si de care ne putem elibera, nu doar in scop lumesc (e de folos si acesta), cat mai ales spre mantuire.

Un alt concept care mi-a ramas in minte e capacitatea noastra de a alege intre bine si rau. De a hrani ingerul sau vrasmasul. De a alege calea Domnului sau calea cea rea. De a deosebi adevarul de iluzie, gandurile de fapte, de a vedea dincolo de aparente si de a constientiza cat mai bine ce esti, ce poti, ce iti este bine, ce este rau. Si tot prin gand si credinta, de a depasi limitele gandite, de a avea credinta adevarata, pura, pe cat ne este noua cu putinta. Pentru aceasta este necesara trezirea constiintei.

La asta a contribuit un mix format in mare parte din:

• Filmul “Matrix” – care m-a facut sa inteleg ca omul poate fi manipulat de iluzii, de stimuli falsi, si poate iesi din aceasta stare. Cursul de leadership a completat si mi-a clarificat metafora lui “Matrix”, anume ca fiecare om traieste intr-o “poveste” a lui, care e proprie si nu tine prea mult seama de “povestea” celorlalti. Tot de aici am inteles ca iti poti depasi limitele, ca de cele mai multe ori limitele sunt o iluzie. Am avut o revelatie importanta legata de credinta, de Hristos. Pe personajul principal il cheama “Neo”, cel nou, el a depasit limitele prin faptul ca a reusit sa creada mai mult decat ceilalti. El mi-a amintit de “daca ai credinta, poti sa muti si muntii”, in filmul asta am vazut o scena care mi-a revelat aceasta idee sub alta forma si a patruns adanc in mine.
•  Aici si in multe alte filmulete de pe YouTube, oameni care erau intr-o stare foarte dificila si au reusit sa isi depaseasca acea conditie: paralizati, oameni fara maini si picioare si cate si mai cate. Credinta, incredere, biruinta asupra deznadejdii, asupra limitelor, asupra neincrederii. Ce poate face omul prin psihic si credinta.
• Si sa nu ii uitam pe sfintii care au biruit trupul, au supravietuit chinurilor intr-un mod care cu greu poate fi conceput de om, de minunile care s-au intamplat ca urmare a credintei lor si care ne-au ajutat si pe noi sa credem.
• Filmul “Calugarul si diavolul” – talcuit de Parintele Mihail prin alegerea intre bine si rau si prin staruinta calugarului de a merge pe calea cea buna, de a nu cadea in ispita
• Cursul de leadership cu iD Learning – prin faptul ca m-a ajutat sa desprind gandul de fapt, sa aud linistea de dincolo de zgomot, sa fiu responsabil pentru alegerile care le fac si sa deschid mintea si sufletul in a primi si oferi.
• Orice lucru pe care il faci are un scop. Scopul e cel care conteaza, scopul e duhul faptei, iar mijlocul/fapta e trupul faptei. Poti spune cuiva ca te deranjeaza ceva pe un ton aspru sau pe un ton vesel, intr-un fel sau in altul. Poti face o fapta buna cu scop rau, sau poti face o fapta (aparent) rea cu scop bun. Energia cu care faci acel lucru este foarte importanta si face diferenta. Sau scopul. Daca o faci cu dragoste, se simte si in afara ta, la ceilalti, daca o faci cu nervi, se simte/vede. In orice caz, Dumnezeu stie.
• Invataturile sfinte, a da gandurile de piatra Hristos, a le trece prin filtrul invataturilor Sfintilor Parinti, sa nu mai actionezi din reflexe
• In final, am asimilat totul cu Domnul Hristos, care si el a fost om, ispitit, deznadajduit, I-a fost frica, S-a rugat Tatalui sa treaca de la el paharul, a suferit pe Sf Cruce ca un om, toate durerile, pana la capat, a avut credinta si a facut ascultare. Cu cat mai mult conteaza ascultarea Lui cu cat putea sa scape oricand, Dumnezeu fiind. Noi n-am avea de ales, noi n-am putea face pentru noi insine minuni, insa El putea si nu a facut, din ascultare si credinta si din dragoste pentru om, pentru creatia Lui. A fost o alegere de la care consider ca avem cu totii de invatat cel mai mult si mai mult. Sa aplicam aceasta alegere a dragostei si credintei in viata noastra, iata misiune adevarata

Am mai invatat (tras concluzia) ca nu exista un singur “adevar”, o “dreptate”. Ca trebuie sa fii deschis, nu inchizi urechile si ochii doar pentru ca altcineva e altfel, sau crede altfel. Indiferent daca e mai mic, mai mare, mai “bun”, mai “rau”. De fapt nimeni nu e bun/rau, toti sunt buni, comportamentul lui e placut noua sau nu <=== ego-ul nostru judeca bun/rau prin prisma noastra egoista, raportata la sine insusi. Si am incercat sa adopt principiul ca “ideea mea este”, “gandul meu este”, “experienta mea m-a invatat”, “am inteles/invatat/tras concluzia”. Adica nu ca “asa e”, ci ca “asa cred eu, cel putin in acest moment”. Asta ar trebui sa ma ajute sa fiu deschis catre alte idei, sa fac ascultare, sa imi tai voia, sau cel putin sa fac lucrurile astea intr-o proportie mai mare ca pana acum. Din ce in ce mai mare. Conteaza atitudinea, nu perfectiunea, aia e doar la Dumnezeu – a nu se intelege ca trebuie sa ne blazam, doar sa nu ne descurajam cand constatam ca suntem imperfecti, atata tot.

Cand incerc sa ma ridic, sa ma eliberez, este posibil sa descopar ca este ceva care ma retine, care ma face sa nu pot inainta asa cum imi doresc, ca mai este necesar ceva ca sa pot fi intreg. Mai e ceva care necesita vindecare …

Procesul de vindecare

Intelegand mecanismul de auto-aparare (ego, masca), separand omul in profunzimea lui de aspect / comportament, sufletul de fapta, invatand sa alegi intre bine si rau si mai ales intelegand in mod cat mai profund posibil pentru noi ca oameni credinta si pe Hristos, poti porni pe calea cea buna. La un moment dat, poti realiza ca e necesar sa te vindeci ca sa te poti intregi, sa poti reveni spre ceea ce te-a harazit Domnul. Cat poate fiecare de mult …

Indiferent de calea de vindecare pe care o alege cineva, cred ca sunt importante cateva idei:

• Vindecarea ia timp
• Primul pas necesar e constientizarea ta, ca persoana si dorinta de vindecare, sa vrei
• Al doilea pas e asimilarea a doua elemente de baza:
  • responsabilitatea, sa ti-o asumi, faptul ca tu poti face ceva pentru tine, nu altii. Sa fii constient permanent de faptul ca in primul rand TU esti cel care decide, crede, actioneaza, isi asuma consecintele, se automotiveaza, are putere in suflet si minte, sau cel care isi pierde nadejdea, da vina pe altii, pe viata, pe circumstante, cauta in afara lui, etc.

• deschiderea, sa poti primi si oferi, nu doar informatie, ci si dragoste sau altele. Deschidere, pur si simplu, ca antinom al inchistarii/inchiderii in sine. Ca sa reusesti sa schimbi ceva si in general pentru a progresa pe orice plan, e nevoie sa gandesti ALTFEL, sa mananci ALTFEL, sa simti ALTFEL. Ca sa poti imbratisa noi oportunitati si sa descoperi variante, ca sa poti avea relatii mai bune cu alti oameni, ca sa poti intelege lucruri noi, trebuie sa renunti la vechile convingeri si sa accepti provocarea, să crezi dincolo de ce vezi, să crezi că nu doar tu ai dreptate, și celălalt are, să crezi că este posibil ceea ce pare imposibil, să crezi că se poate, să crezi pur și simplu. Si dupa cum se vede ajungem la credinta.

• Restul pasilor pot fi diversi, aici ar fi mult de povestit si pot diferi mult ca si cale, nu mi se pare la nivel esential, ca celelalte elemente mentionate aici. Ar fi de mare ajutor foarte probabil sinceritatea, recunostinta, iertarea si acceptarea, in opinia mea. Abordarea mea privind procesul de vindecare a fost descrisa mai pe larg si din mai multe perspective in „Experienta SLA” (https://ExperientaSLA.ro )
• Se face pas cu pas, ca dezvelirea unei cepe, foaie cu foaie. Daca e brusca/fortata, nu e durabila si lasa rani. Ia ani de zile, uneori o viata, uneori nu ajungi nici macar departe. Fiecare cat poate si cat vrea, dupa limitele fiecaruia
• Doar Dumnezeu prin voia Lui te poate ajuta sa sari pași
• Dragostea e esentiala in proces, in primul rand a omului care vrea sa sa se vindece (pentru Dumnezeu, pentru ceilalti oameni, pentru el insusi ca si creatie a lui Dumnezeu), iar daca nu poate el, macar a celorlalti pentru el
• Ca sa poti iubi (dragoste), trebuie sa poti ierta. Nu imi dau seama daca iertarea e inceputul sau vine pe parcurs, insa cred ca e esential sa ierti ca sa te poti vindeca. Iertarea e de 4 feluri (Parintele Nicolae Steinhardt):
  • A ta pentru cel ce ti-a gresit (e bine sa ierti fara sa-ti ceara, ca sa te eliberezi)
  • A celor carora le-ai gresit, pentru tine (asta e bine sa o ceri)
  • A ta pentru tine (nu e foarte usor de inteles si de realizat, e foarte subtila, consider ca un termen mai potrivit aici este acela de a te accepta asa cum esti)
  • A ta pentru cei carora le-ai gresit. E oarecum paradoxala, subtila, insa esentiala pentru o iertare completa, ca daca nu intelegi ca exista si asta ca mecanism, nu poti ierta complet. O vad oarecum conectata cu iertarea de sine

          Niciuna din cele 4 nu e usoara

• Totul se face mai usor cu ajutor de la Dumnezeu, cu rugaciune (Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma)

O exprimare dintr-o carte despre procesul de vindecare care mi-am notat-o si incerc sa o rememorez ca mi s-a parut foarte valoroasa:

„Efortul de reanimare presupune

• cunoastere și acceptarea de sine
• integrare a negativului inevitabil
• eliminarea resentimentelor
• sinceritate
• iertare
• reconciliere cu sine și cu ceilalți
• răbdare
• consecventa cu propriul ideal de viata și spiritual”

Idei dintr-o viata

Cateva idei de baza care stau in centrul conceptiilor mele (nu inseamna ca le stapanesc si le aplic foarte bine, ci doar ca incerc sa ma ghidez dupa ele, pentru ca le consider valoroase):

• Dumnezeu este bun, este dragoste, este mila. “Mila voiesc, iar nu jertfa” mi-a ramas adanc intiparit in inima si in minte, ca ceea ce vrea mai mult Dumnezeu de la noi.
• Credinta, nadejdea si dragostea sunt virtutile crestinesti, insa dragostea le intrece pe toate (Dragostea pe toate le rabda, Dragostea nu cade niciodata). Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos este mai mare decat dragostea celui mai mare sfant pentru Dumnezeu (Sfantul Arsenie Boca). Dragostea e mai presus de orice. Cand vrei sa te apropii de Dumnezeu, sa te intrebi “Ce ar face Dragostea acum?”
• Pofta este radacina tuturor relelor (o carte duhovniceasca, nu mai retin exact, posibil Filocalie, Pateric sau Sfantul Arsenie Boca)
• Pe ce pui atentia, creste (iD Learning)
• Hristos s-a rastignit pentru noi, pentru curatirea pacatelor noastre si a inviat din morti. Calea Lui este calea pe care trebuie sa o urmam cu toti, a jertfei si a dragostei mai presus de putere, de dreptate, de lumesc
• Viata aceasta nu poate fi inteleasa decat prin prisma vietii viitoare, a celei vesnice (Sfantul Arsenie Boca)
• Calea cea mai buna este dreapta cumpatare (Sfintii Parinti, cred ca Filocalia sau Patericul)
• Cea mai mare virtute este capacitatea de a deosebi binele de rau (Filocalia, probabil Sf Antonie cel Mare)
• Nu e important ce obtii, e important ce devii in urma unei experiente (citat de la o personalitate)
• Oamenii actioneaza de cele mai multe ori pe baza mecanismelor emotionale, nu rationale, asa ca nu cauta sa explici actiunile cu logica, nu functioneaza asa. Spre exemplu, betivul nu bea pentru ca nu intelege ca ii face rau, bea pentru ca are ceva in suflet care il macina si care se transforma in actiune fara sa treaca prin ratiune. Pe acest mecanism se bazeaza aproape toate actiunile omului si toate metodele de manipulare in masa si marketing emotional
• Comportamentul unui om, ceea ce spune, modul in care spune, ceea ce face si cum gandeste sunt expresii a ceea ce simte in adanc, deseori inconstient. Deseori cine acuza pe altul de ceva, are el insusi acea slabiciune („Cine zice ala e”). Cine se rasteste, sau este agresiv cu vorba sau cu fapta, poate avea o suferinta care iese la suprafata in acest fel, fara sa-si dea seama. Desfranatii poate cauta dragostea, doar ca o cauta unde nu se cuvine. Poate si cei care mint sau se mandresc sau se machiaza, la fel cauta dragostea celorlalti, inconstient. In spatele fiecarui comportament poate fi o suferinta sau o dorinta, un scop mai mult sau mai putin constientizat, ceva care tasneste la suprafata din adancul inimii lui. Aceasta perspectiva ne poate ajuta sa vedem dincolo de aparente si comportament, sa cautam sa intelegem oamenii si sa ne conectam cu ei la un nivel mai profund
• In oglinda, judecata pe care o ai despre altii e un indiciu important asupra ta insuti (psihologie, mecanismul proiectiei) – eu vad asta ca pe un sprijin in a dobandi smerenia. Pe mine m-a ajutat enorm sa intorc judecata mea asupra aproapelui catre sine, in acest fel m-am descoperit mult mai usor, dincolo de perdeaua de fum sub care ne ascunde ego-ul de noi insine, ca sa ni se para ca suntem mai buni, sa nu ne vedem slabiciunile. In chip similar, faptele noastre, comportamentul, ne descopera adevaratele intentii si trairi, daca suntem sinceri cu noi insine
• Instrumentul observatorului (camera de luat vederi): separa faptele, ce se intampla concret, de gandurile pe care le ai, de emotii, de senzatii, si vei putea iesi mai usor din starea de reactie, care te face deseori sa crezi ca gandurile tale sunt “ce s-a intamplat”
• Actiunea (rationalul) e indicat in loc de reactiune (instinct, reflex, convingere). Exista tot felul de stimuli, cuvinte ale altora, intamplari, chiar si in gandurile noastre sau in emotii, care in mod uzual ne declanseaza un anumit comportament sau reactie in mod instinctiv. Exemplu: daca cineva ne jigneste sau se baga in fata noastra in trafic, ne enervam, sau daca avem o pierdere ne intristam. Daca reusim sa ridicam nivelul de constiinta, putem inlocui reactia instinctiva cu o actiune rationala. Ne putem da seama ca acel stimul este doar o invitatie (ispita) la care putem alege sa NU raspundem, sa nu ne lasam dusi de val. Atat in viata aceasta, din punct de vedere juridic, cat si in viata viitoare, din punct de vedere sufletesc, noi raspundem pentru faptele noastre (cum a primit si Iuda raspunsul de la farisei: ”ce ne priveste pe noi, tu vei da seama”). Exemplu: daca cineva te jigneste grav si tu il impingi si se loveste la cap, tu esti vinovat pentru fapta ta, nu te va intreba nimeni de ce ai facut-o. La inceput e mai greu, dar prin exercitiu ne putem elibera de reflexele care nu ne ajuta sau chiar ne fac rau.
• Gandurile, ideile, emotiile, trece-le prin filtrul credintei, da-le de piatra Hristos (Filocalie?)
• In lucrurile importante, sa te sfatuiesti cu duhovnicul (sau macar cu un om cu credinta in Hristos), care vede cu alt duh si din afara ta, te ajuta sa iesi din subiectiv
• Chinul si suferinta omului vin de la impotrivirea lui in fata vietii, cand incearca sa controleze si sa impuna voia lui mai presus de ceea ce pur si simplu se intampla si chiar mai presus de voia lui Dumnezeu
• Tot ce ti se intampla, e spre folosul tau (zidirea ta), spiritual (sigur am citit in Biblie si in carti duhovnicesti, insa in mine s-a trezit si a patruns definitiv la iD Learning, coroborat cu informatiile duhovnicesti)
• Multe informatii valoroase ne vin in viata, insa prea putine le ascultam/primim cu adevarat. Ascultarea in acest sens si ascultarea in sensul ascultarii de duhovnic si de altii e un ingredient major. Are legatura cu deschiderea mentionata ca proces al vindecarii. Ascultarea ca taiere a voii. Orice sens de ascultare, sau mai bine zis toate sensurile ascultarii sunt foarte valoroase si te ajuta sa cresti spiritual
• Legat de acest subiect este foarte important sa constientizam ceea ce ne impiedica sa ascultam, sa primim mesaje si sa adoptam idei noi. O denumire folosita in zilele noastre este „Filtrele ascultarii” (puteti citi materiale pe acest subiect). Atunci cand crezi ca stii ceva, de exemplu, nu mai esti dispus sa asculti. Sau cand treci peste un subiect si schimbi vorba, sau cand ii dai o importanta scazuta, sau cand te prefaci ocupat cu altceva, sau cand, inainte sa termine interlocutorul tau ideea, vorbesti peste el sau deja te gandesti la ceea ce vei spune, fara sa asculti pana la capat. Acestea si altele similare, sunt mecanisme subconstiente de a respinge o idee sau de a evita sa o primesti. Paradoxal, desi primim ajutor si o serie de invataturi valoroase, instinctul de conserva(re) ne face sa le respingem. Acesta consider ca este cel mai puternic obstacol in calea dezvoltarii unei persoane, a ridicarii nivelului de constiinta, a schimbarii si in favoarea impietririi inimii si a sufletului. Probabil pe un mecanism similar omul ajunge la un moment dat sa nege chiar realitatea, asa cum fariseii au preferat sa ignore minunile si invatatura lui Hristos, decat sa o primeasca
• Cine reuseste sa ajunga sa adopte ascultarea, are sanse bune sa treaca la urmatorul nivel, la smerenie („Faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe Pamant”). Cei care reusesc sa traiasca in smerenie, pot ajunge la fericirea trainica, care nu se va lua de la ei. Si pe aceasta tema sunt destule materiale si carti.
• Zona de confort este acel loc din sufletul omului unde el este familiar cu ce se intampla si asta-i ofera un confort psihic si emotional, din care el cu greu va iesi, chiar daca sufera. Obisnuinta … Un om care bea sau care este obisnuit sa fie agresiv sau sa fie chiar agresat va cauta aceste circumstante in mod inconstient, chiar daca ii aduc suferinta sau il indeparteaza de alti oameni. Sunt doar exemple, lista ar putea continua … Acesta este mecanismul principal care il face pe om sa respinga schimbarea, dezvoltarea, vindecarea, pocainta, sau sa nu asculte. Constientizarea acestor mecanisme si inlaturarea lor poate ajuta la depasirea acestui obstacol major in calea catre starea de bine autentica
• O idee care m-a ajutat foarte mult si o consider valoroasa este simplificarea. Pe de o parte, in exprimare sa scoti justificarile care iti intretin blocajul intr-o idee si propria perspectiva. Exemplu: “sunt nervos, pentru ca m-ai facut de rusine” sa devina “sunt nervos”. In felul acesta iti dai puterea de a te elibera de idea ta si poti iesi mai usor din starea respectiva. Pe de alta parte, simplificarea in general in viata: mai putine haine, mancare, griji, dorinte, pentru ca din acestea vine de obicei tot zbuciumul si se pierde pacea sufleteasca
• O regula nescrisa dar foarte reala in opinia mea este ca placerea si comoditatea duc la chin, iar efortul, stradania si chiar suferinta aduc fericirea in cele din urma, intr-un mod oarecum paradoxal dar aratat limpede si de povestile copilariei (Fata babei si fata mosului, Pinochio, harap Alb etc.)
• Eu sunt OK, tu esti OK, asta e ideea de la care e bine sa pornim in relatia cu ceilalti
• Este bine sa nu confundam omul cu comportamentul lui. Dincolo de orice comportament sunt multe alte elemente pe care nu le cunoastem si mai ales e un suflet
• Aplica ce inveti, e mult mai important decat sa citesti (inveti) intr-una. Este util sa iei o idee si sa o aplici de 20 de ori, pana devine obicei. Daca adopti o idee noua / comportament pe saptamana, sunt 50 pe an, si ai sanse in acest fel la o dezvoltare continua, la o schimbare reala. La inceput e mai greu, dar pe masura ce te obisnuiesti va fi tot mai usor si vei simti negresit beneficii
• Generalizarea (toti, oricand, tot timpul, numai, etc) e, impreuna cu multe alte absolutisme, o capcana a gandirii, care te duce spre iluzie, egoism, aparare, atac, dreptate, etc
• Fericirea (implinirea dorintelor, satisfacerea poftelor) nu aduce recunostinta, recunostinta aduce fericirea. Cand multumesti pentru toate si dai slava lui Dumnezeu, abia atunci poti fi fericit.
• „Mai fericit este a da decat a lua”. Majoritatea dintre noi, cauta sa primeasca, inclusiv dragostea, iar nefericirea vine de cele mai multe ori prin faptul ca nu primesc sau nu obtin suficient. Omul nu se satura niciodata sa primeasca. Aceasta este capcana. Adevarata fericire vine atunci cand oferi, depinde doar de tine sa poti iubi, sa poti depasi aparentele si comportamentul celorlalti si sa ajungi sa te conectezi cu sufletul lor si sa-i iubesti neconditionat. Dragoste poate oferi oricine, indiferent de conditia sociala sau de alte circumstante exterioare. Daruind vei dobandi, acesta este secretul paradoxal

Alte resurse care m-au influentat foarte mult in viata:

• Cuvantul Domnului, in special cele patru Evanghelii. Am descoperit acolo o invatatura cu putere, o intelepciune mai presus de firea omeneasca, pe care am redescoperit-o in toate celelalte resurse, sub diferite forme
• „Jurnalul fericirii” + „Daruind vei dobandi” – Nicolae Steinhardt
• Predicile Parintelui Teofil Paraian
• Serile de predici/emisiuni Trinitas
• O prima parte din Filocalie (cred ca am citit 100 pagini) si „Scara” Sf Ioan
• O buna parte din Patericul Egiptean
• Carti cu Sfantul Arsenie Boca (in special „Cararea Imparatiei” si „Cuvinte Vii”)
• „Spune drept sau o sa te comporti stramb”
• „The inside out revolution” de Michael Neill
• Curs iD Learning + coaching – http://www.conscious.is/
• Coaching Iulia Trifan
• Articole de pe Crestin Ortodox (vazute cu Facebook)
• Citate si proverbe “de duh”
• Vietile sfintilor
• Muntele Athos
• Vizita la Ierusalim

In afara de asta au fost multi oameni de la care am cules lucruri:

• Parintii
• Amalia
• Duhovnici
• Am invatat multe de la copiii mei
• Si altii carora le port recunostinta, desi nu mi-i aduc aminte pe toti, de la doctorul care a incurajat-o pe mama ca “nu va naste un copil malformat” (altii ii ziceau asa), Dumnezeu stie cat e de lunga lista
• Am invatat multe de la varul meu si de la alti oameni defavorizati, in suferinta, saraci, al caror comportament, reactii si trairi am avut ocazia sa le observ, uneori pe indelete. Contactul cu cei aflati in suferinta, ascultarea povestilor lor, interactiunea cu ei, consider ca este cea mai buna metoda de intelegere si de progres sufletesc, as spune ca este peste orice forma intelectuala de cunoastere (exemplu: citit, invatat, etc.)

Un articol din care putem invata ceva despre fericire

https://www.crestinortodox.ro/editoriale/calea-spre-fericire-157889.html

Imi cer scuze, poate nu este un material cursiv, sunt mai multe idei pe care am incercat sa le transmit si forma nu este cea mai potrivita. Este un moment bun sa incepi sa vezi dincolo de forma, sa cauti esenta a ceea ce am vrut sa transmit.

O mie de vorbe, doi bani nu fac. Este bine daca ceea ce am scris a trezit ceva in tine, daca ai inteles ce am vrut sa transmit, daca ai primit mesajul meu sau macar anumite parti din el. Este si mai bine daca vei si face ceva. Pentru tine faci, nu pentru mine. Ceea ce am scris am dorit sa fie o sursa de informare si poate de inspiratie, nu trebuie neaparat sa fii de acord cu tot ce am scris, nu am pretentia de a detine adevarul, acestea sunt ideile, concluziile, convingerile mele, la care am ajuns in urma experientei de viata. Cauta ceea ce ti se potriveste, cel mai important este sa aplici ceva in viata de zi cu zi, de acolo vine rezultatul. Faptele masoara adevarata intentie, nu vorbele si declaratiile.

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Sunt recunoscator in mod deosebit lui Dumnezeu si celor care m-au ajutat sa ma deschid si sa incep sa primesc idei noi, sa ma descopar, sa inteleg si sa ascult. Marturisesc ca asta mi-a adus in cele din urma o bucurie trainica si o stare de bine.

Vesnica recunostina!