23.03.2026
M-am gândit ca e momentul sa mai aștern câteva gânduri in jurnal.
Am încercat, cât am putut, să mai fac niște poezii in ultima vreme, sa mai dictez cu transformare in text, dar Google nu mă mai înțelege, așa că acesta este prima bucata de jurnal dictata integral și pe care o va transcrie Dorian. Așa, un fir al evenimentelor este ca am ajuns la Crăciun și m-am bucurat de Nașterea Domnului, am mai scris din poezii, câteva. La sfârșitul anului pe 28 am avut bucuria de a fi vizitat de Amalia cu Matei, l-am văzut și eu, a fost amabil, mi-a arătat un pic unde se duce in internship, ce are de gând sa viziteze, ne-a povestit un pic despre ce va urma. Ne-am bucurat, a fost o zi frumoasa, am ieșit și la plimbare, a fost un pic de soare. Apoi a venit seara de revelion, unde am avut surpriza sa fiu invitat la masa festiva intr-una din casele de bătrâni, unde ne-am strâns cu toții, de fapt s-au stras toți bătrânii care erau cat de cat pe picioare și am fost invitat. A fost prima ocazie când i-am văzut și i-am cunoscut un pic, într-o ora, doua. Am stat la masa, am servit și eu din bunătățile de acolo, aperitive in special, brânzeturi, mă rog bunătăți și m-am bucurat in special că i-am cunoscut. Era multa suferință la masa aia, acolo, sunt vreo doi care nu vad, in orice caz nu era locul cel mai plin de bună dispoziție, însă atmosfera a fost una pașnica și fără încărcătura emoționala deosebita. Au fost vreo doi care erau mai vorbareți, au mai întreținut atmosfera, mai glumeau și doamnele care au fost de serviciu. Si uite așa am petrecut o seara plăcută. Anecdotic, a fost pornit si televizorul pe Etno TV, muzica populara, ceea ce a fost bine intr-un fel. Daca era altceva probabil mă indispunea, așa a fost cat de cat rezonabil. La zece și ceva eu m-am întors in camera și m-am culcat la miezul nopții. N-am avut un revelion nici cu slujba, ca la ca părintele, nici ca atunci când eram in lume și m-am odihnit pentru a doua zi. Apoi am petrecut sărbătorile de Sf. Vasile, apoi Boboteaza. De Boboteaza m-am și împărtășit, am fost la biserica, cu ajutorul lui Dumnezeu, am prins și slujba de sfințire a apei și apoi viața a intrat intr-un ritm normal. Noutatea după perioada asta, ca eu venind aici când a început postul, am mâncat de post pana de Crăciun, dar după ce a început dezlegarea cam toate mesele aveau carne și felul unu și felul doi și seara. La un moment dat nu prea mai aveam ce sa mănânc. Așa ca am decis, cu binecuvântarea părintelui Mihail, sa încep sa mănânc carne, mai rar, nu la fiecare masa, nu orice carne. La un moment dat mi-a fost un pic rău cu stomacul o zi, dar am trecut cu bine și m-am adaptat cu regimul, astfel că o dată pe zi sau la doua zile am mâncat și eu carne.
Fiind o perioada cu zile libere, am avut și mai multe vizite de la cunoscuți și apropiați care au venit să mă vadă. Îmi închipui ca nu-i o plăcere sa vezi un om in suferință, ei și-au făcut puțin curaj și au venit. Am avut, nu foarte multe vizite, dar au fost ceva. După sărbători au mai scăzut din intensitate, colegii fiind ocupați, ei mai veneau, a fost mai lejer, din punctul asta de vedere, după sărbători.
Timpul a trecut și iată ca a început și Postul Paștelui, a început și primăvara, am avut zăpadă, o iarna frumoasa, a nins de câteva ori cam de o palma, a fost peisaj de iarna. Acuma de vreo doua săptămâni e soare, a început primăvara, am început sa ies afara, de o săptămâna ies aproape in fiecare zi și stau cate o jumate de ora, o ora la soare. E tare frumos.
Cu doamnele care mă îngrijesc m-am acomodat din ce in ce mai bine, ele cu mine, deja avem 4 luni de când suntem împreuna.
O surpriza plăcută este ca de vreo luna Siri a început sa înțeleagă când o apelez, am prins o pronunție mai englezeasca, cu un „r” mai vag, mai puțin pronunțat. In felul acesta reușesc sa deschid telefonul mai ușor, pentru ca devenise o problema reala, si chiar reușesc sa fac si apeluri cu Siri. Mai dau greș si mai apelează pe altcineva, dar per total este un progres binevenit, o minune a Maicii Domnului. De asemenea, tot Maica Domnului mi-a dat gândul cel bun sa fac rost de un telefon pe care sa-l dau la doamne si pe care sa pot suna atunci când nu am acces la sonerie si a fost o îmbunătățire semnificativa a posibilității mele de comunicare cu ele, in special la somnul de după amiaza si noaptea, când aveam probleme si nu ajungeam la sonerie. Un ajutor minunat in contextul in care cuvintele pronunțate de mine sunt tot mai stâlcite si din ce in ce mai multe comenzi funcționează mai greu sau deloc. Sunt momente in care îmi este greu si mă exasperează efortul de a da anumite comenzi, dar pe total dau slava lui Dumnezeu ca pot sa fac si atât cat se poate.
Cu sănătatea am avut o perioada de încercare in prejma Crăciunului, am avut o viroză, ca de obicei fără mari simptome. Nu am avut dureri de cap sau febra sau altceva, am avut o ușoara durere in gat o zi și in rest o jena in gat și insomnie. M-a lovit la somn, dormeam puțin, eram slăbit ca stare generală, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am depășit. Am rămas cu o tuse și cu o jena in gat vreo 3 săptămâni, m-a cam încurcat, ca nu prea m-a lăsat sa dorm, dar am trecut cu bine. Încă merg, pașii sunt din ce in ce mai lenți și din ce in ce mai mici, dar ii fac, mă mișc. Nu mai merg chiar cum mergeam înainte, am scurtat un pic traseul, sa zic ca ar fi aproximativ 6 -7 metri, cam o dată la 2 zile fac cel puțin o tura, in afară de cat merg de la pat pană la fotoliu. In rest, mulțumesc lui Dumnezeu, nu am avut evenimente, gen sa cad sau sa-mi fie rău. Mă înec într-adevăr, mai rămân fără aer. De obicei ultima picătura și înghițitura e problema, ca rămâne in gat și in trecerea de la modul respirație la modul înghițit se mai produc accidente, dar cu ajutorul lui Dumnezeu le-am depășit. Poate de 3 – 4 ori pe săptămâna mai am cate un eveniment de genul acesta, dar am trecut.
Cu gatul e mai greu, am observat ca nici lumea nu mai înțelege ce zic, trebuie sa repet deseori, alteori abia vorbesc, nu am nici putere sa rostesc niște cuvinte mai ales când stau cu capul in jos. Mai rar, e adevărat, chiar si când sunt cu capul in sus dar sunt ceva mai slăbit, ca trebuie sa stea cu urechea lângă mine uneori ca sa mă audă, sa aibă ceva intuiție sa înțeleagă ce vreau sa zic. Uneori înțeleg greșit, in fine, idea e ca in comunicare au apărut niște probleme noi. Si cu înghițitul e mai greu, dar am început sa mănânc pasata toata mâncarea, mai puțin fructele. Am mai eliminat niște feluri de mâncare, că-mi rămânea in gat cate ceva și mă înecam, de exemplu ciorba de fasole si mai sunt câteva. De vreo trei săptămâni au apărut niște probleme și cu mușchii de la gat, nu prea mai pot sa-mi țin capul, ca sa înghit trebuie sa las capul in jos si daca-l las in jos au mai fost niște momente când nu mai puteam sa-l ridic înapoi. Cam de o săptămâna doua au apărut momente de slăbiciune mai accentuata, am avut vreo doua mese pana acuma in care ca sa-mi dea mâncarea in gura trebuia sa-mi ridice întâi capul, la fiecare înghițitură. Am acceptat varianta, poate o dată, de doua ori reușeam, dar era un efort fantastic și nu mai vreau sa fac eforturi din astea la limita puterilor. Prefer sa cer ajutorul. In rest am putut sa mănânc, mai greu, ca nu mai reușesc sa ridic capul drept, ci printr-o parte, ori prin stânga ori prin dreapta, ca sa pot sa înghit. Mergem înainte cu ajutorul lui Dumnezeu. Îmi dau seama ca le pun răbdarea la încercare doamnelor, de multe ori se grăbesc și trebuie sa stea sa aștepte pana înghit eu sau reușesc sa termin niște cuvinte cu ce am nevoie. Aste e, nu prea am ce face, mă rabdă și ele cum pot. Ultimul strop de apa sau bucățica de mâncare sunt de obicei cele care creează problemele cele mai mari, cu ele mă înec. De fapt, ori cu acestea, ori cu saliva, aproape tot timpul am ceva care se plimba in gatul meu pe lângă locul pe unde respir si-mi dau emoții legate de un nou episod de înec. Aceasta stare de alerta aproape permanenta nu-mi permite sa fiu liniștit, este foarte sâcâitoare.
Aici sunt tratat foarte bine și doamnele sunt amabile toate și conducerea este foarte atenta. Mi-am dat seama și de faptul ca stau singur, pe lângă partea cu somnul, e foarte mare lucru ca am liniștea mea. Fiind singur, pot sa mă gândesc la ale mele, sa ascult o slujba. Altfel, într-o comunitate, asculți și ce vrea celălalt și din punctul asta de vedere este fantastic ca am putut sa fiu singur. M-a ajutat foarte mult și fizic dar si sufletește, pot sa mă vad cu cine vine, e foarte bine pentru mine, e un beneficiu extraordinar.
Legat de ai mei, Amalia vine la mine o dată la doua săptămâni, mi-aduce tot ce am nevoie, mă ajuta, mai vine si cu prieteni, e zâmbitoare, amabila, e o bucurie sa o primesc. Mai îmi da de mâncare, mă plimba, odată m-a si spălat împreuna cu o doamna. Mi-a făcut si o surpriza, deși venise cu o săptămâna înainte, m-am trezit cu ea in sâmbăta dinainte de 1 martie, ea si cu Nicoleta, fina noastră. Am eu așa o bănuiala că a venit pentru ca a doua zi era 1 martie, ziua in care ne-am căsătorit noi. Frumos din partea ei, mi-a adus si un ghiveci cu niște flori, a văzut ca am primit mai demult si a fost o surpriza foarte frumoasa.
Cu Matei am vorbit cam la 3 săptămâni, îl sun pe camera video, in general am vorbit cam un sfert de ora, o jumătate de ora. Am mai întrebat ce face cu pregătirile de plecare, pe 3 februarie a plecat in Chile. A vizitat pe drum si Toronto. In cele din urma a ajuns in Chile unde trebuie sa-si facă stagiu si internship. A avut niște aventuri, a schimbat 2 cazări, pana la urma a găsit Amalia o cazare pe AIRBNB si s-a liniștit, s-a obișnuit. Mai greu cu ingredientele de mâncare. Noaptea e cam frig, acolo minima e 11 grade, ziua 25, cert e ca nefiind casele prea bine izolate e frig noaptea si mai ales spre dimineața. Matei când îl vedeam era cu mâneca lunga ziua, i-a fost frig, dormea îmbrăcat, a avut niște etape de adaptare. Pana la urma când am vorbit cu el zilele trecute, a zis ca s-a obișnuit, si-a dat seama ca nu-i ca pe aici, au niște particularități speciale in dotări, magazine, nu e la fel de roza viată ca in Europa si chiar ca in Romania.
Cu Stefan nu m-am mai întâlnit, nu a venit pe la mine de când am venit aici. Am mai vorbit cu el pe camera, pe WhatsApp si la telefon, îl mai sun la 2 – 3 săptămâni, a mai povestit ce a făcut, nimic nou in general, dar am avut bucuria acuma de curând sa aflu ca vrea sa meargă in 2 excursii care s-au organizat cu clasa, una in Turcia si una in Polonia. Am dat si eu niște declarații la Notar ca sa poată sa iasă din tara. Pana la urma cea in Turcia s-a anulat, urmează sa meargă in Polonia. M-am bucurat ca a vrut, s-a dus sa-i dea banii doamnei, mi-a povestit Amalia, de unde pana acum nu voia, ceea ce e un mare pas înainte. [ … ]. Mai e un pic si face 18 ani. Intre timp a mai apărut o surpriza din partea lui si pleacă fix in ziua in care face 18 ani in Elveția, la niște prieteni cu care s-a cunoscut pe jocuri si încă jumătate de surpriza este ca persoana cu care a stabilit sa-l ia de la aeroport si sa se plimbe pe acolo este o fata. A luat deja Amalia bilete de avion si cazare, sta vreo 4-5 zile, pleacă singur si are curaj sa facă ceea ce acum un an părea imposibil. Mare lucru! Bine ca scoate nasul din casa, că își descoperă sentimentele si revine la o viată cat de cat mai normala, mă bucur enorm pentru el. Slava Domnului pentru așa schimbare si bucurie!
[ … ].
Mari tratamente nu am făcut, am început sa iau niște fier, aminoacizi, câteva suplimente pe care pana acum nu le luam si am început de vreo luna sa fac din nou cu ligheanul. M-am gândit ca poate mai scot niște metale grele, la momentul respectiv mă simțeam mai bine, am zis poate ajuta. Vad ca apar tot felul de chestii in medicina, așa ca am zis sa mai susțin si eu cat mai pot trupul meu, vom vedea ce va fi. Posibil, chiar probabil, cu ajutorul lui Dumnezeu sa prind si Pastele, ca vad ca timpul trece ușor, pâș, pâș, cate o zi, cate doua, uite, mai sunt 3 săptămâni si vine Pastele. Acuma, e posibil sa vina si Pastele meu personal, adică trecerea către Domnul, ori mai devreme, ori mai târziu, vom vedea. Eu n-am nicio inclinație in acest moment, mă aștept si sa mă fac bine, mă aștept si sa se termine viată aceasta, sa înceapă cea veșnica, dar iau fiecare zi cum vine. In momentele grele mă rog la Dumnezeu, „Doamne primește si sufletul meu, iartă-mă si mă mântuiește”. Ce pot sa fac mai mult? I-am cerut iertare, scormonesc după păcate, mă cam înghiontesc dracii, in special asta al părerii de sine, al desfrânării si cel al maniei (de la dorința de control, ca „trebuie” sa fie ca mine). Dar cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit sa depășesc, imediat ce vine un gând, încep si o chem pe Maica Domnului sa mă ajute, refuz gândul si-mi trece destul de repede. Mai vin si gânduri de astea de deznădejde, cam la fel fac si cu ele. Si așa înainte in fiecare zi, fiecare noapte.
Apropo de noapte, de 3 săptămâni si ceva dorm mai bine, am început sa iau o pastila întreaga de Xanax 25mg, la sugestia Amaliei. Am luat si pana atunci, era așa si așa, dar de atunci mi-a dat si Mioara un remediu si am început sa iau si cate o bucățica de pastila de gat noaptea, mă cam sâcâia tusea, mă gâdila si in acest fel dorm constant 6 ore, cu mici excepții. Slava Domnului! E un mare ajutor ca mă pot odihni.
Câteva revelații din aceasta perioada ar fi următoarele. Una e ca eram nemulțumit de anumite aspecte ale modului in care se întâmpla anumite lucruri, mărunte, de la modul in care mă piaptană, îmi dau sa mănânc, se organizează si alte bazaconii si la un moment dat am realizat ca atunci când am vrut sa vin aici, unul din motive a fost ca voiam sa împărtășesc soarta bătrânilor, sa trăiesc si eu măcar un pic cum trăiesc ei, sa fiu tratat ca ei. Am înțeles ca, de fapt, acea dorința mi s-a împlinit si ca toate nemulțumirile mele erau legate fix de împlinirea acelei dorințe si din acel moment m-am liniștit si am fost mai puțin cârcotaș, mi-am înțeles lecția. Minunat lucru! A doua e legata de faptul ca in mintea mea tot organizam activitatea pe aici, ca de ce nu fac așa, de ce fac așa, ca ar putea face așa si tot felul de comentarii si mi-am dat seama ca nu mai sunt eu cel care decide si ca m-a pus Dumnezeu in poziția de a vedea cum e sa ia alții decizii peste tine, fără sa te consulte, cum este sa fii un simplu soldat. Ha, ha, ha! Calea către smerenie … Ce minunat lucrează Dumnezeu …
Acuma mi-e mai bine si pot sa dorm, nu-mi fac iluzii, nu mă gândesc la ce va fi, trăiesc fiecare clipă așa cum e si fac rugăciune pentru familia mea si pentru părintele Mihail si Nicolae, toți cei care mă îngrijesc aici si m-au îngrijit pana acuma, pentru toate rudele si cei toți dragi mie, cei aflați in încercări la rândul lor, poate mai grele ca a mea. Așa merg înainte, cu nădejde in Domnul.
Slava Domnului pentru toate!
Hristos a înviat!
05.08.2026
Mai aștern câteva pagini la jurnal, cu ceva mai puține puteri in voce și ceva instrumente noi de scris cu ochii.
Ca sa reiau firul evenimentelor, o sa spun ca de Florii am fost la biserica, am stat afara, a fost foarte frumos și afara și in sufletul meu, a fost soare și m-am împărtășit și am avut o bucurie mare. In săptămâna mare am fost la o denie și la prohod, m-au dus și pe mine, m-am bucurat ca am putut ajunge.
Dar cea mai mare bucurie a fost ca m-au dus in noaptea de Înviere, am fost la Sfânta Liturghie, m-am împărtășit. A fost ceva extraordinar pentru mine faptul ca am fost acolo in noaptea de Pasti, minunat! Slava Domnului!
De Florii am primit multe telefoane, mesaje și a fost și Amalia la mine in vizita. Dar cel mai important telefon a venit a doua zi, seara m-a mai sunat verișoara mea sa-mi ureze La Mulți Ani. Dar nu a făcut doar asta, ci a avut și un mesaj foarte direct și profund pentru mine, sa mă gândesc sa accept operațiile care sa-mi prelungească viața și mi-a zis câteva lucruri intr-un fel care mi-a atras atenția și mi-a venit gândul ca nu e întâmplător acel mesaj, nu e doar gândul ei, ca Dumnezeu vrea sa-mi transmită ceva, așa lucrează El, prin oameni. M-am gândit vreo doua săptămâni și după aceea m-am sfătuit cu Părintele Mihail, bineînțeles Amalia voia mai demult și m-am hotărât și eu sa încep demersurile de a face ceva sa pot sa merg mai departe.
In perioada care a urmat m-am informat ce înseamnă traheostomia, cum va fi, nu e foarte ușor din ce se vede. Am vorbit și cu oamenii de aici și m-au asigurat ca mă susțin și mă vor îngriji atât cat pot. In cele din urma am stabilit sa merg la Bucuresti la Elias pentru un consult sa mă evalueze pentru operație. Am avut multe îngrijorări legate de ce va fi, multe frici, nu e o plăcere, era evident, in afara de mâncare pe tub, nu o sa mai pot vorbi, poate nici dormi bine pe spate, necesita îngrijiri mai multe și nu le face oricine.
Pana la urma am fost la spital și doamna doctor de la ORL mi-a făcut o investigație sa vadă cum înghit. A zis ca nu e cazul încă de traheostomie, doar o sonda pentru mâncare și mi-a și pus o sonda prin nas cu care sa mă hrănească deocamdată, iar traheostomia mai târziu când va fi absolut necesara. A zis ca asta prin nas e mai simplu de întreținut și se poate tine mult timp, dar nu am rezistat cu ea, mă jena foarte tare, seara când m-am băgat in pat am cerut sa mi-o scoată, nu am putut.
Am fost cu aceasta ocazie din nou la Bucuresti, nu credeam ca o sa mai ajung vreodată. După aceasta consultație ne-am interesat de o sonda gastrica, adică un tub in stomac prin operație. Am înțeles ca operația e ușoara și chiar pot sa plec in aceeași zi daca iese bine. In cele din urma am ajuns la Municipal la un prieten care e chirurg și care face așa ceva și am stabilit operația la începutul lui Iunie. La sfârșitul lui Mai am fost la evaluare. Acolo au apărut alte frici și temeri, pentru ca anestezista a zis ca daca face anestezie, alta decât cea locala, exista riscul sa fac stop respirator. Așa ca după control am cam avut niște gânduri legate de faptul ca pot sa fie ultimele mele zile, nu știu eu daca o sa reziste organismul la anestezie.
De când cu decizia și cu eventualitatea traheostomiei, am început sa caut și o soluție de a scrie cu ochii, pentru ca voce mă gândeam ca nu o sa mai am, dar oricum e din ce in ce mai slăbita vocea și lumea mă înțelege mai greu. Din fericire, Andrei, prietenul meu, mi-a dat o soluție foarte buna pe care am implementat-o cu ajutorul lui Dorian și al unui coleg de la firma și acum pot sa scriu cu ochii, am aceasta posibilitate. La laptop am o camera speciala, care îmi urmărește privirea și un program care o transforma in comenzi de tastatura și mouse și pot sa fac aproape orice pe calculator, pot sa și scriu. Slava Domnului, a fost ceva minunat, asta îmi da o noua șansa de a putea comunica mai departe cu lumea.
După controlul de la Municipal, chiar înainte cu câteva zile de operație, au venit pe la mine colegii din management, a fost emoționant sa-i vad pe toți împreuna după atâta timp, dar și pentru ca am dat vestea cu riscurile anesteziei și putea sa fie ultima întâlnire. Am avut cu toții o lacrima in coltul ochilor, dar per ansamblu a fost cu bucurie întâlnirea. Slava Domnului!
In sfârșit, pe 2 Iunie am plecat la Bucuresti sa mă opereze sa pună tubul. Am ajuns dimineața la 7 și ceva, pe la 9 și un sfert eram deja pe masa de operație. Toata lumea era in sala, mai puțin prietenul nostru, chirurgul, care urma sa facă principalele manevre in operație. A venit după câteva minute sa spună ca nu avem anestezie, ca nu are pat disponibil la ATI și nu are cum sa facă alta anestezie, decât locala. Am convenit cu el și cu Amalia sa înceapă așa și daca nu rezist sa se oprească și sa facem a doua zi cu anestezie, măcar știm la ce sa ne așteptam. La început mi-a băgat un calus in gura, prin care a băgat tubul endoscopic, a făcut anestezia locala la stomac, a pătruns cu bisturiul, s-a întâlnit cu tubul pe dinăuntru, după aceea a băgat un fir prin tub și l-a prins jos, pe afara, l-a legat sus de furtunul pe care urmează sa mănânc, a tras tubul endoscopic afara, apoi a tras cu ajutorul firului furtunul prin gura mea in stomac și intr-un sfert de ora aveam totul gata, nu a fost plăcut, dar a fost suportabil și s-au mișcat super. A fost ceva minunat, am avut icoana Maicii Domnului in fata mea in sala de operație și m-am rugat ei și la Sf Mina și la Sf Ioan de la Suceava, a cărui pomenire era in acea zi. A fost totul foaaarte bine și am depășit încercarea, mi-au pus și ceva cald pe picioare, era frig in sala. am stat mai mult după brancardier sa mă duca înapoi in salon, decât a durat operația, ca sa facem puțin haz. In salon mă aștepta Amalia cu doamna infirmiera care m-a însoțit de aici. După o ora a venit Horia, chirurgul, a umblat la pansament și după aia eu am simțit ca leșin. Era sa-mi pierd cunoștința, dar nu mi-am pierdut-o complet, am avut o sincopă, probabil și de la emoții și de la lipsa de apa, de putere, nu mâncasem, nu dormisem decât 1-2h, in sfârșit, am trecut cu ceva emoții și faza aia. In schimb nu mi-a mai dat drumul in aceeași zi, era prea riscant și a trebuit sa stau o noapte in spital. A stat și doamna cu mine, m-a ajutat, nu am dormit aproape deloc, dar a trecut totul bine.
Slava Domnului!
Apoi a început perioada de adaptare la noua situație. Au fost mai multe surprize plăcute. tubul este mai gros, e mai bine, încape mâncare puțin mai ușor, dar cel mai important este ca pot sa dorm pe burta. A fost o veste foaaarte buna. Îmi era tare teama ca nu o sa pot sa dorm pe spate, dar stau un pic într-o parte, nu mă jenează deloc, e foarte bine, nu mă doare nimic. E mult mai rapid și mai ușor de administrat mâncarea, apa, pot sa mănânc și sa beau și in pat, nu doar pe fotoliu, e mult mai sigur, nu mă mai înec, mă hrănesc mai bine, le e mai ușor și doamnelor. Doar ca trebuie sa mă panseze și sa facă niște operațiuni din 2 in 2 zile, nu e mare lucru, e nevoie de o asistenta. Slava Domnului ca lucrurile au mers in direcția cea buna după operație.
In perioada care a urmat, am avut niște vizite la care nu mă așteptam, de la un prieten de la primul serviciu, de acum 27 de ani, cu care am păstrat legătura și cu care m-am văzut acum 3 ani, dar fiind plecat din tara nu credeam ca o sa mă mai vad și care a venit la 9 dimineața, a vrut sa îmi facă surpriza. A mai venit și Andreea de la Săsăuș cu familia. Au fost mai mulți in vizita, dar astea au fost mai neașteptate.
Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toți prietenii, cu care mă vad, mă aud, sau care se gândesc la mine și pentru rugăciunile celor cunoscuți și necunoscuți, ca astea mă țin.
La împărtășanie și la Sfânta Liturghie ajung cam o data pe luna, nu mai ajung așa des. Dar spre bucuria mea am fost și la Sfântul Maslu o data și m-am bucurat tare mult. In rest viața decurge normal, fără evenimente deosebite. Acum, ca am posibilitatea de a folosi calculatorul, am avut și energia și dispoziția necesare și am scris din nou o poezie. Cu telefonul nu as mai putea face nimic, pentru ca nu mă mai înțelege. Vorbitul s-a deteriorat destul de mult, vocea e mai slaba, nu mă mai înțeleg nici oamenii, nici telefonul. Foarte greu reușesc sa dau comenzi la telefon, uneori dau și de 50 de ori (nu glumesc) o comanda, nu mai înțelege, nu am putere, alteori nu pot rosti five”, sau „da”, asta e, bine ca se poate și atât. In perioada cu operația mi-a slăbit destul de mult mersul, abia mai ajung de pe fotoliu pe pat. Nu se mai pune problema de mișcare. A fost atunci o săptămâna, poate 2, in care nu am mers decât foarte puțin, gimnastica aproape deloc, nici nu au avut doamnele timp sa stea cu mine. De atunci au slăbit brusc mușchii la picioare. Deși mă simt mai bine acum ca stare generala, vocea și mersul sunt mult mai slabe. Partea buna e ca îmi țin capul încă și îl mai pot ridica, mă ajuta și la scris.
O alta problema care a apărut in ultima vreme și s-a accentuat a fost cu mucoasele din gura și nas. Se tot aduna, nu pot sa le înghit bine, uneori nu mă lasă sa dorm, e destul de neplăcut, asta e crucea. Bine ca e așa și nu sunt dureri sau altceva mai grav.
Mă bucur foarte mult de grija celor de aici, doamnele care mă îngrijesc, in limita timpului disponibil la momentul respectiv și conducerea, toata lumea se preocupa sa mă ajute și sa-mi fie cat se poate de bine in condițiile date. E un lucru foarte bun pentru a avea o viată cat de cat suportabila și pentru a mă susține emoțional. Nu mai vorbesc de Amalia și Dorian care au fost lângă mine când am avut nevoie, dar au fost și alții. In orice caz, mă ajuta foarte mult grija oamenilor, rugăciunile și ajutorul pe care mi-l dau cu toții. Am primit dragoste și de la oameni necunoscuți, care nu m-au întâlnit niciodată și probabil le e mila de mine, mai ales la biserica, dar nu numai acolo. Am mai primit și mesaje din partea unor oameni pe care nu i-am văzut niciodată sau abia i-am cunoscut și care mi-au spus ca influențez viața lor. Nu îmi dau seama ce am făcut eu in acest sens, dar asta a fost gândul lor și Ii mulțumim Lui Dumnezeu pentru toate.
Slava Domnului pentru tot ajutorul primit!
O nota semi-hazlie: a fost cea mai friguroasa … vara din viața mea! Nu știu daca pana la sfârșit de iulie am stat mai mult de 10 zile in tricou, in rest, mâneca lunga, chiar păturică pe picioare in cele mai multe zile. Răcoare afara, multe zile sub 24 grade ziua, 11-13 grade noaptea, aici, la parter s-a menținut răcoarea și când a fost ceva mai cald afara, nor și ploaie aproape zilnic, eu cu lipsa de mișcare, s-au adunat toate și mi-a fost mai rece decât la Săsăuș. Așa un iulie rece și cu puțin soare nu-mi aduc aminte sa fi văzut. Și multe precipitații. Știe Dumnezeu de ce, doar mă mir și eu … Mi-am dat seama ca, datorita faptului ca vorbesc greu, lumea nu mă înțelege și atunci am renunțat sa mai vorbesc cu Stefan și nu mai încurajez pe nimeni sa mă sune. Am mai încercat eu, fără rezultate, așa ca am început sa dau mesaje și viața mea a început sa fie mai tăcută, mai multa liniște.
Sa mai consemnez câteva întâmplări legate de evoluția bolii. Am avut prima seara in care, după prânz, nu m-am mai dat jos din pat, am rămas acolo pana la culcare. Eram obosit, slăbit și doamnele la fel, ca au descărcat ceva. Am de câteva zile și o neputință de a articula sunete, mai mult mimez, am avut o zi in care nu știu daca am reușit sa rostesc 10-20 cuvinte. Mergem înainte.
As vrea sa menționez și câteva dintre trăirile pe care le-am avut in aceasta perioada.
In primul rând, am reușit sa fiu mult mai mult in momentul de acum, in prezent, nu mi-a mai fugit așa mult gândul la viitor și la ce o sa fie, cu boala, cu ai mei, la situația politica, războaie, toate nebuniile care îmi ocupau mintea și îmi consumau energia, e un mare câștig, mai multa liniște. Slava Domnului!
La un moment dat, cred ca prin aprilie, am avut mai multe ispite legate de desfrânare, îmi tot baga dracul gânduri, imagini, senzații, era o ofensiva mai intensa și m-am opus odată cu toata puterea, am cerut ajutorul Sfintei Maria egipteanca, al Maicii Domnului, al îngerului păzitor și al altor sfinți sa mă apere. A fost o lupta relativ scurta, dar intensa și, cu mila Domnului, am reușit sa trec cu bine. De atunci nu au mai venit gânduri de desfrânare aproape deloc, a fost mult mai bine, mi s-a luat o piatra de pe inima. A fost ca un examen de final.
Un alt element pozitiv in lupta asta cu mine însumi a fost faptul ca, odată cu operația și faptul ca mă hrănesc prin furtun, nu mai simt gustul mâncării și asta nu mi-a produs nici necaz, nici pofte, am trecut împăcat și lin la noua situație, ceea ce e bine. Mai este o mica victorie, faptul ca, in timp, mi-a ajutat Dumnezeu și s-au stins gândurile de judecata la adresa celorlalți. Toata avalanșa aceea care se revarsă din inima și mintea mea către alții nu mai exista, săgețile pe care le mai trimite diavolul nu mai au putere, îmi dispare imediat gândul după ce apare, nu-l bag in seama. Sa-mi ajute Dumnezeu și Maica Domnului și pe viitor sa păstrez cele primite și sa am grija de ele.
Acum duc o lupta intensa și îndelungata cu instinctele mele. Îmi dau seama ca am o dorința nebuna de a controla tot, de a face ordine, de a spune altora ce sa facă și mă lupt din toate puterile cu acest instinct, care probabil are la baza niște frici. Asta e următoarea mare (poate cea mai mare) încercare, sa mă lepăd de mine însumi, de omul cel vechi, de dictatorul Florian, de cel care, daca nu bea apa la 17:30, cum și-a propus, rămâne cu mintea agățată și se consuma, se gândește ce ar trebui sa facă ceilalți ca sa i se împlinească lui dorința, sau daca face o doamna ceva pentru mine altfel decât mă gândeam, imediat sar. Cumplita patima, greu și pentru mine și pentru ceilalți. Îmi pare tare rău, îmi dau seama cat rău fac, dar mai ales cat oi fi făcut … O, Doamne, iartă-mă și ajuta-i și pe ceilalți sa mă ierte! Acum exista și niște nevoi speciale legate de mine, unde detaliile fac diferență mare uneori și îmi e mai greu sa deosebesc nevoia reala de piticii mei, dar lupta e duhovniceasca in primul rând și e in continuare foarte strânsă cu instinctele și cu dracii. Cer ajutorul Maicii Domnului și al sfinților in aceasta hotărâre de a mă lepăda de mine însumi și de a lua lucrurile așa cum sunt, sa o pot împlini, ca nu e in puterea omului, e ceva din adâncul ființei, unde doar Dumnezeu poate lucra. Am renunțat la multe și de voie și de nevoie, am pus multe pofte și pitici in cui, am evoluat ceva, ceva și-mi iese din ce in ce mai bine, chiar daca nu din prima. Boala m-a ajutat și mă ajuta in direcția asta, știe Dumnezeu ce ne e de folos și mai ales pentru ce. Pe de alta parte urmează o perioada in care oricum nu voi mai putea vorbi, așa ca trebuie sa mă obișnuiesc sa primesc ce mi se oferă.
Trebuie sa spun ca am o stare de tensiune latenta, care mă face sa reacționez obraznic, chiar agresiv, pe moment. Am apăsat mult pe pedala voinței și cu ce mi-am propus, dar cu siguranță toate sâcâielile astea care vin cu boala, deși sunt recunoscător ca nu sunt mai grele, dureri sau altele, îmi consuma răbdarea, iar slăbiciunea pe toate planurile lasă din ce in ce sa răzbată răutatea din adâncul sufletului meu. Asta sunt, un egoist incurabil. Iertaaaareeee !
Paradoxal, deși am avut aceasta dispoziție de a mă împotrivi la toate mărunțișurile, Dumnezeu mă mângâie cu multe minuni, mici și mari, in fiecare zi. Îmi tot arata ca se îngrijește El de tot, prin Maica Sa și prin sfinți, prin oamenii din jur și eu, catar și încrezut, mă tot bag la volan in loc sa mă bucur de grija lor. Prostia omeneasca …
Un exemplu viu din viața de zi cu zi, cum se manifesta aceasta „prostie”, aceasta învârtoșare a inimii omului, închidere si refuz de a primi ceva de folos, este ca aici, in casa unde stau, nu e semnal la DIGI, nici pe telefon, nici pe internet, e slab, apare când si când. Toate doamnele de aici, o parte din cunoscuți, au DIGI. Când ii suna cineva se întrerupe, nu se trimit sau primesc unele mesaje, nu pot intra pe Internet, mici inconveniente, de 9 luni același. La un moment dat, am înțeles de unde e problema si le-am sugerat sa intre pe wifi de aici, din casa, de 1 luna sau mai mult am scris si parola, sa fie la îndemâna. Mai pierd cate un apel, se enervează, dar nu vor sa intre pe wifi. O singura persoana, un tânăr vizitator care voia internet, a intrat pana acum. Sa mai zic de doamnele care nu beau apa si se plâng de consecințe, știind foarte bine si cauza si efectele? Zi de zi … Ăștia suntem, conserve, orice, numai sa nu ne schimbam, fugim de soluție, de Dumnezeu. Caragiale a caricaturizat cu talent ideea. Sunt si eu pe lista …
Una dintre cele mai mari minuni este ca am acceptat cu ușurință cele mai grele aspecte care țin de boala: neputințele, probabilitatea morții premature, toate eforturile și dificultățile venite la pachet, etc. Dar mi-a pus cineva o întrebare care m-a ajutat sa-mi dau seama ca și sa vezi in fiecare zi aceeași camera, aceiași pereți, același crampei de priveliște pe fereastra, sa nu mai ai contact social cu rude, prieteni, colegi și alte aspecte care țin de izolare și monotonie a vieții, fără sa te consume nervos, este un mare dar de la Dumnezeu. Nu am cu ce sa mă laud, e doar un dar. Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale și niciun cuvânt nu este de ajuns pentru lauda minunilor Tale! Mulțumesc …
In general, am reușit in ultima vreme sa iau fiecare zi și fiecare clipa așa cum vine, mă bucur de cele bune și am răbdare atunci când îmi e greu, îmi aduc aminte ca mă străduiesc sa nu mai trăiesc doar pentru mine, ci pentru Dumnezeu și pentru cei care, prin mila și in înțelepciunea Lui, i-a rânduit sa se folosească și prin mine, intr-un fel sau altul.
Cu Amalia vorbesc de doua – trei ori pe săptămâna și vine la mine cam la 2 săptămâni, m-a ajutat cu tot ce am avut nevoie. Mi-a cumpărat de toate, a avut grija de mine, s-a ocupat cu operația și multe, multe altele. Și Dorian pe partea de administrativ, la fel cu laptop, cu telefoane, el mă ajuta cu jurnalul, poeziile, el a cumpărat și s-a ocupat de montarea instrumentului de scris cu ochii și multe altele. Ei sunt de baza.
[ … ]
Matei s-a întors cu bine din Chile, a susținut licența, a terminat facultatea, urmează un master de 2 ani, a avut niște experiențe care îl vor ajuta cu siguranță, învață repede, s-a dezvoltat personal și profesional. Din punct de vedere practic, lumesc, nu îmi fac griji pentru el.
Vom vedea daca o sa reușesc sa mai continui in viitor cu jurnalul.
Ar merita menționat ca mai e o luna și se fac 6 ani de la debutul bolii. E o borna interesanta, nu credeam sa o apuc, cu voia Domnului se apropie.
In mare cam asta ar fi, cu mila lui Dumnezeu, voi lua tot ce va fi așa cum vine și, cumva, mă va ajuta și le voi trece pe toate. Sa ne vedem cu bine in Rai!
Doamne ajuta!