23.03.2026
M-am gândit ca e momentul sa mai aștern câteva gânduri in jurnal.
Am încercat, cât am putut, să mai fac niște poezii in ultima vreme, sa mai dictez cu transformare in text, dar Google nu mă mai înțelege, așa că acesta este prima bucata de jurnal dictata integral și pe care o va transcrie Dorian. Așa, un fir al evenimentelor este ca am ajuns la Crăciun și m-am bucurat de Nașterea Domnului, am mai scris din poezii, câteva. La sfârșitul anului pe 28 am avut bucuria de a fi vizitat de Amalia cu Matei, l-am văzut și eu, a fost amabil, mi-a arătat un pic unde se duce in internship, ce are de gând sa viziteze, ne-a povestit un pic despre ce va urma. Ne-am bucurat, a fost o zi frumoasa, am ieșit și la plimbare, a fost un pic de soare. Apoi a venit seara de revelion, unde am avut surpriza sa fiu invitat la masa festiva intr-una din casele de bătrâni, unde ne-am strâns cu toții, de fapt s-au stras toți bătrânii care erau cat de cat pe picioare și am fost invitat. A fost prima ocazie când i-am văzut și i-am cunoscut un pic, într-o ora, doua. Am stat la masa, am servit și eu din bunătățile de acolo, aperitive in special, brânzeturi, mă rog bunătăți și m-am bucurat in special că i-am cunoscut. Era multa suferință la masa aia, acolo, sunt vreo doi care nu vad, in orice caz nu era locul cel mai plin de bună dispoziție, însă atmosfera a fost una pașnica și fără încărcătura emoționala deosebita. Au fost vreo doi care erau mai vorbareți, au mai întreținut atmosfera, mai glumeau și doamnele care au fost de serviciu. Si uite așa am petrecut o seara plăcută. Anecdotic, a fost pornit si televizorul pe Etno TV, muzica populara, ceea ce a fost bine intr-un fel. Daca era altceva probabil mă indispunea, așa a fost cat de cat rezonabil. La zece și ceva eu m-am întors in camera și m-am culcat la miezul nopții. N-am avut un revelion nici cu slujba, ca la ca părintele, nici ca atunci când eram in lume și m-am odihnit pentru a doua zi. Apoi am petrecut sărbătorile de Sf. Vasile, apoi Boboteaza. De Boboteaza m-am și împărtășit, am fost la biserica, cu ajutorul lui Dumnezeu, am prins și slujba de sfințire a apei și apoi viața a intrat intr-un ritm normal. Noutatea după perioada asta, ca eu venind aici când a început postul, am mâncat de post pana de Crăciun, dar după ce a început dezlegarea cam toate mesele aveau carne și felul unu și felul doi și seara. La un moment dat nu prea mai aveam ce sa mănânc. Așa ca am decis, cu binecuvântarea părintelui Mihail, sa încep sa mănânc carne, mai rar, nu la fiecare masa, nu orice carne. La un moment dat mi-a fost un pic rău cu stomacul o zi, dar am trecut cu bine și m-am adaptat cu regimul, astfel că o dată pe zi sau la doua zile am mâncat și eu carne.
Fiind o perioada cu zile libere, am avut și mai multe vizite de la cunoscuți și apropiați care au venit să mă vadă. Îmi închipui ca nu-i o plăcere sa vezi un om in suferință, ei și-au făcut puțin curaj și au venit. Am avut, nu foarte multe vizite, dar au fost ceva. După sărbători au mai scăzut din intensitate, colegii fiind ocupați, ei mai veneau, a fost mai lejer, din punctul asta de vedere, după sărbători.
Timpul a trecut și iată ca a început și Postul Paștelui, a început și primăvara, am avut zăpadă, o iarna frumoasa, a nins de câteva ori cam de o palma, a fost peisaj de iarna. Acuma de vreo doua săptămâni e soare, a început primăvara, am început sa ies afara, de o săptămâna ies aproape in fiecare zi și stau cate o jumate de ora, o ora la soare. E tare frumos.
Cu doamnele care mă îngrijesc m-am acomodat din ce in ce mai bine, ele cu mine, deja avem 4 luni de când suntem împreuna.
O surpriza plăcută este ca de vreo luna Siri a început sa înțeleagă când o apelez, am prins o pronunție mai englezeasca, cu un „r” mai vag, mai puțin pronunțat. In felul acesta reușesc sa deschid telefonul mai ușor, pentru ca devenise o problema reala, si chiar reușesc sa fac si apeluri cu Siri. Mai dau greș si mai apelează pe altcineva, dar per total este un progres binevenit, o minune a Maicii Domnului. De asemenea, tot Maica Domnului mi-a dat gândul cel bun sa fac rost de un telefon pe care sa-l dau la doamne si pe care sa pot suna atunci când nu am acces la sonerie si a fost o îmbunătățire semnificativa a posibilității mele de comunicare cu ele, in special la somnul de după amiaza si noaptea, când aveam probleme si nu ajungeam la sonerie. Un ajutor minunat in contextul in care cuvintele pronunțate de mine sunt tot mai stâlcite si din ce in ce mai multe comenzi funcționează mai greu sau deloc. Sunt momente in care îmi este greu si mă exasperează efortul de a da anumite comenzi, dar pe total dau slava lui Dumnezeu ca pot sa fac si atât cat se poate.
Cu sănătatea am avut o perioada de încercare in prejma Crăciunului, am avut o viroză, ca de obicei fără mari simptome. Nu am avut dureri de cap sau febra sau altceva, am avut o ușoara durere in gat o zi și in rest o jena in gat și insomnie. M-a lovit la somn, dormeam puțin, eram slăbit ca stare generală, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am depășit. Am rămas cu o tuse și cu o jena in gat vreo 3 săptămâni, m-a cam încurcat, ca nu prea m-a lăsat sa dorm, dar am trecut cu bine. Încă merg, pașii sunt din ce in ce mai lenți și din ce in ce mai mici, dar ii fac, mă mișc. Nu mai merg chiar cum mergeam înainte, am scurtat un pic traseul, sa zic ca ar fi aproximativ 6 -7 metri, cam o dată la 2 zile fac cel puțin o tura, in afară de cat merg de la pat pană la fotoliu. In rest, mulțumesc lui Dumnezeu, nu am avut evenimente, gen sa cad sau sa-mi fie rău. Mă înec într-adevăr, mai rămân fără aer. De obicei ultima picătura și înghițitura e problema, ca rămâne in gat și in trecerea de la modul respirație la modul înghițit se mai produc accidente, dar cu ajutorul lui Dumnezeu le-am depășit. Poate de 3 – 4 ori pe săptămâna mai am cate un eveniment de genul acesta, dar am trecut.
Cu gatul e mai greu, am observat ca nici lumea nu mai înțelege ce zic, trebuie sa repet deseori, alteori abia vorbesc, nu am nici putere sa rostesc niște cuvinte mai ales când stau cu capul in jos. Mai rar, e adevărat, chiar si când sunt cu capul in sus dar sunt ceva mai slăbit, ca trebuie sa stea cu urechea lângă mine uneori ca sa mă audă, sa aibă ceva intuiție sa înțeleagă ce vreau sa zic. Uneori înțeleg greșit, in fine, idea e ca in comunicare au apărut niște probleme noi. Si cu înghițitul e mai greu, dar am început sa mănânc pasata toata mâncarea, mai puțin fructele. Am mai eliminat niște feluri de mâncare, că-mi rămânea in gat cate ceva și mă înecam, de exemplu ciorba de fasole si mai sunt câteva. De vreo trei săptămâni au apărut niște probleme și cu mușchii de la gat, nu prea mai pot sa-mi țin capul, ca sa înghit trebuie sa las capul in jos si daca-l las in jos au mai fost niște momente când nu mai puteam sa-l ridic înapoi. Cam de o săptămâna doua au apărut momente de slăbiciune mai accentuata, am avut vreo doua mese pana acuma in care ca sa-mi dea mâncarea in gura trebuia sa-mi ridice întâi capul, la fiecare înghițitură. Am acceptat varianta, poate o dată, de doua ori reușeam, dar era un efort fantastic și nu mai vreau sa fac eforturi din astea la limita puterilor. Prefer sa cer ajutorul. In rest am putut sa mănânc, mai greu, ca nu mai reușesc sa ridic capul drept, ci printr-o parte, ori prin stânga ori prin dreapta, ca sa pot sa înghit. Mergem înainte cu ajutorul lui Dumnezeu. Îmi dau seama ca le pun răbdarea la încercare doamnelor, de multe ori se grăbesc și trebuie sa stea sa aștepte pana înghit eu sau reușesc sa termin niște cuvinte cu ce am nevoie. Aste e, nu prea am ce face, mă rabdă și ele cum pot. Ultimul strop de apa sau bucățica de mâncare sunt de obicei cele care creează problemele cele mai mari, cu ele mă înec. De fapt, ori cu acestea, ori cu saliva, aproape tot timpul am ceva care se plimba in gatul meu pe lângă locul pe unde respir si-mi dau emoții legate de un nou episod de înec. Aceasta stare de alerta aproape permanenta nu-mi permite sa fiu liniștit, este foarte sâcâitoare.
Aici sunt tratat foarte bine și doamnele sunt amabile toate și conducerea este foarte atenta. Mi-am dat seama și de faptul ca stau singur, pe lângă partea cu somnul, e foarte mare lucru ca am liniștea mea. Fiind singur, pot sa mă gândesc la ale mele, sa ascult o slujba. Altfel, într-o comunitate, asculți și ce vrea celălalt și din punctul asta de vedere este fantastic ca am putut sa fiu singur. M-a ajutat foarte mult și fizic dar si sufletește, pot sa mă vad cu cine vine, e foarte bine pentru mine, e un beneficiu extraordinar.
Legat de ai mei, Amalia vine la mine o dată la doua săptămâni, mi-aduce tot ce am nevoie, mă ajuta, mai vine si cu prieteni, e zâmbitoare, amabila, e o bucurie sa o primesc. Mai îmi da de mâncare, mă plimba, odată m-a si spălat împreuna cu o doamna. Mi-a făcut si o surpriza, deși venise cu o săptămâna înainte, m-am trezit cu ea in sâmbăta dinainte de 1 martie, ea si cu Nicoleta, fina noastră. Am eu așa o bănuiala că a venit pentru ca a doua zi era 1 martie, ziua in care ne-am căsătorit noi. Frumos din partea ei, mi-a adus si un ghiveci cu niște flori, a văzut ca am primit mai demult si a fost o surpriza foarte frumoasa.
Cu Matei am vorbit cam la 3 săptămâni, îl sun pe camera video, in general am vorbit cam un sfert de ora, o jumătate de ora. Am mai întrebat ce face cu pregătirile de plecare, pe 3 februarie a plecat in Chile. A vizitat pe drum si Toronto. In cele din urma a ajuns in Chile unde trebuie sa-si facă stagiu si internship. A avut niște aventuri, a schimbat 2 cazări, pana la urma a găsit Amalia o cazare pe AIRBNB si s-a liniștit, s-a obișnuit. Mai greu cu ingredientele de mâncare. Noaptea e cam frig, acolo minima e 11 grade, ziua 25, cert e ca nefiind casele prea bine izolate e frig noaptea si mai ales spre dimineața. Matei când îl vedeam era cu mâneca lunga ziua, i-a fost frig, dormea îmbrăcat, a avut niște etape de adaptare. Pana la urma când am vorbit cu el zilele trecute, a zis ca s-a obișnuit, si-a dat seama ca nu-i ca pe aici, au niște particularități speciale in dotări, magazine, nu e la fel de roza viată ca in Europa si chiar ca in Romania.
Cu Stefan nu m-am mai întâlnit, nu a venit pe la mine de când am venit aici. Am mai vorbit cu el pe camera, pe WhatsApp si la telefon, îl mai sun la 2 – 3 săptămâni, a mai povestit ce a făcut, nimic nou in general, dar am avut bucuria acuma de curând sa aflu ca vrea sa meargă in 2 excursii care s-au organizat cu clasa, una in Turcia si una in Polonia. Am dat si eu niște declarații la Notar ca sa poată sa iasă din tara. Pana la urma cea in Turcia s-a anulat, urmează sa meargă in Polonia. M-am bucurat ca a vrut, s-a dus sa-i dea banii doamnei, mi-a povestit Amalia, de unde pana acum nu voia, ceea ce e un mare pas înainte. [ … ]. Mai e un pic si face 18 ani. Intre timp a mai apărut o surpriza din partea lui si pleacă fix in ziua in care face 18 ani in Elveția, la niște prieteni cu care s-a cunoscut pe jocuri si încă jumătate de surpriza este ca persoana cu care a stabilit sa-l ia de la aeroport si sa se plimbe pe acolo este o fata. A luat deja Amalia bilete de avion si cazare, sta vreo 4-5 zile, pleacă singur si are curaj sa facă ceea ce acum un an părea imposibil. Mare lucru! Bine ca scoate nasul din casa, că își descoperă sentimentele si revine la o viată cat de cat mai normala, mă bucur enorm pentru el. Slava Domnului pentru așa schimbare si bucurie!
[ … ].
Mari tratamente nu am făcut, am început sa iau niște fier, aminoacizi, câteva suplimente pe care pana acum nu le luam si am început de vreo luna sa fac din nou cu ligheanul. M-am gândit ca poate mai scot niște metale grele, la momentul respectiv mă simțeam mai bine, am zis poate ajuta. Vad ca apar tot felul de chestii in medicina, așa ca am zis sa mai susțin si eu cat mai pot trupul meu, vom vedea ce va fi. Posibil, chiar probabil, cu ajutorul lui Dumnezeu sa prind si Pastele, ca vad ca timpul trece ușor, pâș, pâș, cate o zi, cate doua, uite, mai sunt 3 săptămâni si vine Pastele. Acuma, e posibil sa vina si Pastele meu personal, adică trecerea către Domnul, ori mai devreme, ori mai târziu, vom vedea. Eu n-am nicio inclinație in acest moment, mă aștept si sa mă fac bine, mă aștept si sa se termine viată aceasta, sa înceapă cea veșnica, dar iau fiecare zi cum vine. In momentele grele mă rog la Dumnezeu, „Doamne primește si sufletul meu, iartă-mă si mă mântuiește”. Ce pot sa fac mai mult? I-am cerut iertare, scormonesc după păcate, mă cam înghiontesc dracii, in special asta al părerii de sine, al desfrânării si cel al maniei (de la dorința de control, ca „trebuie” sa fie ca mine). Dar cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit sa depășesc, imediat ce vine un gând, încep si o chem pe Maica Domnului sa mă ajute, refuz gândul si-mi trece destul de repede. Mai vin si gânduri de astea de deznădejde, cam la fel fac si cu ele. Si așa înainte in fiecare zi, fiecare noapte.
Apropo de noapte, de 3 săptămâni si ceva dorm mai bine, am început sa iau o pastila întreaga de Xanax 25mg, la sugestia Amaliei. Am luat si pana atunci, era așa si așa, dar de atunci mi-a dat si Mioara un remediu si am început sa iau si cate o bucățica de pastila de gat noaptea, mă cam sâcâia tusea, mă gâdila si in acest fel dorm constant 6 ore, cu mici excepții. Slava Domnului! E un mare ajutor ca mă pot odihni.
Câteva revelații din aceasta perioada ar fi următoarele. Una e ca eram nemulțumit de anumite aspecte ale modului in care se întâmpla anumite lucruri, mărunte, de la modul in care mă piaptană, îmi dau sa mănânc, se organizează si alte bazaconii si la un moment dat am realizat ca atunci când am vrut sa vin aici, unul din motive a fost ca voiam sa împărtășesc soarta bătrânilor, sa trăiesc si eu măcar un pic cum trăiesc ei, sa fiu tratat ca ei. Am înțeles ca, de fapt, acea dorința mi s-a împlinit si ca toate nemulțumirile mele erau legate fix de împlinirea acelei dorințe si din acel moment m-am liniștit si am fost mai puțin cârcotaș, mi-am înțeles lecția. Minunat lucru! A doua e legata de faptul ca in mintea mea tot organizam activitatea pe aici, ca de ce nu fac așa, de ce fac așa, ca ar putea face așa si tot felul de comentarii si mi-am dat seama ca nu mai sunt eu cel care decide si ca m-a pus Dumnezeu in poziția de a vedea cum e sa ia alții decizii peste tine, fără sa te consulte, cum este sa fii un simplu soldat. Ha, ha, ha! Calea către smerenie … Ce minunat lucrează Dumnezeu …
Acuma mi-e mai bine si pot sa dorm, nu-mi fac iluzii, nu mă gândesc la ce va fi, trăiesc fiecare clipă așa cum e si fac rugăciune pentru familia mea si pentru părintele Mihail si Nicolae, toți cei care mă îngrijesc aici si m-au îngrijit pana acuma, pentru toate rudele si cei toți dragi mie, cei aflați in încercări la rândul lor, poate mai grele ca a mea. Așa merg înainte, cu nădejde in Domnul.
Slava Domnului pentru toate!
Hristos a înviat!