Zâmbesc

Mergeam cândva prin viață, rătăceam,
Ce este fericirea nu știam
Și Tu mi-ai arătat: în lacrimi, în iertare,
Recunoștință, blândețe și răbdare.

Dar cum, când firea mea cea rea
De sine se-ngrijește pururea
Și în mândria sa socoate
Că numai ea are dreptate?

N-a fost ușor, mărturisesc,
Lupta cu egoismul diavolesc.
Și am strigat: “Hristoase-al meu
Ajută-mă, că slab sunt eu!”

Și-n fiecare zi, cu fiecare încercare,
Am învățat să am răbdare.
Mă mai plângeam când era greu,
Dar Tu m-ai susținut mereu.

După furtună, când mă odihneam,
Mai mult dragostea Ta înțelegeam
Și pe măsură ce-a crescut credința
Am învățat recunoștința.

La fiecare pas, Tată ceresc,
Am început să Îți zâmbesc,
Sa mă deschid, să-Ți mulțumesc,
Să mă închin, să Te slăvesc.