Poezii

Este secolul în care E belșug, dar nu-i răbdare, Se produce, se consumă Într-o viteză nebună. Omul ia și apoi

Cândva, demult, pe când copil eram Și lumea-ntreagă o descopeream, Într-un moment privire-avea să-mi prindă Chipul și ochii în oglindă.

Orice gând am, sau orișice dorință, Vine din mine și din a mea ființă. De e spre bine sau e

În viață, pe drumul tău, Dai de bine, dai de rău. Iar și iar, la fiecare, Vine câte o-ncercare. Când

Când te uiți la cineva,Pare că-i firesc cumva,Are ochi, urechi și minteȘi totuși nu se dezminte. Mai ascunde el cevaCare-ades

De vrei să afli fericireaȘi într-adevăr aceasta ți-e dorirea,Ca să-ți atingi mărețul țelSă simți și să gândești Altfel. De n-ai

Îndrăznesc și eu a spune Despre așa mare minune, Că Te-ai coborât în lume. Tu, Cel din Tatăl născut, Tu,

Domnul a stat la Matei Cu vameși și desfrânate, I-a uimit pe farisei Că-i vedeau doar prin păcate. Iisus însă

Când mi-ai dat mie O melodie Avea să fie Spre bucurie. M-ai luminat Și m-am aflat Cutremurat, Plin de păcat,

Maică Sfântă, Preacurată, Cu totul nevinovată, Pe Cuvântul ai născut, Pe Cel fără de-nceput. Nu sunt vrednic, știu prea bine,