Skip links

Altfel

De vrei să afli fericirea
Și într-adevăr aceasta ți-e dorirea,
Ca să-ți atingi mărețul țel
Să simți și să gândești

Altfel.

De n-ai găsit-o pân-acum
Mergând statornic pe-al tău drum,
Fii pregătit s-alegi cărarea,
Fii pregătit să faci

Schimbarea.

Tânăr fiind ai zis că poate contul,
Ori cariera, ori confortul,
Delicatese, sau consoarta
Te vor ghida să-i găsești

Poarta.

Clipe frumoase și plăcere
Au fost atât de efemere.
Tu le-ai văzut plecând în zbor
Lăsând în loc

Nestinsul dor.

Privind cu sinceritate,
Oare crezi că se mai poate
Găsi undeva-n afara
Sufletului tău

Comoara?

Poate faima, cariera,
Îți pot alina durerea?
Cine te poate-nțelege?
Uită-te în jur,

Alege:

Soț, părinți, copiii, colegi,
Prietenii ți-i mai alegi.
Cu fiecare-n felul său
Îți e și ușor și

Greu.

Nimeni nu-i perfect și are
Slăbiciuni, ca fiecare.
Toți și toate-am vrea să fie
Cum vrem noi.

O utopie!

Vrei să-i schimbi? Amar demers …
Încearcă, ți-urez succes!
Parcă ai crede că bate
Soarele în miez de

Noapte.

Tu ești singurul cel care
Poate face o schimbare:
Cum percepi, cum simți, gândirea,
Pot aduce

Mulțumirea.

Un om, boala, o-ntâmplare,
Sunt ocaziile-n care
Să le vezi pe fiecare
Bun prilej de

Transformare.

Pas cu pas de le primești
O să ajungi ca să crești
În răbdare, că pacea
Este-n

„Fie voia Ta”.

Nu-i ușor, dar nu-i nici greu,
Dacă exersezi mereu.
Decât o veșnică luptă,
Ce nu poți schimba,

Acceptă.

Ca școlarul, bețișoare,
Aritmetica, răbdare,
Tot mai mult tu vei putea
Și mult

Folos vei avea.

Știm exemplul c-un pahar
Jumătate plin. Deci, dar,
Este gol sau plin? Privește,
Pe ce

Pui atenția-crește!

O să fii surprins să vezi
Pe unu-n necaz și să crezi
Că are nădejdea vie
În răsplata

Ce-o să fie

Undeva, cândva, nu știe
Dac-aici sau în vecie,
Că nu știe muritorul
Cum judecă

Ziditorul.

O greșeală de-ai făcut,
Tu sau altul, în trecut,
Se mai poate schimba oare?
Iartă și cere-ți

Iertare.

Vrei să afli fericirea?
Caută pacea, iubirea,
Iertarea, nădejdea, credința,
Răbdarea,

Recunoștința.

Vestea bună să ți-o spun,
Toate au ceva comun:
Sunt în tine! Nu depinzi
De nimeni să le

Cuprinzi.

Pas cu pas să reușești
Pe rând să te-obișnuiești
Să le faci. Să ai un țel:
Să simți, să gândești

ALTFEL!

Acest website foloseste cookie-urile pentru a imbunatati experienta de navigare.