Când te uiți la cineva,
Pare că-i firesc cumva,
Are ochi, urechi și minte
Și totuși nu se dezminte.
Mai ascunde el ceva
Care-ades preia cârma.
Lumea le zice pitici,
Deși-s uneori voinici.
Câ-i mâncare, vreau, nu vreau,
Sau c-un pahar vreau să beau,
Cată faima, bogăția,
Sau că îi place curvia.
Unii sar, se enervează,
Degrabă te-apostrofează,
Te acuză c-ai greșit,
Nu te-ntreabă ce-ai gândit.
Alții rău de au făcut,
Că au vrut sau că n-au vrut,
În loc să ceară iertare
Bagă o justificare.
Că e mult sau puțin grav,
Este vorba de nărav:
Când e să-și asume răul,
Zici că-i tai cu fierăstrăul.
Unul vrea să iasă-n față,
Să se-afirme des în viață.
Altul caută putere
Și ar da orice i-ai cere.
Omul dacă-i rușinos
Are-un fel mai curios,
Se ferește, se ascunde,
Ca tu să nu poți pătrunde
Piticul a legat vrerea
Și a preluat el puterea.
Fiecare în ogradă
La el are o grămadă.
Omul zice, dar îl vezi
Că nu face și tu crezi
Că nu-i logic și corect
Așa ți se pare drept.
Poate că n-ai observat:
Undeva, ceva-i stricat
Și nu mai poate voința
Să bată obișnuința.
A crescut piticul mare
Și bietul de om nu are
Putere să biruiască
Ce a apucat să crească.
Când vrea să fie cuminte
Răul o ia înainte,
Vrea să scape de pitici,
Iată, ei sunt tot aici!
Ce-l doare sau a sa voie
Nicidecum, Sfinte Sisoe!
Și-i e frica de greșeală
Ca de un cazan cu smoală.
Când e vorba de un ac,
Sunt oameni care au trac,
Tremură, se înroșesc,
Sau fug și nu se opresc.
Dacă e vreo suferință
Care-ncearcă o ființă,
Sunt și unii salvatori,
Degrabă ajutători.
Alții fug cât de departe,
Că le e frică de moarte,
Nu știu să empatizeze
Și aleg să dezerteze.
Unii-s blocați în rigoare,
Ori dreptate, ori onoare,
Iar alții nu ar vorbi
În public, orice ar fi.
Unii calcă doar în oale
Peste tot în a lor cale.
E o formă, nu-i așa,
De-a atrage dragostea.
Te gândești că toți au ochi,
Tot doi și două urechi,
Că mintea lor procesează
Și că creierul lucrează …
Când se-ascund după cireș,
Sau bagă gunoi sub preș,
Nici nu zici că e adult,
Oricât te-ai mira de mult.
La alții-i ușor să vezi
Și poate că n-o să crezi
Că pe tine-o să te prindă.
Nu te-ai uitat în oglindă!
Așa am făcut și eu
Când m-am prins. De-atunci mereu
Mă lupt cu piticii mei
(Ce pitici … c-acum sunt lei!)
Să fiu bun, să fiu prezent,
Responsabil, conștient
Și cat mai des să evit
Să am un scurtcircuit.
La tot omul să-nțeleg
Când ajunge într-un fel
Pe o cale nefirească:
„Neputința omenească!”
Asta este și-acum știu:
La Hristos când am să fiu
De alții nu m-o întreba,
Decât de ograda mea.