Cândva, demult, pe când copil eram
Și lumea-ntreagă o descopeream,
Într-un moment privire-avea să-mi prindă
Chipul și ochii în oglindă.
Era probabil un prim contact cu mine,
O primă cunoștință despre sine.
Și pân-atunci mâncam, simțeam, trăiam,
Dar despre mine nimica nu știam.
Ca mai noi toți, în timp, am realizat,
Exist-un „eu”, un „tu”, și-am învățat
Că e și-un „el” și-o „ea”, chiar dacă nu-s de față,
Îi știu cu gândul, ne-am întâlnit în viață.
Când îmi spuneau pe nume eu știam
La cine se referă, răspundeam,
Am înțeles că fac și rău, că fac și bine,
Că ne deosebim, nu-s toți ca mine,
Că sunt băiat, că-s mic, că știu puțin,
Că merg la grădiniță, că-s creștin,
Că sunt român, că văd și că alerg,
Am prieteni, mă joc, câștig și pierd.
Când aveam câțiva ani a dispărut bunica,
Nu-mi amintesc ce-au spus ai mei, nu știu nimica,
Dar știu că-ncet, în timp, am realizat
Că e și-un „el” și-o „ea” ce nu mai sunt și-au existat.
Privind în urmă, acuma îmi dau seama
Că la un moment dat era s-o pierd pe mama.
O boală a lovit tăcut, fulgerător
Și câtva timp nu am mai fost „cel mai de preț odor”.
Nu știu ce-am înțeles, sau nici n-am vrut să știu,
Am îngropat emoții pentru mai târziu,
Abia jucam șotron și nu aveam puterea
Să recunosc și să gestionez durerea.
La școal-am învățat să scriu și să citesc,
Apoi despre trecut, pământ și corpul omenesc,
Formule, cunoștințe, limbi străine, pas cu pas,
Pe multe le-am uitat, cu altele am mai rămas.
Am înțeles mai bine de unde vin, unde trăiesc,
Cu cine mă cert, cum mă împrietenesc,
Jocuri, întreceri, în pomi m-am cățărat,
Am mai căzut, am plâns, iar alteori m-am bucurat.
La un concurs simțeam că nu mai pot, că-s obosit,
Am stat, am respirat, am alergat din nou și-am reușit
S-ajung din nou în față și-așa am înțeles:
Să te ridici când cazi e cel mai prețios succes.
Relații, certuri, împăcări, cine nu a avut,
Am învățat și eu din ele așa cum am putut …
La început copilării, apoi, tânăr fiind,
Din ce în ce mai serioase și m-am trezit … iubind.
Am fost la facultate, apoi m-am angajat,
Cu fiecare-n parte, pe rând, m-am dezvoltat,
Am fost și în armată, m-am și căsătorit,
Nu pentru mult, că în final ne-am despărțit.
Dureri, regrete, n-a fost precum am vrut …
M-am scuturat și am pornit de la-nceput,
O nouă șansă, căsnicie și copii,
O firmă, carieră, ce-mi mai puteam dori …
Nu intru în detalii, am vrut doar să punctez
Că treci prin multe, om fiind, evoluezi
Și la un moment dat, cumva, vine-ntrebarea:
„Cine sunt eu?” și „care mi-e chemarea?”
Interesant … abia atunci începe-n conștiință
Procesul de trezire, îți cauți sensul ca ființă,
Sapi mai adânc, pricepi că numele, puterea,
Oricât ai ști, talentul, familia, averea,
Deși sunt ale tale, tu ești mai mult de-atât,
În timp sau dintr-o dată se duc și le-ai pierdut,
Adormi, visezi sau pierzi o vreme cunoștința
Rămâne peste toate ceva, un „eu” profund, ființa.
Nici dac-aș vrea nu pot să-l definesc
Și nici nu pot să îl cuprind, să-l mărginesc,
Mintea nu-l poate-ajunge, iar ochii nici atât,
E mai presus de tot ce știu și ce-am avut.
N-am reușit să-l satur cu dulciuri, cu mâncare,
Plăceri, senzații, sau d-astea similare,
Nici alții cu putere, imperii, din câte am văzut,
Mândrie, succes, faimă, nici astea n-au putut.
Am cugetat la asta o vreme îndelung,
Am căutat răspunsul la care să ajung,
Nu cred că-n fizică, chimie sau în filosofie,
Există ceva care concluzie să-mi fie.
„Suflet” e un cuvânt în care-am vrea să încapă
Ceva mai scump și mai adânc ca lumea asta toată …
Întunecat sau tandru, senin sau încărcat,
Liber, de la iubire sau rob, de la păcat.
Din tot ce fac, ce simt, în el se-adună
Cu bune și cu rele și toate împreună
Înclină trăirea, viața, mă definesc aici,
Dar nu numai atât, ci și apoi, în veci.
Eu asta cred că sunt de fapt, sufletul meu,
Mai cred că vine și se-ntoarce de la și către Dumnezeu,
Cu ce-am ales, cu ce-am cules și m-am gândit
Ce pot să fac să fie fericit.
Când trag spre mine, ciudat, dar se închide,
Când fac o bucurie sau dăruiesc se-aprinde.
Când mint, urăsc sau când cad in păcat,
Doar prin mărturisire mă simt eliberat.
E-un mecanism ciudat, dar totuși e firesc.
Cel mai frumos se simte când iubesc
Și chiar dacă fac rău, regret, mă pocăiesc,
Acestea-mi dau putere să iert și să zâmbesc.
Cam ast-am învățat gândind „Cine sunt eu”
Și din experiență, am tot testat mereu,
Vrând să fiu fericit din tot sufletul meu:
Drumurile-au dus toate doar către … Dumnezeu!