Este secolul în care
E belșug, dar nu-i răbdare,
Se produce, se consumă
Într-o viteză nebună.
Omul ia și apoi scrie
Pe o foaie de hârtie
Două rânduri și-o aruncă
Și-uite-așa un top mănâncă.
E comod așa și poate
Să ia altul când socoate
Și nu-și dă seama defel
Că-s un miliard ca el.
Azi așa și mâine iară,
Nu simte nicio povară,
Dară undeva în lume
A dispărut o pădure.
Și când vede câte-o știre
Îi provoacă o simțire
Cum că alții mai nebuni
„Iar au defrișat păduri!”
Vine toamna, e răcoare,
Vrea căldură la picioare.
Primăvara când e soare
A și dat aerul tare,
Deși-afară-s 15 grade,
E mai comod din butoane
De pe bord, de la mașină.
Mai băgam niște benzină …
În trafic, nervi, supărare,
Timp pierdut, dar cine oare
Lasă mașina acasă
Pe o vreme mai ploioasă?
Își permite, are bani …
Și doar după câțiva ani
Fac și alții tot la fel,
Că-și permit … la fel ca el.
Și-apoi mare supărare
Că nu a făcut „cărare”
Primăria, guvernanții,
Totdeauna „altul”, „alții”.
Șervețelul, nu mai zic
Dacă-i șifonat un pic
Se aruncă. Sau pahare, farfurii
Și tacâmuri, sute, mii …
Podoabe, pantofi sau haine
Le ia că îi plac, că-s faine.
Un an, doi și de la cap …
Hai, mai luăm înc-un … dulap.
Telefonul, iPhone 14 …
Între timp apare 16,
Are ceva pixeli în plus
Și pofta l-a și răpus.
Săpun, detergent, balsam,
Kilograme an de an …
Și mâncare, cât mai multă,
Ce rămâne se aruncă.
Omul s-a obișnuit
Și nevoia s-a-nmulțit,
Răbdarea s-a-mpuținat,
Conștiința s-a-ngropat.
Unde-s mulți consumul crește
Și pământul obosește
Miliarde vor într-una
„Încă una”, „și-ncă una” …
Sufletul mi-e greu, mă doare,
De atâta nepăsare,
Nu mai ninge … nu-i destul?
Ce urmează? Nimic bun …
Omul e ceva ce pare
Undeva, în depărtare …
Dar nu e așa cum crezi,
Totul e să vrei să vezi.
Eu, tu, noi și fiecare
Facem câte o lucrare.
Toate faptele contează,
Ori îngroapă, ori salvează.
„Încă una” când ai vrea
Gândește de ai putea
Să trăiești și fără ea
Și-așa faci, concret, ceva!