Jurnal de călătorie – 2021

07.03.2021

Acum două zile mi s-a confirmat diagnosticul boală de neuron motor, mai precis SLA.

Am vrut să citesc despre ea aseară dar n-am mai apucat. La un moment dat mi-am dat seama că astăzi este Duminica înfricoșatei judecăți și am căutat să ascult Vecernia. Aseară eram obosit și am ascultat-o stând în pat întins. Simțeam nevoia, eram așa oarecum fără putere, după ce dormi după-amiază. Am reușit să mă concentrez parțial, deși atunci când ești culcat nu e atât de bună atenția. La un moment dat m-am sculat pentru că trebuia să fac mâncare și m-am dus de dimineață de la opt la utrenie gândindu-mă că e un subiect foarte important pentru mântuire.

Am fost astăzi destul de atent toată slujba și m-am gândit la Dumnezeu și la înfricoșata judecată așa un pic prin ceața gândurilor și a grijilor lumești, iar după aceea m-am plimbat prin parc.

Azi am avut o neputință ceva mai mare la mână, sensibil mai mare față de ieri și în timpul plimbării am simțit și piciorul drept de două ori așa că se frânge.

Când am ajuns acasă am avut un pic de timp după masa de prânz.

O întâmplare minunată de astăzi a fost faptul că mi-am adus aminte de melodia Nathalie, cântată de Julio Iglesias, și am ascultat-o și am plâns și mi-am adus aminte că acum 22 de ani aproximativ, tot pe ea am ascultat-o la un moment dat după despărțirea de prima soție, când eram singur acasă, tot în bucătărie și tot așa am plâns atunci și cumva ăla a fost momentul și modul în care m-a chemat Dumnezeu și din care am început să mă spovedesc și să mă întorc spre El. Minunată coincidență!

Apoi m-am uitat ce înseamnă boala asta, pe internet.

http://www.edubolirare.ro/node/104

Nu știu mare lucru oamenii despre ea. Ca despre multe altele, de fapt. 🙂

Stresul probabil este una din cauze dar sunt și altele în conjuncție. Nu au explicație clară asupra provenienței. Două trei lucruri sunt mai clare sau cel puțin mie mi-au rămas în minte: că jumătate din pacienți mor până la trei ani și 90 la sută până la 5-6 ani. Până la 100%, cum îți dă Dumnezeu.

Având și aceste senzații de neputință azi, am senzația că se accelerează și m-am precipitat puțin, gândindu-mă la tot felul de scenarii și ce să fac mai întâi cu firma, cu copiii, cu divorțul, cine mă va îngriji și unde să stau, cum să-mi iau la revedere de la cei dragi, cum să le vorbesc despre asta și să le transmit.

Să dispar pur și simplu – ăsta a fost primul gând. Să încerc să nu știe nimic nimeni și să ies ușor-ușor din peisaj ca să nu-i tulbur.

O să mă mai gândesc la asta, că apoi mi-au venit și alte idei, printre care și asta, de a scrie acest jurnal.

De când am început să am senzațiile astea de neputință la mână, mi-a venit în minte o minune. Unii ar spune coincidență. De ani de zile, când mă rog la Dumnezeu Îi mulțumesc pentru darurile Lui neasemuite și de când am început să fac lucrul ăsta mi-a venit mie în minte așa să strâng mâna dreaptă și să o desfac în mod repetat în sensul că fiecare mișcare pe care o face omul, fiecare mică putere pe care o ai, îți este dată de la Dumnezeu. Și într-un mod cu totul paradoxal, pentru mine cel puțin, iată că peste câțiva ani așa a început boala: prin faptul că mâna mea dreaptă la un moment dat n-o să mai răspundă la această comandă.

O altă minune tot din categoria asta, probabil, este faptul că anul trecut părintele Mihail mi-a zis să fac metanii, ca o slavă adusă lui Dumnezeu, și le-am făcut stând în degete parțial (nu mi-a zis asta, a fost ideea mea, pentru că mă dureau pumnii) și ca un exercițiu și iată că probabil mi-au folosit cumva pentru prelungirea mobilității.

Poate că și plecarea Amaliei și a copiilor nu a fost întâmplătoare în sensul ăsta, pentru ca în felul ăsta să fie scutiți de priveliștea unui bolnav neputincios și să am timp să duc spre final lucrarea cu firma și ONG. Și pentru ca să am mai mult timp să mă curăț de patimi, să mă rog pentru iertare și să mă apropii de Dumnezeu.

Și am mai conștientizat ceva foarte interesant. Când chiar îți dai seama și te gândești cu adevărat că o să mori, chiar vezi lucrurile altfel, cu totul și cu totul altfel.

Multe gânduri mi-au venit în această prima zi, probabil că e normal.

Primul gând a fost de bucurie, mărturisesc.

Nu am simțit frica de moarte. I-am dat slavă lui Dumnezeu și I-am mulțumit că mi-a prelungit viața după acel accident din 2007 ca să am timp de pocăință. Și dacă n-am făcut mare lucru să merit s-o dobândesc, măcar am strigat “Doamne, scapă-mă!”, precum Petru când se afunda în valuri. O fi bun și atâta lucru.

Tot azi, citesc în Ioan Scărarul:

Există o boală pentru curățirea de păcate, și există o alta pentru smerirea cugetului. Bunul și Preabunul nostru Domn și Stăpân, când vede pe unii mai trândavi în nevoință, smerește trupul lor prin boală ca printr-o nevoință mai nedureroasă. Dar uneori ea vine și pentru a curăți sufletul de gânduri rele sau de patimi.

Credeam că e ultima minune pe ziua de azi, care ne deslușește poate și sensurile posibile ale acestei boli.

Apoi am ascultat predica Părintelui Mihail, cu care vorbisem cu o zi înainte la telefon. Am avut un gând să îi spun de vestea pe care am aflat-o, că s-a confirmat boala. Nu știam termen, dar îmi era deja clar. Azi a căpătat doar o dimensiune în materie de câte luni vor fi, poate câțiva ani. Mai concret. În fine, nu îi spusesem ieri. Și predica a fost… Ca pentru mine. Mi-a venit zâmbetul pe buze de mai multe ori. Eu cred că știa.

https://drive.google.com/file/d/1Y9mXMAPoRX-oHM9QvGV4akxG-I8oYrKF/view?usp=drivesdk

Poate că asta e ultima minune… Vom vedea. 🙂

Oricum, în urma ei se conturează un alt tip de conținut pentru agenda următoarelor luni.

Încă de la început am avut credința că orice va fi, este spre binele nostru într-un fel pe care la început doar Dumnezeu îl știe. Am încredere totală în dragostea Lui și în faptul că știe mai bine ce ne este de folos.

 Cam atât pentru prima zi.

 Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat, fie numele Domnului binecuvântat!

 Slavă Domnului pentru TOATE!

11.04.2021

A trecut o lună și ceva de la primele mele notițe. Multe lucruri s-au întâmplat în acest timp.

 Ca să le descriu în ordine cronologică ar trebui să încep cu faptul că am fost împreună cu Amalia la notar și am luat decizia de a merge de bunăvoie să semnez divorțul, i-am comunicat acest lucru și am început să fac demersuri în acest sens după câteva discuții cu ea.

Apoi ar fi seara de sâmbătă, dinaintea Marelui Post, în care am făcut niște treabă în curte la Săsăuș și printre altele am strâns fânul din hambar ca să-i dau foc. Și după ce am venit de la vecernie, deși era noapte și a doua zi era duminică, am avut totuși un imbold să dau foc; știind că va urma și o perioadă ploioasă, am zis că-l va stinge. În timpul cât am stat acolo am dat și câteva telefoane acasă și la un moment dat, văzând cum arde uneori mai tare, apoi mai mocnit, și fiind Duminica izgonirii lui Adam din Rai, în care se pomenește judecata și focul cel veșnic, mi-am adus aminte de focul iadului. A fost o priveliște de care îmi aduc aminte și sper să o rețin pe drumul din următoarea perioadă. Dacă focul acela arde și frige, cum o fi oare focul cel veșnic, din care nu poți să scapi? Ar fi bine fiecare om la un moment dat să ne uităm la un astfel de foc și să ne aducem aminte de păcatele noastre ca să fugim mai tare de ele și să ne lepădăm cu putere mai mare de patimi.

Am început un post greu în care mi-am propus să mă lupt mai tare cu patimile și să-mi fac bagajul pentru calea ce va urma. Astfel ca la sfârșitul lui să fac măcar un pas înainte pe calea mântuirii. Și am ținut câteva zile de post negru, apoi am început să beau apă și am reușit să fac acest lucru adică să stau doar cu apă ceva vreme, cât m-au ținut puterile.

În a doua săptămână, mai exact pe 22 martie, am plecat spre Franța spre ieromonahul Iustin, fostul părinte Marcel Hancheș, de la ale cărui predici și cateheze am învățat foarte multe lucruri și care m-au motivat mult pe calea lui Hristos.

Luni dimineață am făcut testul Covid pentru a putea ieși din țară și am plecat la drum, având planul ca până vine rezultatul, pe seară, să fiu la graniță. Când am ajuns la graniță nu venise testul. Am încercat totuși să trecem mai departe și având în vedere că nimeni nu mi l-a cerut am intrat în Ungaria, apoi am ajuns în Austria. Între timp am dat la telefon de cei de la laborator care mi-au spus că a ieșit incert și să mă duc să-l fac din nou. Fiind deja în Austria sau în Germania (nu mai țin minte) m-a bufnit râsul. Și i-am rugat frumos să facă ceea ce trebuie, să îmi dea un rezultat. Nu am primit în acea seară nimic. Cu ajutorul lui Dumnezeu nu ne-a întrebat nimeni nimic, nici în Germania, nici în Franța la graniță. Și iată-ne în Franța.

După prima autostradă, la punctul de plată un polițist ne oprește. Ne-a întrebat unde ne ducem, i-am arătat o justificare pe care o aveam și nu a întrebat pe niciunul dintre noi de niciun test, ne-a lăsat să trecem mai departe. Drept urmare, după un drum de 2700 km, am ajuns la mănăstirea Kerbeneat, lângă Brest, tocmai în capătul celălalt al continentului. Slavă Domnului și Măicuței Sale!

La mănăstire în prima seară a fost cum a fost. A doua zi am mers la ascultare să-l ajut pe grădinar să car niște pietriș. Vremea era frumoasă, puțin soare, plăcut, păsările cântau minunat, și era foarte liniștit și pitoresc în jurul mănăstirii.

Clădirea mănăstirii era de piatră, puțină căldură, vag în camere, în chilii; în biserică, nici vorbă. Afară erau cam 7° iar maximă de 10, 12, poate 14 când era soare. Cald, după criteriile din România, pentru primăvară.

Cu toate acestea, înăuntru era frig, un frig care nu prea mi-a mai fost în viața mea. Dormeam cu pantalonii de pijama și cu încă o pereche deasupra în sacul de dormit și cu două pături și totuși îmi era frig și nu înțelegeam de ce. Am pus totul pe seama climei, care într-adevăr era ciudată. Au confirmat și ceilalți care au spus că au fost și alpiniști cărora în clădirea aia le era frig, chiar dacă la munte dormeau doar cu sacul de dormit. Era într-adevăr o clădire friguroasă și în biserică la fel, mai ales că slujbele erau noaptea de la miezul nopții până la patru dimineața. Fără încălzire nici nu prea avea cum altfel, chiar dacă nu erau geruri în zona.

Am găsit metode de m-am încălzit și am trecut cu bine de această perioadă, am făcut față și la slujbe, am reușit să stau treaz și să fiu atent și la catehezele pe care părintele Iustin le ținea la sfârșitul slujbei, adică undeva între 3:00 și 4:00 dimineața. Are cuvânt cu putere multă și am aflat multe lucruri interesante. Slujbele sunt puțin ciudate, are un stil destul de alambicat de a vorbi și se mișca, dar se vede că asceza și harul lui Dumnezeu lucrează în toată obștea, pentru că e o atmosferă deosebită duhovnicească și îmi pare tare bine că am avut ocazia poate unică să ajung acolo și să trăiesc într-o astfel de atmosferă, fie și pentru câteva zile, chiar dacă mi-a fost greu. Cred că mi-a fost de mare folos. Am reușit de asemenea să stau de vorbă și cu dânsul și, pornind de la întrebarea cum să fac să mă lepăd de mine însumi, am stat de vorbă probabil o oră și jumătate, în care mi-a dat niște sfaturi și o carte care m-au ajutat până acum foarte mult și sper să mă ajute în continuare dacă mă voi ține de ele.

Apoi am plecat spre locul unde sunt moaștele sfântului Antonie cel Mare, undeva în sud estul Franței, aproape de granița cu Elveția, și ne-a binecuvântat Dumnezeu să ne închinăm sfintelor sale moaște cu bine.

Apoi am avut gândul și inspirația să traversăm Elveția în drum spre casă pentru a o vedea, măcar din mașină. Mi s-a părut o ocazie frumoasă și unică de a trece și prin această țară de care am auzit ca e deosebită. Și într-adevăr are niște priveliști deosebite lângă Geneva, la acel lac în care se reflectă Alpii și se văd foarte frumos în depărtare. Deși era răcoare afară probabil 10-14°, erau unii oameni care făceau plajă și chiar câțiva care intraseră în lac să înoate. Printre altele, am constatat că și elvețienii au tot două mâini și două picioare, ce surpriză! 🙂 Alt lucru pe care l-am observat este că sunt foarte amestecați cu alte nații, lucru pe care l-am remarcat observând lumea pe stradă, trecând prin Geneva.

Am admirat frumusețile Alpilor din depărtare. Aproape pe tot parcursul drumului se vedea câte o creastă pe o parte sau pe cealaltă și era un lucru frumos. De asemenea, fiecare peticel de pământ era îngrijit, ca și în Franța și în Germania, absolut niciun locușor nu era fără să aibă un pic de iarbă sau un copac sau un gard sau ceva frumos pe el.

Am ajuns cu bine în România, unde la graniță am fost luat în evidență pentru carantină, conform legii 14 zile. Fiind foarte obosit, m-am oprit în acea seară la Săsăuș, să dorm. Acolo mi-a fost mai bine deja, cu căldură în camera mai mică și m-am încălzit. Când am plecat se vedeau așa frumos Făgărașii, tot așa pe parcursul drumului de-a lungul lor se vedeau crestele și am avut ocazia să compar la distanță de o zi priveliștea Alpilor cu cea a Făgărașilor și pot să spun cu mâna pe inimă că nu sunt cu nimic mai prejos. E drept că Făgărașii erau mai aproape, iar Alpii mai departe, însă măreția priveliștii este la fel de deosebită, nu merită să faci atâta drum pentru diferență.

După opt zile de carantină m-am dus să-mi fac testul cu gândul de a ieși mai repede de 14 zile și să îmi pot relua viața normală.

Ce să vezi, surpriză mare: testul a ieșit pozitiv! Inițial am rămas puțin blocat și nu înțelegeam de unde l-am luat, având în vedere că în toată perioada aia am interacționat cu câteva persoane pe care le număr pe degetele de la o mână și care nu avea niciuna din ele niciun simptom. Și trecuseră două săptămâni și patru zile de la momentul la care plecasem. După ce am anunțat pe cei apropiați, Amalia a făcut puțină lumină în sat și mi-a adus aminte de acel test incert de la plecare, spunând că e foarte posibil ca atunci să fi fost debutul bolii și de aceea să fi ieșit și rezultatul incert. Mi s-a părut corect raționamentul și probabil că așa a și fost.

 Aș spune că este o nouă minune pe care a făcut-o Dumnezeu ca eu să ajung totuși în Franța fiind pozitiv, fără test, și apoi chiar cu un test negativ ieșit la un moment dat. Eventual sper că fără să dau altor oameni virusul în această perioadă, în care dacă aș fi fost în România cu siguranță aș fi fost mult mai darnic.

Partea mai puțin plăcută este că l-am chemat pe Matei să-mi aducă ceva și mi-a fost puțin frică să nu îi fi dat lui, deși este atât de prevăzător și de precaut să nu intre în contact cu boala. Sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să fie totul bine în ceea ce-l privește și îmi dau seama câtă dreptate a avut Amalia să mă certe vizavi de faptul că am fost atât de inconștient să fac acest lucru tocmai cu copilul meu. Și mi-a atras atenția încă o dată că nu mă gândesc decât la mine și cât de egoist sunt și îi dau dreptate sută la sută. Așa este! să mă ierte Dumnezeu!!!

 De când am venit pot să spun că m-am mai liniștit. În urma acestui pelerinaj, oarecum al trezirii mele în această privință, și în urma discuției cu părintele Iustin și în urma conștientizării unor lucruri din ce mi-a zis părintele Mihail, am făcut rugăciunea mai încet, în liniște, chiar dacă mi-a luat mai mult timp. Și am avut momente de rugăciune frumoasă. Nu știu dacă să folosesc cuvântul “curată”… Dar cu siguranță ceva mai împăcat. Am mai citit și lucruri frumoase foarte potrivite acestui moment și în „Scara” sfântului Ioan și într-un mesaj care a venit pe grupul de la ucenicii părintelui Mihail, care mi-au adus mai multe revelații ceea ce privește liniștirea, acceptarea, iertarea și rugăciunea.

Un prim lucru foarte pătrunzător pentru mine a fost când am citit că există un timp pentru toate: un timp pentru liniștire, pentru agitație, un timp pentru păcat și altul pentru pocăință, pentru ascultare și așa mai departe.

 Altul a fost să recitesc ideea că tot zbuciumul acesta pe care l-am avut căutând lucruri în afara mea, într-o permanentă agitație, în abandonarea a ceea ce reușeam și găseam și alergarea după altceva, ce nu aveam, nu este decât sufletul omului care încă nu L-a găsit pe Dumnezeu înăuntrul său. Iar acum, pentru mine, în contextul dat, este poate cel mai potrivit moment să mă opresc și să-L regăsesc pe Dumnezeu în mine.

E momentul ca acceptarea și iertarea să aducă pace în suflet și să fac cu adevărat ceea ce am aflat de ceva vreme: anume să abandonez voia mea în fața tuturor Minunilor pe care Dumnezeu mi le pune înainte și a Cărui grijă eu nu voi putea niciodată să o egalez, nici măcar în ceea ce mă privește pe mine însumi!

Cam atât pentru ultima perioadă.

Lucruri minunate mi-a pus Domnul înainte! Mari bucurii și cuvinte frumoase, care m-au mângâiat.

În acest moment, astăzi, mâna mea dă semne mari de slăbiciune. Am momente în care nu pot să țin nici lingura sau să scriu și deja spre sfârșitul zilei am dificultăți inclusiv în a rupe cu degetele de la mâna dreaptă bucățele de pâine dintr-o felie deja tăiată.

În acest proces de eliberare pe care l-am început, astăzi a fost o zi frumoasă din acest punct de vedere. M-am uitat la filmul pe care l-am înregistrat cu mama despre viața ei, unde la un moment dat m-am emoționat și m-a bufnit plânsul, fără să-mi explic de ce. Iar apoi, în mai multe reprize, am încercat să-mi dau seama ce tip de emoții reprim. Și am avut momente în care am simțit un mare urlet, o furie, dar asta a fost ieri. Astăzi am simțit cred o serie de frici, care s-au manifestat sub forma unor convulsii oarecum necontrolate în poziție de „chircit în pat”, care îmi vin fără să vreau. Am mai avut acum 4-5 luni astfel de senzații, în care stând în pat am simțit acest tip de manifestare. Nici atunci și nici acum nu mi le explic. Sper să fie benefice. Și în toate cazurile le-am pus în fața lui Dumnezeu și nu le-am văzut ca pe niște mecanisme psihologice, ci am lăsat în grija Lui tot ceea ce este și va fi.

 Mă rog să fie voia Domnului spre mântuirea sufletului meu și a familiei mele și tuturor celor cărora le-am greșit și pentru care mă rog să-i ajute Dumnezeu. Mă rog și pentru cei pe care i-am judecat și poate că am socotit că mi-au greșit, pentru că sunt conștient că au făcut fapte bune spre a-mi descoperi mie egoismul și răutatea și învârtoșarea inimii mele.

 Mărturisesc că și părintele Mihail și părintele Iustin mi-au spus că această boală nu este neapărat tragică, cu sfârșit scurt și că ea poate să fie doar un semn de atenționare pentru mine și că dacă mă îndrept eu, ea se poate îndrepta la rândul ei. Mai ales părintele Iustin și cartea pe care mi-a dat-o, mi-au transmis foarte explicit acest lucru, că mai ales bolile degenerative neurologice au cea mai mare legătură cu modul în care simți și trăiești ceea ce ai simțit și ai trăit. Și s-au acumulat în sufletul și în inima mea, nefiind trăite atunci. Așa ca am început un proces de împăcare, de aducere aminte, de descărcare a emoțiilor inhibate și reprimate atâția ani și de eliberare a poverilor și de părerea de sine, care dacă Dumnezeu va rândui, să-mi fie spre mântuire! Și dacă îmi este cu folos și spre mântuirea trupului.

 Așa să-mi ajute Dumnezeu!

Amin! Amin! Amin!

06.06.2021

Nu am mai scris de multă vreme. Mi-am dorit, însă nu am avut timpul necesar să o fac. A fost o perioadă destul de încărcată și la propriu și la figurat.

Între altele în această perioadă am bătut un record absolut și anume acela de a nu fi fost șapte săptămâni fizic la firmă. Am ajuns doar de două ori câte 4 ore după-amiază, înainte de Florii, în rest am fost în carantină la Săsăuș și în Franța.

Au fost mai multe evenimente importante și momente frumoase în această perioadă pe care poate nu mi le mai aduc pe toate aminte, însă am să încerc să le punctez pe cele mai relevante

Probabil ar fi bine să încep cu divorțul. După ce m-am hotărât să fiu de acord să mergem la notar, a trecut ceva vreme și până la urmă în jur de 18 mai am fost cu Amalia și am semnat actul prin care am cerut de comun acord divorțul. De comun acord e un fel de-a spune pentru că eu nu am fost și nu sunt de acord cu asta. Am ales totuși această variantă, pentru a nu mă pune împotrivă cu orice preț recunoscând faptul că ea nu-și mai dorește. Nu pot să spun că am simțit ceva deosebit legat de asta și sper să nu ascund sau să înăbuș alte sentimente cu această ocazie.

Apoi ar fi de menționat faptul că am agreat împreună cu ea să le transmit eu copiilor faptul că va urma acest divorț, pentru ca a venit și o doamnă de la autoritatea tutelară în vizită la noi și trebuia să știe și ei faptul că vom merge la notar. Am avut o discuție cu Matei și una cu Ștefan în care le-am spus. Evident că aparent nu s-au manifestat, nu au plâns, nu au dat semne de nervozitate accentuată. Dumnezeu știe ce-o fi în sufletul lor, să-i ajute să se împace cu această situație. De la Matei am avut parte de o surpriză mai mare decât cea pe care am crezut că i-o fac eu lui și sper să-i ajute Dumnezeu să îl lumineze cu gândul cel bun și pe calea cea spre mântuire. Pot să spun că nu m-am simțit deloc tulburat și am fost împăcat tot timpul, deși încercarea a fost destul de neobișnuită.

În rest, îmi caut apartament cu două camere pentru a mă muta. Am avut de ales între mai multe opțiuni, sunt destul de scumpe și până la urmă probabil că voi alege unul pe la Râmnicu Sărat, pe lângă cimitirul unde este mama.

 Am avut în această perioadă parte de câteva daruri duhovnicești, printre care o predică a părintelui Mihail legată de modul în care vedem noi pe Dumnezeu și o comparație cu drumul mironosițelor către mormântul Mântuitorului după înviere și niște însemnări dintr-o întâlnire cu un călugăr de pe lângă muntele Sinai, care este o mică Filocalie în două pagini

https://drive.google.com/file/d/1mllNa2ankw_46qzoV9rBzBhvVM97qo2w/view?usp=drivesdk

Învățăturile călugărului le-am citit de mai multe ori dimineața pentru că neavând foarte mult timp așa cum îmi propusesem ca să citesc și să mă liniștesc în cele câteva minute 5-10 pe care le-am alocat, cam atât aveam timp să fac, dar cred că mi-a prins foarte bine.

 Printre altele am rămas cu ideea că fiecare om și fiecare întâmplare e bine să le vezi ca venind cu voia lui Dumnezeu, ca să poți să ai pace și să poți iubi fiecare om indiferent de suferințele lui sau de modul de a se manifesta. O altă idee este cea în care căutăm și ne agităm în permanență, pentru că treaba asta ține de relația noastră cu Dumnezeu, că îl vedem ca fiind în afara noastră și nu ne dăm seama că El e de fapt înăuntrul nostru.

 Un mic eveniment notabil este că am fost la prima ședință de acupunctură. Nu s-a întâmplat nimic deosebit, doar că mi-a dat o serie de suplimente care să ajute la regenerarea celulelor și la creșterea nivelului de Yin, unde se pare că am un deficit. Nu știu dacă am menționat și cartea care m-a impresionat despre cauzele bolilor ca fiind de cele mai multe ori emoții reprimate. M-a ajutat mult și m-a motivat să mă deconectez și să mă împac cu mai multe elemente din trecut și din prezent.

Până acum mâna mi se ofilește încet dar sigur. Deja am probleme destul de serioase cu scrisul. Până acum era mai mult la scrisul fizic, dar de o săptămână a început să dea rateuri și scrisul la calculator, odată cu faptul că arătătorul a început să fie mai bleg decât degetul mare, care era până acum cel mai afectat. Cred că astăzi a fost prima zi în care mi-au scăpat din mână lucruri banale.

Am nădejde în Dumnezeu că El va rândui ce e bine și pentru mine și pentru toți.

Momentan nădejdea mea e mai mult în vorbe. Am înaintat puțin și în a lăsa în voia lui Dumnezeu unele lucruri și a mă liniști, mai ales în timpul rugăciunii de dimineață, însă în restul zilei nu am mai reușit să mă întorc la acea liniște și mă descopăr astăzi după multe săptămâni în care nu am mai avut repaus aproape deloc. Se simte o agitație continua, o preocupare continua de a face lucruri și parcă într-un fel mi-e frică să stau liniștit.

 Mai am multe să descopăr despre mine. Printre altele, la un moment dat am descoperit și o tristețe sau o durere mai adâncă, dar pe care am renunțat să o mai cercetez, lăsând în voia Domnului vindecarea acestor lucruri. Aceasta cred ca este realitatea, că nu stă în puterea noastră de a ajunge în acele adâncuri ale ființei. Când am avut sesiunea de încheiere cu Me +, am tras niște cărți pe care scria “durere” și “de ce îți este dor” ca răspuns la întrebarea mea “de ce sunt neliniștit”. Deci probabil că este ceva în acest sens undeva.

Cu voia Domnului se vor așeza toate.

Cu toată agitația asta vizavi de mărunțișuri și de a face toate lucrurile și a nu scăpa nici unul, sunt destul de liniștit și împăcat cu toate și învăț să progresez în acest sens, în a le primi și accepta ca fiind din voia lui Dumnezeu spre binele nostru.

Și pot să spun cu tărie că momentele în care sunt cel mai liniștit sunt cele în care las lucrurile să se întâmple și în care spun rugăciunea rar, conștientizând prezența lui Dumnezeu și cuvintele pe care le spun, încercând să adorm cumva mintea. Și să las ființa, pieptul, să spună rugăciunea sau să o asculte dacă sunt la slujbă. Agitația nu duce nicăieri, doar liniștea.

Ieri am avut o discuție interesantă cu o doamnă vizavi de amplasamentul apartamentului. Discuția se învârtea în jurul faptului că mai multe apartamente pe care le aveam în vedere erau într-un bloc lângă cimitir și că lumea nu vine nici măcar la vizionare când aude că e așa. Eu i-am spus că e un paradox că ne numim creștini și în momentul în care spunem „Hristos a înviat” mărturisim viața de după moarte, pe toți sfinții îi sărbătorim la ziua trecerii la Domnul, dar când e să fim față în față cu moartea, plângem la pierderea celor dragi și fugim de ea, deși ar trebui să fie o mare bucurie. Și mă gândeam cât de slabi și neștiutori suntem toți spunând cu gura, iar cu fapta făcând de multe ori exact pe dos. Nici eu nu m-am născut știutor, și faptul că am aflat sau am înțeles lucrurile acestea e tot din Mila Domnului.

Trecând destul de mult timp, nu mai pot reda cu aceeași acuratețe alte întâmplări din această perioadă și le las pentru data viitoare, poate voi avea ocazia ca pe următoarele să le fac mai din timp și cu inspirație mai bună.

Doamne, miluiește!

Amin!

09.06.2021

Hristos S-a înălțat!

O mică minune azi, am reușit să îndrept arătătorul!

Cel care tocmai se ofilise mai rău sâmbătă. Încă nu am așa putere în el, dar e primul progres de până acum.

Slavă Domnului!

Mi-e mai bine cu mâna când mă rog, parcă n-are nimic atunci, sunt mai liniștit. Când fac altceva, începe. O fi de la stres/preocupare excesivă…

23.06.2021

Azi am semnat divorțul cu Amalia.

Un eveniment pe care nu l-am așteptat și care încetișor a venit. Astăzi a fost o zi cam ca oricare alta, fie că am băgat emoțiile sub preș, fie că m-am obișnuit cu ideea. Prea multe frământări nu am avut. Aș putea spune că am făcut mai multe rugăciuni să ne ierte Dumnezeu pentru păcatul acesta și pe mine și pe ea și să nu lase asupra copiilor noștri o astfel de moștenire.

La întâlnire nimeni nu a zis nimic, ca și cum totul era în regulă. Copiii se uitau în telefon și se jucau sau se uitau la muzică. Amalia la fel cu telefonul. Eu am încercat să mă mai gândesc și să stau departe de telefon, însă nu aș putea spune că am reușit prea mult, am mai dat și eu câteva telefoane. Deci am jucat baba oarba în familie cu elefantul în cameră. 🙂

Acum pe seară mi s-au mai limpezit gândurile. Pot să spun că am o strângere de inimă și îmi pare rău că am ajuns aici. Măcar atât să fac, să îmi recunosc emoția și să o exprim, cel puțin în scris. Aș putea spune că sunt și puțin furios. Mai mult pe mine însumi, pentru că nu am fost în stare să clădesc o familie trainică, lucru pe care l-am dorit încă de când am fost copil, fiind crescut într-o familie în care părinții nu numai că s-au despărțit când aveam 13-14 ani, dar aș putea spune că nu au fost niciodată împreună.

Deci în acest demers cu familia, fie ca urmare a reziduurilor sentimentale și emoționale de pe urma copilăriei, fie a poftelor mele și a fricilor care nu m-au lăsat să mă opresc niciodată din drumul pe care am mers cu Integrisoft, am eșuat.

Scuzele contează mai puțin, important este rezultatul. Și este clar că am contribuit din plin la el, prin modul în care am acționat, simțit și gândit. Da, putem spune multe și găsi scuze pentru tot ceea ce s-a întâmplat, că a făcut și celălalt nu știu ce, că se întâmpla și aia că …….. Însă nu ne este de ajutor. Cu siguranță au fost și alte cauze care au contribuit la acest rezultat, Dumnezeu le știe pe toate.

În afară de divorț, astăzi am semnat precontractul prin care am vândut Amaliei apartamentul în care am stat și de asemenea antecontractul pentru apartamentul în care voi sta de acum încolo. Să dea Dumnezeu să ne fie spre mântuire.

A fost o zi foarte încărcată și plină de neprevăzut, de vești care îți încearcă din plin hotărârea de a nu mai răspunde provocărilor și a vedea toate întâmplările și pe toți oamenii ca venind din partea lui Dumnezeu spre binele tău și spre mântuire, așa că încerc să le tratez pe toate în aceste fel, să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ele și să caut sensul și modul în care El mă ajută în fiecare zi. Uneori e foarte ușor să vezi ajutorul și aici aș putea menționa în primul rând depășirea tuturor obstacolelor care ne-au stat în cale, mai mici sau mai mari, în ultimele zile. Dar mai mult decât atât, s-au potrivit multe lucruri în modul în care s-au întâmplat, așa încât cu toate poverile am simțit ajutorul Lui permanent.

Griji, griji și iar griji…

Printre toate aceste griji și lucruri pe care trebuie să le fac tot timpul și care nu îmi dau răgaz de liniște nici măcar cinci minute, mâna mea se ofilește cu fiecare săptămână. De două-trei săptămâni am o oboseală cronică și m-a lovit și acea stare de răceală în fiecare weekend, care mă dărâmă mai mult decât de obicei. În această perioadă am simțit și picioarele ceva mai ofilite ca putere.

E o provocare să vezi furtunile grijilor și evidențele valurilor în fiecare zi în viața ta și totuși să ai nădejde neclintită în Dumnezeul cel viu Care a înviat din morți și Care a făcut atâtea minuni pentru noi, direct și prin Sfinții Săi, în viața noastră și în viața multor altor oameni. De o parte sunt grijile și întâmplările care te provoacă și te aduc pe pământ, iar pe de alta parte este strădania de a nădăjdui neclintit în ajutorul Lui pe care ni-l dă în fiecare zi și a recunoaște toate darurile pe care ni le pune înainte. Pe scurt, a vedea partea plină a paharului, având ochii întinați de mizeriile vieții de zi cu zi și de patimile noastre.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că încă mai pot să mă mișc, că mai pot să mișc mâna, că mi-a dat în acești ultimi 13 ani și ceva de la accident o șansă la o a doua viață pe care probabil că nu am folosit-o așa cum ar fi trebuit. Însă măcar acum, la sfârșit, am descoperit mai mult ajutorul Lui și am strigat în al unsprezecelea ceas: “Doamne, iartă-mă!”

Slavă Domnului pentru toate!

Amin, amin, amin!

P.S.

Cred că am descoperit la ce se referă acea întrebare de pe cartea pe care am tras-o la sesiunea finală de Me+. Întrebarea era “de ce îți este dor” și mai era un cuvânt lângă el: “durere”. Cred că astea se referă în mod special la durerea mea de a nu a avea o familie și de a nu fi primit dragoste autentică. Adică o dragoste care trece peste greșeli, neajunsuri, slăbiciuni și reușește să îl mângâie pe celălalt. Cred că în ultimii 20 de ani, sau poate toată viața de fapt, am simțit lipsa acestei dragoste, am simțit lipsa unei mângâieri, am simțit lipsa căldurii și grijii pe care o ai față de cel de lângă tine.

În același timp sunt absolut sigur că nici eu la rândul meu nu am dat așa ceva, așa încât a aștepta fără să dai și să oferi nu este corect. Am primit ce am dat și am cules ce am semănat.

Doamne, iartă-mă!

24.06.2021

Aseară pe drum am fost obosit și la un moment dat am ațipit și am intrat pe contrasens o fracțiune de secundă. Fără pericole iminente, însă măcar ca întâmplare a fost un lucru pe care nu trebuia să-l fac.

În mod paradoxal a doua zi am fost bine și psihologic și emoțional și fizic, deși nu mă așteptam după oboseala de aseară și după momentele de apăsare sufletească pe care le-am simțit pe drum după ce mi-am dat frâu liber emoțiilor. Probabil a fost Mila Domnului, care a venit și cu ocazia Sfintei Liturghii, probabil au fost și rugăciunile mamei a cărei zi este astăzi, că de la mine nu cred să fi venit ceva spontan, care să ajute la toate astea.

Acum pe sfârșitul de săptămână am simțit cum toată mâna își pierde puterea, nu doar un deget. Să vedem ce va fi în continuare.

Am început să caut meșter pentru apartament pentru renovare și nu cred că va fi nici simplu, nici ieftin. Vom vedea. Totuși am o liniște că ajutorul lui Dumnezeu care se manifestă în toate va fi și în această privință, astfel încât să ne dea exact ceea ce ne este spre folos.

Doamne, ajută!

29.06.2021

Duminică m-am văzut cu Ștefan și am stat la el acasă câteva ore, de pe la 13 până pe la 20. Nu am reușit să îl conving să ne jucăm sau să ne uităm la un film sau să mergem să mâncăm ceva sau să ne plimbăm în parc, practic nu am reușit aproape deloc să vorbesc cu el. Ca fapt cotidian …

Ceea ce mi se pare demn de remarcat este că de vreo două-trei zile a început să se accentueze slăbiciunea la mănă și să se ducă spre întreg antebrațul. Când am cărat trotineta electrică mi-am dat seama că mușchiul de la mâna dreaptă în general e slăbit, făcând o comparație cu stânga. Aproape că nu am reușit să duc trotineta în mâna dreaptă, cât timp cobori un etaj. Cu stânga pot. Acum simt și în picioare și în general în musculatură oboseală ca și cum aș fi alergat 5 km. Se pare că merge înainte orice aș face. Cred că am ajuns la peste 10 vitamine, tonifiante, antioxidante și alte medicamente, dintre care unele de câteva ori pe zi. Plus acupunctură și medicamente homeopate.

Între timp observ cu păreri oscilante ceea ce se întâmplă în jur, uneori judecând, alte ori fiind ispitit de slava deșartă și gândindu-mă ce ar zice ceilalți dacă ar ști ce boală am. Parșiv este dracul acesta al slavei deșarte, îți fură orice realizare sau efort…

Nu simt frică, doar mi-ar plăcea să am mai mult timp să mă reculeg, să mă rog și să mă bucur de darurile pe care mi le-a dat Domnul. Însă momentan sunt extrem de prins cu tot felul de lucruri, printre care să așez lucrurile și să le las în ordine cu acte și să eliberez apartamentul, să inventariez ce e pe aici, cu renovarea, firma, Săsăuș și mai nou dosarul de înscriere la Facultatea de teologie, dacă Domnul va milui. 🙂

Aș vrea doar să stau câteva zile liniștit, fără să trebuiască să fac nimic și să mă duc nicăieri, pur și simplu să mă bucur de o frunză care e bătută de vânt, de o pasăre care cântă sau pur și simplu de lucrurile care mă înconjoară.

Probabil va veni o vreme și pentru asta, în care o să am zile întregi în care să stau, să dorm și să nu pot să mă duc nicăieri.

Vremea de plată a păcatelor…

Până atunci probabil voi face totuși un mic concediu.

E interesant faptul că, legat de unele lucruri pe care le fac sau locuri unde mă duc, mă gândesc dacă este ultima oară când reușesc să fac acel lucru sau să ajung acolo și mă bucur și mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat acea șansă.

Deci capul sus, nădejdea în Domnul și în viața ce va să fie.

Amin!

13.07.2021

Sâmbătă am fost cu copiii la Aquapark. La un moment dat Ștefan nu mai voia să meargă, dar până la urmă l-a convins Amalia și am fost cu el, cu Matei și cu Călin, un prieten de-al lui Ștefan. M-am bucurat mult că a venit și Matei cu noi. Amalia mi-a dat ideea, pentru că inițial nu credeam că va vrea să meargă cu Ștefan, dar într-adevăr lucrurile mi se pare că s-au schimbat și acolo a stat de mult destul de mult cu ei. Mi se pare că Matei a evoluat și a devenit mai curajos și mai responsabil.

A fost o după-amiază foarte interesantă. Pe de o parte am avut energie și putere și vreo două ore m-am dat și eu pe tobogane și am fost pe unde au fost ei și m-am bucurat de cer și de apă și de soare. Și am avut o putere de rugăciune destul de bună, mai ales având în vedere faptul că era muzică permanent și tare și tot felul de ispite femeiești împrejurul meu. Mila Domnului…

Acum când mă gândeam să relatez acea după-amiază, mi-am dat seama că am realizat atunci cât de diferită este lumea și lucrurile atunci când pui înainte gândul la moarte. Și într-adevăr sfinții părinți au dreptate, pentru că toate se văd la adevărata lor valoare deșartă și stau și mă întreb de ce oamenii nu-și dau seama că nu folosește la nimic să umble în fundul gol, cu țâțele expuse provocator, unghiile care mai de care mai colorate, să asculte muzică, să-și prelungească genele, să mănânce înghețată și să-și facă toate poftele și plăcerile, uitând de Dumnezeu și de faptul că toate trec și până la urmă ce rămâne sunt faptele noastre și capacitatea noastră de a ne desprinde de toate aceste pofte. Și uite așa se duce viața omului batjocorind darurile neasemuite pe care ni le dă Dumnezeu… și mă gândeam pe deoparte ce dar neasemuit este să poți să te miști, să poți să vezi, copacii, soarele, norii, apa și cum noi le ignorăm total și căutăm fericirea unde nu o să o găsim niciodată. Paradoxal…

Astăzi este marți și de duminică și ieri și azi dimineață m-am simțit foarte obosit și căzut și simt că îmi pierd puterea și în restul corpului. Am avut momente în care părea că sunt beat și aveam ezitări în a mă ține pe picioare. Puțin ciudată diferența între ziua de sâmbătă, când am avut putere, și aceste trei zile în care parcă brusc am intrat într-o altă fază. Tot timpul am o alternanță de momente în care mă simt ceva mai bine și mai încrezător și momente în care am cădere fizică și văd cum slăbiciunea mă cuprinde și mai mult.

Cel mai bine mă simt când fac rugăciunea dimineața sau seara și poate că ziua de sâmbătă a fost prin harul lui Dumnezeu pentru că vineri seara am citit Paraclisul Maicii Domnului.

De multe ori slava deșartă mă împinge să le spun oamenilor despre boala mea și să caut atenția lor, deși nu îmi place să-mi plângă de milă. E și asta o formă de mândrie și îmi dau seama că la un moment dat toată mândria asta se va duce. Probabil vor veni momente în care o să port pampers și cineva o să mă schimbe. Așa rânduiește Dumnezeu smerirea omului și îl ajută să-și învingă mândria și slava deșartă.

Aseară i-am spus lui Cristi că va rămâne singur să conducă Integrisoft împreună cu ceilalți colegi. Alex vrea să plece, pare ca are probleme serioase psihic și emoțional, eu nu mai pot și va fi destul de dificil pentru Cristi în aceste circumstanțe. Cu siguranță îl vor ajuta ceilalți și va reuși, însă doar mă gândeam că îi va fi greu și am vrut să-i transmit asta. Încă nu i-am spus despre boală și am așa ca o apăsare faptul că încă ascund de ceilalți. Mi-ar plăcea să fiu liber și să o pot mărturisi, firesc, fără slavă deșartă, însă nu aș vrea să-i tulbure, pentru că am văzut câtă frică de moarte au toți cu ocazia pandemiei și nu cred că este ușor pentru ei să primească astfel de vești atâta timp cât nu au nădejde în Dumnezeu și în viața veșnică. Și poate cu atât mai mult după aceea, când mă vor vedea prin preajmă. Aștept cu nerăbdare momentul în care lucrurile vor fi mărturisite și acceptate.

Ce mi se mai pare interesant e când oamenii mă întreabă “ce mai faci”… Ce le-aș putea răspunde? Am început în orice caz să nu mai răspund cu clasicul “bine”…

Ieri a fost sărbătoarea icoanei Maicii Domnului Prodromița și în acatistul ei la un moment dat se vorbește despre un călugăr de la schitul Prodromu, care, când a venit icoana, fiind slăbit și lovit de boală s-a dus și s-a rugat la Maica Domnului “Maică, dacă este cu putință, vindecă-mă, iar de nu, fie voia ta”. Și după o oră și-a dat duhul. Și atunci m-am rugat și eu ca dacă este voia Domnului să trăiesc, să-mi dedic toată viața Lui călugărindu-mă și în orice caz, să-mi ierte păcatele. Că multe sunt… ceilalți nu le știu…

Mărturisesc că la un moment dat m-am mai gândit la a mă călugări, însă nu am avut curajul să mă lepăd de voia proprie într-atât de mult încât să nu mai fac ce vreau eu, chiar dacă acel ce vreau eu este oarecum în slujba Domnului și să fac ascultare totală în cadrul unei mănăstiri. Acum a venit momentul, poate prea târziu, în care să accept lepădarea totală de viața lumească și de voia mea. Așa să-mi ajute Dumnezeu, să reușesc în aceasta lepădare, oricare va fi calea.

Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului lăudat!

Binecuvântată învățătură ne-a lăsat dreptul și înțeleptul Iov… de mare folos mi-a fost în viață faptul că am citit cartea lui Iov.

21.07.2021

Săptămâna trecută m-am încăpățânat să iau toate materialele pentru zugrăveală crezând că oamenii vor lucra cu mare spor săptămâna asta. Ca de obicei am supraestimat. Dar asta este oricum mai puțin important, cert e că la descărcarea a doi paleți de saci de ipsos, ciment, adeziv, gresie, faianță și așa mai departe am cam făcut o întindere la mușchii spatelui și asta m-a cam deranjat în ultimele zile. Nici asta nu ar fi așa de important dacă astăzi și zilele trecute nu m-aș fi simțit foarte slăbit. Astăzi în mod deosebit mi se pare că slăbiciunea a făcut un salt înainte destul de simțitor. Dacă până acum aveam neputință la nivelul degetelor în mod special, cred că de astăzi am trecut într-o nouă etapă și anume cea în care slăbiciunea se extinde și începe să se generalizeze mai simțitor. Adică mâna dreapta cu totul nu doar degetele e slăbită semnificativ, degetele mare și arătător abia le mai mișc și simt slăbiciune la nivel general în mâini și în picioare. Cam de o săptămână am observat că mă împiedic din când în când atunci când merg, pe lângă slăbiciunea care făcea picioarele din când în când să cedeze ușor.

Așa că voi vedea dacă și cum mă voi mai bucura de apartamentul pe care tocmai îl amenajez și de celelalte daruri pe care mi le dă Dumnezeu.

Mila Domnului în toate!

 24.07.2021

Astăzi mă simt ceva mai bine pentru că m-am odihnit azi noapte. Aseară eram prăbușit fizic. Voiam să spun două vorbe despre oamenii care suferă și sunt în cărucioare cu rotile sau cei aflați în alte suferințe. Oamenii în general, și aici mă includ și pe mine, nu se gândesc la modul profund la ei ca la niște oameni aflați în suferință. Poate că le dau locul sau îi lasă înainte la coadă, deși aseară la părintele Ciprian la Sfântul Maslu s-au băgat în fața cuiva care avea cărucior cu rotile. În orice caz, voiam să zic că eu cel puțin nu i-am tratat la modul foarte profund ca pe niște oameni aflați în suferință și nu mi-am dat seama de dificultatea pe care o au în a face lucruri simple, cum ar fi să te ridici și să ții o cană cu apă. Și voiam să spun că acum văd lucrurile altfel.

De asemenea zilele acestea le-am spus colegilor că mă voi retrage și o parte din ei m-au întrebat dacă am ceva. Am considerat că încă nu e momentul să le spun tot adevărul, deși am acest imbold. În orice caz, mă gândeam cum e să stai de vorbă cu un om despre care știi că va muri peste câteva zile sau peste câteva luni. Oare vei spune aceleași lucruri și vei face aceleași lucruri? Oare cum îți vei aduce aminte de ceea ce ai spus și ai făcut după aceea? Și mă gândeam că la fel fac și eu și dacă toți am vorbi și ne-am purta cu ceilalți frumos, pentru că nu știm dacă mâine, sau peste o săptămână, sau peste o lună, sau peste un an va mai trăi, nu știm dacă e ultima oară când facem asta și cum ne vom aduce aminte de ceea ce am spus și ceea ce am făcut după ce vor trece la Domnul, cred că dacă am proceda așa, am fi cu toții mai buni unii cu ceilalți. Dar mărturisesc, chiar eu fiind într-o astfel de situație, că tot mă enervez și mă supăr deși nu voi duce nimic cu mine pe lumea cealaltă.

Și dacă așa facem cu neputințele trupești pe care le vedem și le putem accepta mai ușor, cum facem cu cei care au neputințe sufletești, poate mai grele decât acestea, care duc cu ei nedreptate, ură, tristețe, abandon și alte răni care cu greu pot fi tratate, dar cu ușurință pot fi identificate dacă te uiți la celălalt mai profund dincolo de egoismul tău care se simte rănit. La cei săraci din punct de vedere material sau mai slabi de trup sau mai slabi de duh, cu mai puțină inteligență, pe care deseori îi catalogăm drept proști sau idioți. Dacă tot suntem la acest capitol unul din motivele pentru care nu am spus la multă lume despre situația mea este că nu am vrut să le influențeze deciziile într-un mod mai dramatic și pe de altă parte știu că nu multă lume vede moartea ca pe o trecere la o nouă viață și se îngrijorează și se întristează când aude de ea. Deși în mod paradoxal, ea ar putea să fie poarta către rai, dacă până atunci facem ceea ce trebuie ca să o putem deschide. De fapt, oricum toate se fac prin Mila Domnului, nu prin ceea ce facem noi. Doamne, miluiește!

10.08.2021

Mila Domnului face minuni.

Sunt deja 10 zile de când mă simt mai bine, încă de vineri, cred că era 31 iulie. Și de atunci în fiecare zi am o stare generală mai bună și sunt mult mai vioi. Mâna e la fel, uneori mai bine, uneori nu. Cred că au contat mult ședințele de acupunctură, pentru că s-a întâmplat la două trei zile după ultima ședință și de atunci în fiecare zi am energie, deși nu prea m-am odihnit. Am fost și la Săsăuș 3-4 zile, unde am avut activitate permanentă și acasă la fel termin târziu treaba. Și nici nu am mai dormit așa mult.

Între timp ieri am mai făcut o tură de descărcat materiale adică vreo 11 saci de 25 kg. Data trecută am făcut o întindere la umăr, acum nu am mai avut această problemă.

Ieri și astăzi am avut niște ispite serioase și la depunerea actelor de buletin, unde oamenii nu m-au mai lăsat să intru după ce am adus un act și m-am certat și cu firma de renovare. Am rămas fără și mai erau doar două-trei zile (credeam eu) până la finalizarea lucrării. Așa că de unde plănuiam că joi-vineri să mă mut, am ajuns să caut zugrav.

Dar Măicuța Domnului a rânduit ceva mai bun, așa încât luni am să plec la Muntele Athos pentru Schimbarea la Față, ceea ce-mi doream de mult timp. Și uite așa, nu am reușit s-ajung când eram sănătos, în schimb Dumnezeu a dăruit să ajung după asemenea încercări privind sănătatea.

Zilele acestea am văzut și imagini cu mănăstirea Sfânta Treime din insula Evvia în Grecia unde a ars totul împrejur, mai puțin curtea mănăstirii.

Doamne toate cu înțelepciune le-ai făcut!

Numai să avem noi ochi, urechi și inimă să pricepem și să înțelegem semnele și minunile pe care le faci, doar-doar ne-om trezi din somnul păcatului.

Încerc să aplic învățătura pe care am citit-o de la acel călugăr din Egipt, ca atunci când te gândești la un om, în loc să-l judeci, să te rogi lui Dumnezeu pentru el, fără să te gândești ce probleme are și cum a ajuns în situația aceea.

Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului lăudat!

Doamne, miluiește!

16.08.2021

În ultimele zile s-au întâmplat mai multe minuni și în același timp au venit ispite. Prima oară s-a supărat doamna Magda și am rămas fără echipă de zugrăveală cu trei zile înainte de recepția finală (teoretic).

Atunci a venit prima minune, prin faptul că am găsit în termen de două zile pe cineva care a făcut bucătăria și balconul cât de cât, astfel că sâmbătă am putut să mut toată mobila. Mi-a dat Dumnezeu putere și de dimineață până seara i-am ajutat pe băieți, care au tras din greu și am mutat aproape toată mobila, apoi am reușit să ajung spre sfârșit la slujba de vecernie a Adormirii Maicii Domnului. Pentru că tot prin minune am aflat de la o vecină că la Mănăstirea Radu Vodă durează slujba până în jur de ora 23, așa încât am ajuns și eu la ora 21:00 și am mai prins puțin.

Având în vedere că nu prea aveam nimic pregătit pentru plecare, am reușit sâmbătă înainte să ajung la slujbă după mutare să mai fac câte ceva inclusiv să calc câteva lucruri. Și de asemenea, duminică, după un somn profund de după amiază de trei ore, am mai făcut alte câteva lucruri, astfel încât pe seară tot pe la ora 21 am reușit să ajung să mă închin la Sfinții Brâncoveni. Și după o așteptare de o oră și jumătate la coadă, fiind și destul de obosit, am avut bucuria să vină un domn să mă roage să îl ajut să ducem racla Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu în biserică. Și am avut această cinste, de a purta și eu 10-15 m și de a mă închina încă o dată.

Luni de dimineață, pregătire de plecare, iar mașina cu care trebuia să plec nu a mai pornit. Astfel încât pe la 10:30 ne ajuta Dumnezeu și firma Toyota a fost de acord să depășesc puțin pragul de revizie și să pot pleca, cu altă mașină, la Sf. Munte!

Doamne, miluiește!

Mă duc o zi dacă reușesc și la mănăstirea Sf. Cuvios David, care a scăpat din incendiile din Evvia prin minune Dumnezeiască și la biserica Sf. Ioan Rusul care la fel a fost salvată prin minune dumnezeiască de un nor de ploaie împreună cu toată localitatea într-o noapte în care nu se anunțau precipitații. Și uite așa, printre ispite și sprijinit de minuni mă îndrept spre Sfântul Munte cu nădejde în Dumnezeu, încă o dată și încă o dată și încă o dată văzând tot ajutorul și grija Lui și să îmi ajute să o mărturisesc și să reușesc să mă pun pe mine în genunchi și să mă lepăd de voia mea, pentru a o împlini pe a Lui.

Așa să ne ajute Dumnezeu și Maica Domnului către care mă îndrept și care mă acoperă în fiecare zi cu rugăciunile ei!

Amin!

Ca o completare la șirul de minuni, când am ajuns la graniță am încercat să modific formularul de intrare în Grecia pentru mașina cu care am venit și nu am reușit pentru că nu mergea. Când am ajuns la grănicer a trecut repede de mine, nici nu prea s-a uitat la acte și m-a lăsat să intru, nici măcar nu a verificat formularul. A observat că îmi expiră buletinul peste o lună și m-a avertizat și mi-a urat drum bun.

Slavă Domnului pentru toate!

Oricum cea mai mare Minune este că în ultima lună, având în vedere circumstanțele, am avut o energie bună și am putut să fac foarte multe lucruri aproape la intensitatea de dinainte.

17.08.2021

Încă o ispită la intrare în Sfântul Munte: m-am trezit destul de târziu pentru câte aveam să fac până la vapor și am ajuns în jur de ora 6:05 la locul unde se eliberează diamonitirion și se face testul covid și era o mare masă de oameni care așteptau. Eu nu aveam nevoie de diamonitirion, ci doar de test și prin mila lui Dumnezeu și a Maicii Domnului în 15 minute toată lumea era testată și am mers spre vapor. Incredibil!

Am pășit pe Sf. Munte! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Simt picioarele ca și cum as avea deja febra musculară. O fi de la căratul de sâmbătă… Dumnezeu știe. Mă simt ca și cum aș fi fost deja pe Athon, iar eu abia am început să merg… Hahaha!

 Doamne miluiește!

Am nădejde ca Dumnezeu va rândui cum se cuvine.

20.08.2021

Și iată cum Dumnezeu le rânduiește pe toate spre folos.

Am ajuns cu bine la Prodromu, după un drum de cinci ore, cu mici pauze de închinare pe la Sfântul Porfirie, Sfântul Maxim Capsocalivitul și un drum frumos prin pustia Sfântului Munte până la Prodromu. Unde am ajuns chiar când se termina masa. Însă părinții m-au primit și pe mine acolo și am primit și vestea că e poliție pe drumul spre Athon și că nu se poate urca a doua zi, așa cum intenționam, așa că am ales a doua zi să rămân tot la Prodromu, ceea ce cred că a fost o alegere foarte bună întrucât eram foarte obosit fizic. Dar mai ales aveam o mare nevoie de somn, așa că a doua zi am tras două reprize de somn să mă refac. Noaptea am mers la Sfânta Liturghie de sărbătoarea Schimbării la Față. S-a făcut priveghere de toată noaptea de la 22:00 până pe la 5:30, însă eu am ajuns doar pe la 3 și ceva pentru că a doua zi intenționam să plec și aveam nevoie să nu rămân în urmă cu somnul. Iată că a doua zi am pornit cu gândul ca dacă puterile mă vor ține și Dumnezeu mă va ajuta, să ajung pe Athon, care are Hramul sărbătorii. Iar dacă nu, să înnoptez la Sfântul Pavel, să mă închin la sfintele daruri pe care Domnul le-a primit de la Magi și care sunt la această mănăstire. La bază la plecare am întâmpinat iarăși ispita, că am rătăcit drumul chiar de la început. Era și un nor destul de întunecat deasupra Athonului și o ploaie ușoară la nivel de picurături, însă mi-am luat inima în dinți, am pus pelerina și am mers înainte. Că oricum în acea direcție trebuia să merg.

Și, cu mila Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe care am avut-o în rugăciune, am ajuns pe Athon. Nu doar că ploaia s-a oprit îndată ce am început urcușul, dar apoi a fost un nor ușor până să încep ultima parte a urcușului, astfel încât a fost și răcoare pe drum. Am plecat la ora 9:00 din Schitul Prodromu, la ora 11:50 eram la intersecția de urcare spre Athon, după două ore eram la Panaghia la 1500 de m și în jurul orei 15:30 cu mici pauze am ajuns în vârful Muntelui. Acolo am avut plăcuta surpriză de la Maica Domnului ca tot restul muntelui să fie senin și să se vadă spre continent și spre mare și am putut să mă bucur și de priveliște.

Însă principala bucurie rămâne faptul că am reușit să urc pe Athon de Schimbarea la față a Domnului și să mă închin acolo în această sfântă zi.

Coborârea a fost destul de dificilă. Până atunci nu m-am simțit obosit, pentru că am mers încet și constant, însă la coborâre mi s-au solicitat destul de mult mușchii picioarelor și când am ajuns la Sfânta Ana, după aproximativ trei ore și jumătate, eram destul de obosit. Și iată că a doua zi am ajuns la Chilia Sfântului Iosif Isihastul la care am dragoste și am putut intra pentru că era ușa deschisă și să fac o rugăciune spre folos și să mă bucur de liniștea de acolo.

Slavă Domnului pentru toate și mulțumire Maicii Domnului pentru grija cu care m-a purtat în toate aceste zile!

21.08.2021

Pentru că este un jurnal și a ceea ce simt și gândesc, nu doar unde am fost, aș vrea să trec în revistă faptul că ieri pe drumul spre insula Evia, mi-am dat seama cât de mult judec. M-am surprins în mai multe rânduri ca o mâță căreia îi arunci un ghem și începe să se joace cu el, așa îmi aruncă mie dracul câte un gând sau câte o persoană și încep să îmi fac scenarii și să vorbesc cu mine însumi sau să fac discuții imaginative și argumentative, bineînțeles în favoarea mea, și uite așa stau și petrec minute, ore întregi, în loc să mă rog sau să fac ceva bun. Gândurile mele zburdă mânate de combustibilul egoismului și al închipuirii de sine, lovind în dreapta și în stânga oameni, fapte și întâmplări. Cumva în sensul acesta a fost și ziua de ieri, când poate ca urmare a păcatelor mele sau ca o încercare de la Dumnezeu am avut o astfel de după amiază-seară, în care nu puteam să mă rog deloc și doar am bezmeticit gândul în toate părțile.

O primă ispită a fost înainte să ajung la camping, pentru că am descoperit că nu mai mergea feribotul seara, așa cum îmi propusesem să ajung de seara pe insula Evia, astfel încât a trebuit să îmi schimb planurile. Și în plus față de asta, primul feribot de dimineață a plecat abia la ora 8:00, ceea ce mie mi s-a părut târziu, întrucât intenționam să ajung în București, de fapt în țară, înainte de miezul nopții, ca să nu mai stau încă o zi întreagă în carantină.

Am avut inspirația mai mult sau mai puțin bună de a merge să dorm la un camping și, fiind vineri seară, oamenii au avut muzică live și oaspeți noi care își întindeau corturile și stăteau de vorbă până la miezul nopții. Am experimentat comuniunea cu alți oameni, pentru că am uitat cum e să trăiești cu alții, fiecare cu obiceiurile lui și cu nevoile lui. Unii au stat de vorbă până târziu, cum spuneam, o fetiță s-a trezit pe la 5 și ceva și a început să vorbească cu părinții… Probabil o durea ceva sau cine știe ce nevoi avea micuța. Și tot așa, astfel încât somnul meu a fost printre picături. În mai multe rânduri m-am trezit puțin buimac noaptea, în același registru, pentru că de obicei atunci când nu dorm, mai reușeam să zic câte o rugăciune, iar acum nu am reușit niciuna, doar îi judecam pe cei din jur și mă mâniam, neînțelegând cum de nu se gândesc la cel de lângă ei, că poate fiind ora 23:00, cineva vrea să doarmă. Însă atunci când reușesc, pentru că nu îmi iese întotdeauna, aplic o tehnică foarte deșteaptă, anume cea a răsturnării. Și atunci când eu mă gândesc la cineva cum nu se gândește că cineva vrea să doarmă îmi dau seama și întorc către mine acest gând și îmi dau seama că eu nu mă gândesc că ei vor să stea de vorbă și să se simtă bine și că poate eu sunt cel care nu se potrivește în acel peisaj, unde mai mulți făceau acest gen de lucruri, în sensul de a discuta până spre miezul nopții. Este un mod de a învăța mai multe despre tine, a-ți retrage proiecțiile pe care le pui în cârcă altora și în cele din urmă de a te smeri și a-ți da seama, atât cât se poate, de bârna din ochii tăi. Și astfel, aseară am avut numai bârne în ochi și toată după amiaza, atât cât am putut să practic acest exercițiu, iar în rest nu am făcut decât să îi judec pe alții.

Îmi dau seama cât de zgârcit sunt, că pentru 10-20-30 de euro, în loc să mă duc la o pensiune să dorm liniștit m-am dus la un camping unde am reușit să fac o oră și ceva pe drum dus și întors și să nici nu dorm. E drept că nu aveam în minte ideea că oamenii stau de vorbă până la miezul nopții și că poate să aibă muzică fiind vineri seara, însă peste toate mă descopăr alergând după o economie de 1 euro, 2 sau 5 sau 500 funcție de circumstanțe și această sete de a economisi ceva, care mă consumă atât de mult.

Însă am avut acea revelație ascultând predica părintelui despre Maica Domnului, în care a spus că cel mai bun mod de a măsura când faci voia Lui Dumnezeu nu este ceea ce crezi tu că este, ci dacă te simți odihnit și împăcat în urma acelui fapt. Mi-am dat seama că toată alergătura mea este o statuie a egoismului meu. Și că fără harul lui Dumnezeu nici măcar nu poți să te ridici de la pământ, darmite să mergi sau să alergi. O zi înainte mi-a ajutat Maica Domnului de am putut să fac un drum de 10 ore, pe care, în situația mea și cum mă simțeam în urmă cu câteva zile sau săptămâni, nu credeam că pot să-l duc. Însă cu ajutorul Maicii Domnului nu numai că am dus-o, dar a doua zi m-am simțit destul de vioi având în vedere efortul depus și fără un exercițiu. Și iată-mă după o zi neputând să dorm, neputând să îmi adun gândurile, fiind efectiv terfelit și spălat pe jos cu mine de către diavolul. Ce înseamnă să ai sau să nu ai ajutor de la Dumnezeu. În cele din urmă am reușit să ajung și la Sfântul Ioan Rusul și la Cuviosul David cel Bătrân, să mă închin și să mă rog pentru toți cei apropiați, dragi mie, începând cu soția și copiii mei și cu părintele Mihail și ceilalți.

La Mănăstirea Cuviosului David am mers pe un drum forestier prin mijlocul pădurilor arse, care cea mai mare parte erau carbonizate și mirosea destul de înțepător. Și în mijlocul acelui potop, iată că mănăstirea și alte câteva bisericuțe de pe dealurile din jur au rămas neatinse de flăcări. Este drept că am văzut și alți copaci și alte case care în mijlocul flăcărilor nu au fost arse, însă nu putem da la o parte acest fapt minunat, pentru că acolo focul a fost mult mai intens. Se vedea că pământul era negru în jur. Minunile Domnului și ocrotirea Maicii sale sunt de neînlocuit. Și după toate aceste întâmplări am ajuns cu bine la feribot în timpul pe care mi l-am propus și am avut timp să fac și o scurtă baie de 10-15 minute. E drept, puțin cu inima în gât fiindu-mi teamă să nu plece feribotul fără mine, deși nu se făcuse ora de plecare. Și de atunci m-am liniștit și am început să las în grija Domnului toate. Apoi am văzut că ajung până în miezul nopții în țară și am puțin timp de rezervă și toate s-au rânduit foarte bine până acum. Mai am circa 150 de km până la Ruse și nădăjduiesc să intru până la miezul nopții. M-am simțit mult mai bine și mai eliberat și am avut și gândul acesta, că a deveni monah, adică a te închina cu tot cu viața ta lui Dumnezeu, este scopul vieții omului care își dă seama de Lucrarea lui Dumnezeu. Și m-am mai gândit că poate ratarea celor două căsnicii a fost cumva și o șansă pe care am avut-o de a deveni monah sau poate o șansă de la Dumnezeu de a-mi repara aceste greșeli și neascultări. Deci, dacă sănătatea îmi va permite pentru a nu fi o povară, voi face acest pas cât mai curând. Mintea mea a început să lucreze spre a-i pregăti pe cei din jur și toate lucrurile necesare pentru acest pas.

Să ne ajute tuturor Bunul Dumnezeu să găsim calea către El. Doamne și Măicuța Domnului, vă mulțumesc pentru toată grija pe care mi-ați purtat-o și mărturisesc ajutorul neprețuit pe care l-am primit în toate zilele vieții mele și mărturisesc că toate câte am primit nu le-am înțeles ca fiind bune pentru mine. Dar mărturisesc că așa au fost, au fost bune spre grija și ajutorul meu!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate, pe pământ pace, între oameni bunăvoire!

01.09.2021

Prima zi de odihnă după o perioadă intensă de mers la Athos și apoi o săptămână de muncă la Săsăuș.

Și așa frumos a rânduit Dumnezeu încât am lucrat cu băieții și cu tractorul în așa fel încât am însămânțat curtea cu gazon și am curățat-o și a plouat exact la vreme cât pământul să fie un pic umed iar după însămânțare a plouat din belșug.

De când m-am dus la Săsăuș am ținut regim oshawa cu orez, hrișcă și puțin mei și astăzi este ultima zi. Sunt trei săptămâni de când nu mai făcusem acupunctură și abia ieri am reluat ședințele. În perioada asta nici suplimentele nu le-am ținut așa de bine pentru că nu le-am avut pe toate cu mine în Athos și nici la regim nu le-am folosit pe toate. Sunt cam slăbit și abia mă mișc. După somnul de după amiază îmi venea să nu mă mai ridic din pat. Picioarele îmi sunt cam moi și nu am vlagă.

Aseară când făceam bagajele m-a sunat verișoara mea să mă întrebe dacă pot să îl primesc pe vărul meu o noapte la mine, pentru că nu are unde să doarmă și l-am primit și până la urmă l-am luat cu mine în micul meu concediu. Am ajuns la Călimănești după ceva vreme și în cele din urmă ne-am găzduit la o pensiune de unde se vede foarte frumos valea și munții.

În mintea și în sufletul meu eu e continuu alergătură după toate lucrurile pe care vreau să le fac și mi se pare că trebuie, și sper că în aceste zile să reușesc să mă liniștesc puțin din acest iureș.

M-am mobilizat totuși și am ieșit la o plimbare pe seară până la schitul Ostrov și de-a lungul Oltului, pe șosea un șir continuu de camioane, cerul spre apus și norii sunt luminați frumos de soare.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

03.09.2021

 După două zile de odihnă și relaxare… prin mila lui Dumnezeu. Și acestea sunt un dar ca toate celelalte. Uitându-mă la alți oameni care unii nu au văzut marea iar alții nu au văzut muntele, copii care nu știu ce e Oltul, Transilvania, ce județe are România, îmi dau seama cât de mari sunt darurile Lui Dumnezeu să pot să fac să știu și să simt toate câte am primit.

Două zile în care am fost la bazin cu apă termală caldă și m-am bucurat și de soare și de căldură suficient, după puterile mele din acest moment. Am avut ocazia să înot, să mă dau pe tobogane, să stau la soare, să fac hidromasaj în bazin și alte bucurii de acest fel, și toate mi-au priit și m-au ajutat să mă relaxez. Printre toate am reușit să strecor și ceva rugăciune pentru mine și pentru alții, nu foarte multă și după putere.

Acum pe seară m-am mobilizat ceva mai puternic, pentru a mă ridica din pat după o oră de odihnă, pentru că după puțină mișcare de la înot de azi și după câteva ture pe toboganele cu apă mă simt obosit și mușchii îmi sunt slabi. Abia m-am ridicat din pat din nou. Am ieșit la o plimbare pe malul Oltului pentru dezmorțire. Stăteam și mă gândeam la faptul că puțini îmi știu suferința pentru că am ales să nu spun și foarte probabil la fel de puțin știu și eu despre suferința altora, pentru că la rândul lor au ales să nu spună și uite așa fiecare își trăiește în singurătate propria cruce fără să se gândească foarte mult sau foarte profund la alții. Cu puține excepții se mai gândesc la cei apropiați, poate tot dintr-un egoism posesiv, pentru că sunt ai lor. Dovadă stă probabil faptul că familiile se destramă, copiii uită de părinți, de frați, de rude și prea puțin se gândesc la alții decât cei care sunt foarte apropiați. Îmi dau seama că și dacă vrei, nu ai putea avea timp să te preocupi de prea multe persoane în viața ta, astfel încât suntem oarecum între o stare normală. Ne preocupăm mai mult de ceea ce vrem noi și de noi înșine, uitând nu doar de semeni, cât mai ales de Dumnezeu și aceasta din urmă este cea mai mare și mai gravă uitare.

Astăzi am nimerit la un bazin unde am ales să merg pentru că am crezut că este liniște și când colo, ce să vezi, cânta Radio ZU în tot ștrandul. O surpriză oarecum neplăcută pentru mine. Și am căutat rugăciunea dincolo de zgomotele și comentariile celor de la radio și nu am reușit să o găsesc. După o oră sau două de împotrivire continuă asupra zgomotelor, mi-am adus aminte de faptul că Dumnezeu ne poartă de grijă și face toate spre mântuirea noastră. Și atunci am căutat sensul prezenței mele acolo și mi-am dat seama că sunt înverșunat și încrâncenat împotriva unui lucru pe care Dumnezeu l-a rânduit. Și atunci m-am deschis și am acceptat prezența radioului și a comentatorilor în viața mea, primind cu bucurie toate câte mi-a dat Domnul și văzând această întâmplare ca pe o grijă a Lui, astfel încât să îmi dau seama că El toate le orânduiește spre bine și ca liniștea pe care o cauți stă în pacea sufletului și nu în lipsa zgomotelor exterioare.

Mare este mila Domnului spre noi toți prin toate pe care ni le dă și noi suntem atât de orbi, încât nu ne dăm seama decât extrem extrem extrem de RAR de toate acestea.

Pun mărturie că zilele acestea am văzut multe minuni atât de simple și atât de limpezi totodată, pe care le a făcut Domnul cu mine, de la deziluzia că vremea este urâtă și nu pot merge la mare – transformată într-o soluție extraordinară de a ajunge undeva unde e apa caldă indiferent de vreme, cu multe mănăstiri în preajmă, astfel încât am putut să mă duc la câte una în fiecare zi la slujbă, spre odihna sufletului, la puterea de a mă plimba după o slăbire trupească accentuată, până la faptul că vila aleasă inițial spre cazare nu era corespunzătoare și am mai încercat în trei patru locuri până am ajuns la cea unde stăm și care are o priveliște frumoasă și e destul de liniște și momentul în care m-am dus să mănânc și multe alte lucruri pe care nu le voi înșirui aici, au fost toate potriviri minunate care mi-au întărit credința din în ce în ce mai fermă că Dumnezeu le îngrijește pe toate spre folosul nostru după cum am spus și mai înainte. Și în momentul în care vezi lucrurile care ți se întâmplă în acest fel, ți se descoperă într-un mod neobișnuit Tainele Domnului și grija Lui pentru tine și descoperi un înțeles al lucrurilor pe care nu ai avea cum să îl pricepi cu rațiune prin puterea proprie.

Cum spune și Psalmul mai presus decât unduirile valurilor, mai presus decât vuietul asemuit al mării, mai presus de toate este, în cele înalte, Domnul.

Așa încât dăm Slavă Domnului pentru toate acum și în veci! Amin!

05.09.2021

Azi a fost ziua mea după fire. Datornicul nemilostiv. Nu-mi urați la mulți ani… mai curând, vindecare grabnică.

Da, mărturisesc, eu sunt cel care judecă în toată ziua și în tot ceasul pe aproapele meu, indiferent care ar fi el și pentru ce motiv. Găsesc eu ceva să îl judec: dacă a mâncat, de ce a mâncat, dacă nu a mâncat, de ce nu a mâncat… De la cel mai mic până la cel mai mare, de la cel care m-a ajutat, la cel care aparent mi-a făcut rău, dar în fapt îmi dezvăluie egoismul și învârtoșarea inimii. Părerea de sine, îndreptățirea și egoismul meu cel sălbatic, care mușcă din toți și din toate pe care mi le dat Domnul în dar. Da, astăzi mărturisesc că eu sunt acela care, deși datorează zece mii de talanți, sare și sfâșie pe cel care îi datorează 100 de dinari.

Dumnezeu să mă ierte și vă rog rugați-vă pentru mine păcătosul!

09.09.2021

Pe de o parte simt cum respir ceva mai greu și am oboseală continuă în corp și în picioare. Nu am făcut mare lucru azi și abia mai suflu. Înainte nu mi se întâmpla asta nici după cele mai grele zile.

Pe de altă parte în scurt timp în doar câteva ore am văzut foarte multă suferință în jur. Am văzut la Amalia cum suferă, cumva intuiesc și la Ștefan, am văzut pe vărul meu cum a venit doborât de băutură și abia ținându-se pe picioare și, după ce nu l-am mai primit să doarmă în starea în care era, cum se duce lângă gheena de gunoi în spatele blocului, îl aud pe vecinul de sus cum înjură de Paște și chiar de Hristos, cum urlă și suferă și mai multe astfel de crâmpeie de suferință în inimile oamenilor. Zilele trecute am văzut, de fapt am auzit, de o bunică de 41 de ani care are o fată de 18 ani și ceva și fata are doi copii gemeni care au deja doi ani. Nici ea, nici fata nu s-au cununat, iar fata nu și-a botezat încă cei doi copii. Le-a luat foc casa și au rămas fără adăpost acum 2 ani, primăria le-a reparat zidurile și au rămas în continuare fără acoperiș. Nu se duc la biserică, nu se roagă lui Dumnezeu, nici nu Îl bagă în seamă. Vai, Doamne, câtă suferință este în lume acolo unde nu ești Tu și culmea, paradoxul pe care mintea mea se tot obosește să îl dezlege, deși nu are nicio șansă, este cum de acești oameni nu înțeleg că tocmai lipsa lui Hristos din viața lor și a recunoașterii păcatelor și întoarcerea către sine cu smerenie și către Dumnezeu este singura soluție pentru izbăvirea de suferințele pe care le îndură. Încerc nu neapărat să mă detașez, dar să accept faptul că nu pot schimba lumea și că așa cum Hristos însuși nu a reușit să o schimbe, nu eu sunt cel care o pot face. Și atunci încerc să îmi caut în liniște rolul și rostul în zilele care mi-au mai rămas, spre a face ce pot în acest sens.

Trăgând cumva linie, îmi pare că am avut o viață plină de bucurii și de binecuvântări, de care nu am zăbovit să mă bucur prea mult, tot căutând și căutând și căutând ceva ce nu am găsit niciodată. Sau poate în căutările mele de fapt Îl căutam pe Dumnezeu. Pe care într-adevăr cred că L-am găsit. Chiar găsindu-L și înțelegând multe lucruri, pot spune că tot nu m-am potolit până nu a venit această boală. Acum nu m-am oprit din activitatea de la Integrisoft dar mintea mea zburdă în continuare și face tot felul de planuri, deși totul de acum pentru mine și așa a fost de fapt tot timpul este în mâinile lui Dumnezeu. Dacă eu înțelegând cu mintea în anumite momente toate astea tot mă zbucium și fac căutări după nimicuri și am grija și comoara în această lume, ce aș putea spune despre altcineva? Doar îmi dau seama că suferă și ceilalți foarte mult din lipsa lui Dumnezeu și că mie măcar din când în când, atunci când reușesc să îmi aduc aminte și să îmi depășesc neputințele, îmi luminează sufletul și îmi dă liniște și pace. Singura grijă reală pe care o mai am în acest moment este dacă îmi va ierta păcatele, însă nădăjduiesc în mila Lui cea fără de moarte și atunci mă uit cu speranță și privesc cu nădejde spre viața veșnică.

Dumnezeu să ne miluiască pe toți și să îi ajute pe cei aflați în suferință departe de El!

19.09.2021

Zilele acestea am fost foarte obosit față de perioada dinainte, am avut și picioarele slăbite și o stare continuă de oboseală, mâna este mai slabă și am momente în care abia țin lucruri în mână. E destul de clar ca sunt dependent de reușitele ședințelor de acupunctură. Când pune acele cum trebuie, mă simt mai bine, când nu, boala se dezvăluie în adevărata ei putere, care mă copleșește încet, constant, în liniște. Și totuși, cu ajutorul primit de la Domnul, reușesc uneori să biruiesc această slăbiciune. Am făcut treabă și ieri la apartament și nădăjduiesc ca de mâine să se apuce de treabă zugravul. Am stat și m-am gândit, după ce am vorbit cu Părintele, și într-adevăr, mi-am dat seama că pentru păcatele mele se întâmplă toate acestea și de atunci nu mai sunt atât de neliniștit și de împotrivitor vizavi de zugrăveală și de toate aceste pățanii.

Prin mila Domnului, față de slăbiciunea trupului, mintea și rugăciunea au fost destul de vioaie în ultima vreme. Și chiar dacă nu am reușit să țin cursul slujbelor și mi-a fugit mintea de multe ori, am avut parcă parte de niște înțelegeri mai profunde și de o ascultare mai profundă a cuvintelor în anumite momente, ceea ce m-a ajutat foarte mult.

Săptămâna care a trecut a fost marcată de Înălțarea Sfintei Cruci și îmi aduce aminte de misiunea mea pe acest pământ și a fiecărui om: de a urma lui Hristos, de a se lepăda de sine, a lua crucea și a-i urma Lui. Stând și cugetând în după amiaza aceasta la acest fapt și ținând seama de apropiata eventualitate a monahismului, am stat și m-am gândit cât de pregătit sunt pentru a mă lepăda cu totul de mine pentru o astfel de slujire, în care închini viața complet Domnului: nu te mai poți îmbrăca în funcție de vreme, nu mănânci ce vrei, nu îți umpli cămara de la magazin, nu te mai duci unde vrei și când vrei, ai un program de slujbă, de ascultări; și, fără să ai dragoste de Domnul și bucurie pentru faptul că te rogi înaintea Lui, cred că este greu să accepți atâtea restricții. Și am stat și m-am gândit cât de pregătit sunt eu pentru așa ceva și dacă într-adevăr am atâta dragoste să pot face așa ceva cu bucurie. În ultima vreme am avut bucurie la slujbe și îmi place să ascult Psalmi, cântările vecerniei, Psalmii utreniei și, chiar dacă de multe ori mă gândesc la cât mai este până la sfârșit și ce o să mănânc diseară sau mâine și cum să fac cu ceva și mintea face tot felul de lucrări aiurea, totuși, sub această neghină a început să încolțească grâul. Și pot spune că simt dulceața rugăciunii atunci când reușesc în puține momente să mă lepăd de grijile acestei lumi și, chiar dacă mă năpădesc grijile și preocupările lumești, totuși am o bucurie mare când fac rugăciune și când particip la slujbe. și uneori uit și de problemele de sănătate și nu mai simt neputințele, atât în drumurile pe care le-am făcut și la Sfântul Munte cât și în viața de zi cu zi.

Să ne ajute Dumnezeu să ne lumineze mințile să ne îndrume a păși astfel încât să nu ne mai ispitească diavolul, să ne mai păcălească atât de ușor.

Doamne miluiește!

22.09.2021

Săptămâna asta am luat o decizie importantă pentru mine pentru lepădarea de patimi: am hotărât să dau de două ori mai mult decât credeam că face, sau chiar de trei ori pe zugrăveală. Dar fiindcă am tot încercat să găsesc mai ieftin și nu am găsit, iar atunci când am găsit totuși pe cineva acela s-a îmbolnăvit chiar înainte să vină cu o zi și mi-am dat seama sau așa m-am gândit eu, că e un îndemn de la Dumnezeu să renunț la zgârcenie, că Slavă Domnului am de unde să dau, doar că mi se părea nedrept și din această nedreptate până la urmă am dat de două ori mai mult. Sau poate tocmai ca să se facă dreptate, pentru că eu sunt cel care judecă strâmb, doar că nu îmi dau seama din poziția în care sunt și în care m-am blocat. După această decizie am avut mai multă liniște și pace în suflet pentru că pe de o parte mă apropii de a mă muta la noul apartament și pe de alta îmi dau seama că mi-am luat un pic din piatra nedreptății și a învârtoșării de pe suflet.

Aseară mi s-a întâmplat și o mică minune. Destul de evident în opinia mea, pentru că la un moment dat m-am apucat să fac rugăciunea și după vreo 20 de minute, deși închisesem internetul, m-a sunat Ștefan, avea grijă ce fac, cum mă descurc fără gaze, apă și curent. El era îngrijorat dacă eu am aceste facilități și mi s-a apărut un lucru minunat.

Mâna îmi este mult slăbită și la fel și restul corpului, mă trezesc obosit și abia mă mișc. Dar am încredere că toate astea sunt spre binele meu și mi le dă Dumnezeu ca să mă smeresc și să mă întorc din învârtoșarea inimii mele.

Iar minunea cu Ștefan și liniștea sufletului sunt probabil o consecință a acestei părți de slăbiciune din ultima săptămână și ceva care mi-a amintit să mă îndrept mai cu hotărâre către Domnul.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

26.09.2021

Ieri a fost ziua mea de naștere.

Și ieri și azi au fost zile de bucurie. Ieri dis de dimineață când m-am trezit eram puțin nesigur pe picioare și destul de slăbit. Însă a fost o mică minune, care mi-a dat nădejde, pentru că deși am dormit puțin, m-am trezit înainte să sune ceasul și nu mai aveam somn, deși era 4:20 dimineață. După ce am făcut rugăciunile și câteva mătănii m-am mai înviorat și am plecat pe drum la ora 5:00 și am avut și un pic de spor la rugăciune. Pe drum m-am oprit să mănânc la o priveliște frumoasă de la Pârâul Rece și am ajuns la destinație chiar când a ajuns și Părintele cu maica cu mașina, că nici dacă ne sincronizam prin telefon cred că nu ne potriveam așa de bine. Minunile au continuat prin faptul că am urcat cu mare ușurință pe munte. Era o vreme senină, caldă, superbă, de care m-am bucurat cu toată puterea. Majoritatea drumului am fost singur, și m-am zbuciumat acolo căutând din nou liniștea rugăciunii și neregăsind-o, însă totuși am avut liniște și bucurie în suflet învățând să accept și asta ca pe toate celelalte, ca pe o încercare și o pildă de la Dumnezeu spre întărirea credinței și nădejdea în El ca fiind Cel ce le dă pe toate. După slujba și închinare și după ce am coborât, am făcut ceea ce nu mai făcusem demult și mi-a dat mare bucurie și anume am stat aproape o oră întins la soare. Eram și puțin slăbit și amețit în acel moment, și la coborâre am fost tot timpul cam nesigur pe picioare însă am avut nădejde și am mers cu bine. La un moment dat la începutul coborârii am avut mândrie să nu o iau pe unde m-au lăsat niște oameni ca să îi depășesc și să merg pe unde era mai greu și m-am fript puțin la mână. Am văzut aceasta ca pe un semn al mândriei mele. Apoi am mers la izvor, am luat apă de la părintele și am ajuns la masă invitați fiind de o soră duhovnicească împreună cu cumnații și cu Andreea și am simțit căldura unei familii și a unei mese împreună. Cu mulțumire pentru Dumnezeu dimineață când am ajuns sus la peșteră cei care erau acolo m-au întâmpinat cântând “La mulți ani” și m-au îmbrățișat fiecare, ceea ce a contribuit mult la această bucurie. Toată după amiaza, seara și astăzi duminică am avut așa o liniște și pace în suflet și a fost și o vreme frumoasă și o slujbă și o predică care cu totul mi-au întregit aceste zile de bucurie.

Peste toate au venit și urările de La mulți ani din partea copiilor mei.

Doamne, îți mulțumesc pentru toate câte mi-ai dat și pentru dragostea Ta și marea Ta iubire de oameni!

02.10.2021

Am hotărât să nu mă mai mut astăzi, pentru că încă nu era gata. Și am zis că graba strică treaba așa că m-am plimbat până la apartament să dau banii și apoi prin parc.

În parc o scenă interesantă: am observat un bătrân care abia mergea și care când punea un picior jos ridica brusc mâna cealaltă și șchiopăta într-un mod destul de grosolan. Apoi am văzut ca pe lângă el era un băiețel de câțiva ani pe o bicicletă cu roți ajutătoare și când am ajuns în dreptul lor băiețelul care era la un metru doi în spatele domnului a spus fără să se uite la el: “taie, eu nu pot să urc panta asta”, pentru că urma un deal micuț. Și mă gândeam la bunicul care abia mergea că tot puștiulică îi cere ajutorul, deși pentru bunicul era o provocare însuși faptul de a merge și mi s-a părut un lucru fantastic, așa că am scos telefonul și m-am gândit să îl consemnez în jurnalul meu.

Doamne, iartă-mă pentru toate momentele în care am făcut la fel!

14.10.2021

Cu ajutorul lui Dumnezeu, am fost pentru prima oară la Sfânta Parascheva chiar de ziua ei și am participat la slujbă și la Sfânta Liturghie la miezul nopții. A fost frumos și deși a fost frig am rezistat cu bine și abia spre sfârșit am simțit temperatura destul de scăzută.

Să ne ajute Sfânta să căutăm calea cea bună pentru mântuire și să o găsim și să avem puterea să mergem pe ea.

Azi noapte am avut pentru prima oară impresia că am dificultăți de înghițire. Nu știu dacă se vor confirma, o să mai văd, însă probabil și pe fondul lipsei de apă, pentru că nu am băut timp de 12 ore pentru Sfânta Împărtășanie, poate de aceea am avut această senzație.

La apartament m-am străduit, însă din diverse motive nu am reușit să termin înainte să plec, așa cum speram și îmi propusesem. Însă în ultima vreme am învățat că toate sunt cu voia Lui Dumnezeu așa încât am răbdare și fac ascultare orice s-ar întâmpla.

Mâna e un pic mai slabă și abia mai pot să țin lingura. În mod paradoxal acum o săptămână ne-am văzut între verișori și am primit complimentul că arăt bine.

Printr-un mic contrast, un coleg cu care m-am văzut astăzi a sesizat că șchiopătam, deși mie nu mi se părea. Dar într-adevăr, poate și pe fondul oboselii, pentru că în ultimele zile am dormit mai puțin și am făcut mult efort îmi cam scăpa piciorul drept atunci când mergeam, de la genunchi.

Vom vedea ce va fi. Am toată nădejdea în mila lui Dumnezeu și pronia Lui prin care ne îngrijește pe toți.

De săptămâna viitoare sper să stau în noua mea căsuță, atât cât va fi posibil și să mă liniștesc un pic după toată alergătura din ultimele luni, iar apoi să pot să încep să vorbesc cu cei apropiați și să le spun și lor situația în care mă aflu.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

31.10.2021

După o lungă perioadă de frământări și muncă multă iată că am reușit în sfârșit să mă mut cu totul în noul apartament. Ultima noapte acasă în apartamentul în care am stat aproape 20 de ani și prima noapte acasă în apartamentul în care o să stau de acum încolo. Ieri înainte să plec a rânduit Dumnezeu să mă cheme Amalia să o ajut la ceva și am fost pentru câteva zeci de minute împreună.

Acolo, cel puțin în gând, am realizat ca e ultima zi și că închid o etapă din viața mea. Am rugat-o și pe ea să mă ierte pentru că s-a ajuns aici și sper că o va face.

So, adio, Aleea Ianca, o să mai trec să te vad…

În noul apartament… E clar că obișnuința este pe cel vechi. De la poziția patului la locația întrerupătoarelor. Fiecare lucru pe care îl caut trebuie să mă obișnuiesc cu noile poziții și noile circumstanțe.

A fost o perioadă foarte ciudată în care răbdarea mea a fost pusă de nenumărate ori la încercare. În fiecare zi și chiar de mai multe ori pe zi, zugravii care m-au lăsat pe rând ca echipe și evenimentele neprevăzute care au apărut și care au întârziat permanent lucrarea, până la schimbatul ușilor în ultima clipă. Sunt convins că toate au avut o rânduială dumnezeiască, pentru că mi-au arătat puțina mea răbdare și ce ușor este să le spui altora că trebuie să primească toate cu bucurie și să le accepte, iar când îți vine ție rândul să te enervezi, să te superi, să îi judeci pe ceilalți. În ultima săptămână, când totul ar fi putut să fie gata încă de luni, electricianul iar nu a venit, probabil a treia sau a patra oară, zugravul nu a terminat și după aceea până la sfârșitul săptămânii niciunul dintre ei nu a mai venit. Ziua de joi a fost până la urmă haioasă, amândoi au zis că vin, electricianul mi-a dat mesaj pe la ora 12:00, după ce promisese că vine la 10:00 și m-a și sunat că ajunge în jumătate de oră – 40 de minute. Și până la urmă nu a mai venit și nici nu a mai răspuns la telefon. Iar zugravul la fel. Așa că joi și vineri m-am apucat împreună cu vărul meu și am făcut noi cam ce puteam face din ce trebuia să facă cei doi, în așa fel ca sâmbătă să ne putem muta. Sâmbătă trebuia să vină doamna care face curățenie, care trebuia să ajungă în jur de ora 11:00 și până la urmă a venit pe la 1:00, credeam că nu mai vine nici ea. Și uite așa pe la 10:00 și ceva noaptea am reușit să facem o curățenie rezonabilă să aranjăm lucrurile prin dulap și să facem apartamentul locuibil, la nivelul de a merge cu papuci prin casă, nu cu încălțăminte plină de praf. Încă o lecție de răbdare și un exercițiu de a accepta lucrurile din mâna lui Dumnezeu și a ne smeri și a vedea cât de neputincioși suntem în fața ispitelor diavolului, pentru că am judecat la greu și m-am mâniat. 🙁

Vineri dimineață m-am sculat tot cu gândul de a face treabă și organizând în minte lucrurile și am avut așa o străfulgerare cum că iar vreau să fac voia mea și că Dumnezeu le rânduiește întotdeauna așa cum este bine. Și atunci m-am liniștit brusc. Și pot spune că din acea clipă chiar dacă am mai avut ispite, mi-a fost mult mai bine sufletește, fiind mai liniștit cu gândul că voi face doar ceea ce pot și îmi este de folos prin rânduiala lui Dumnezeu.

Asta despre partea lumească și practică a lucrurilor.

Despre starea mea pot spune că a început sau mai curând a continuat să se deterioreze ușor. Nu am o slăbiciune mult mai mare în mână sau corp. Chiar aș putea spune că am dus bine o perioadă de efort intens de dimineață până seara în fiecare zi. Încep să cred că acel simțământ că mi-a rămas ceva în gât, respectiv niște pastile pe care la un moment dat le-am înghițit mai multe o dată, nu e doar atât și se confirmă partea cu dificultatea de a înghiți. Ar fi puțin ciudat având în vedere că totuși în restul corpului nu simt deteriorări semnificative, ba chiar o creștere de energie la nivelul corpului și de putere, poate și ca urmare a exercițiului constant din ultima vreme.

Sufletește nimic nou major, în continuare mă lupt cu gândurile care îmi împrăștie mintea în toate direcțiile în afara rugăciunii. În general mă apuc de un lucru și plec și mă duc și fac altceva, ceea ce mă caracterizează. Am început să îmi dau seama din ce în ce mai mult, dar încă nu pot stăpâni cum trebuie. Îmi dau seama de puțina noastră credință ca oameni și văd lucrul ăsta cel mai mult la alții. Încerc să aplic cât mai des principiul proiecției, de fapt al retragerii proiecției și să îmi asum că ceea ce judec eu la alții este în primul rând valabil pentru mine.

Săptămâna trecută am vorbit cu câțiva colegi și au fost foarte emoționați, Ceea ce m-a emoționat și pe mine. Îmi dau seama că de foarte multe ori mă gândesc la mine și la boală la cum ar fi dacă cineva ar ști, mă îndreptățesc și mă las ispitit de slava deșartă și deși afară din trup nu se vede mare lucru, mintea mea e plină de basme.

Cea mai mare minune care s-a întâmplat în ultimele săptămâni a fost venirea verișorului meu. Acum vreo două săptămâni m-a sunat brusc că vrea să se lase de băutură. Îl invitasem de mai multe ori la mine în speranța să îl pot ajuta, însă atunci nu a vrut. Și de mai multe ori chiar a fugit de acasă deși avea unde să doarmă și ce să mănânce, prefera să vagabondeze pe străzi, ținând mai mult la băutură decât la propria ființă. Și cum aș putea să îi spun altfel decât o mare minune faptului că brusc acum vreo două săptămâni m-a sunat, iar din acea seară nu a mai băut deloc și nu numai atât, mi-a fost cel mai mare ajutor pe tot parcursul lucrărilor și mutării, fiindcă împreună cu el am făcut cea mai mare parte de curățenie, montare de mobilă, aranjarea lucrurilor și chiar lucrări de vopsit curățat și montat. A fost un real ajutor, fără el nu știu ce aș fi făcut. Faptul că s-a lăsat brusc și a venit exact la momentul potrivit nu pot să îl văd decât ca o răsplată a lui Dumnezeu în primul și în primul rând pentru el, pentru că i-a salvat sufletul și i-a dat puterea să lase băutura și în al doilea rând pentru mine, pe care m-a ajutat atât de mult în această perioadă.

Uite așa rânduiești Tu, Dumnezeule, să ne mântuim unii cu ajutorul altora…

Slavă lui Dumnezeu pentru toate și mila Domnului să fie cu noi în toate zilele iar noi să Îl primim spre binele nostru!

11.11.2021

Astăzi am fost la Sfântul Mina și am stat la Sfânta Liturghie. Destul de puțină lume, am stat mai puțin de jumătate de oră la coada. Pe drum mi-am adus aminte de acum ceva mai mulți ani, poate 15, când stăteam la o coadă care înconjura micul cvartal din jurul bisericii pe o grosime consistentă, cred că atunci am stat în jur de șapte ore. Acum poate și mai puțină credință poate și Covid… cert este că am avut o bucurie, ca de obicei și m-am rugat ca Sfântul Mina să asculte rugăciunile mele pentru curățirea sufletului și vindecarea lui, iar dacă va fi cu mila Domnului, și pentru trup.

Aseară tocmai am revenit de la întrunirea cu colegii din management de la Săsăuș, în care am anunțat despre retragerea mea din firmă. Inițial se tot jucau cu subiectele și parcă nimeni nu voia să înceapă, după ce am spus că mă retrag Maria a spus că ”E doar atât” și ”Se aștepta la ceva mai rău”, dar nimeni nu a mai zis nimic altceva, așa încât a rămas doar atât. Înseamnă că așa a fost bine și voia Domnului; acum ce emoții or fi la fiecare, Dumnezeu știe. Eu cred că fiecare a simțit că e ceva mai mult, dar nimeni nu a avut curajul să deschidă acest subiect în afară de ea, la acel nivel.

Am avut trei zile de sărbătoare cu Învierea Domnului de duminică, apoi Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril apoi Sfântul Nectarie și a fost un mic maraton cu 7 ore de slujbă și rugăciune în fiecare zi, în mare parte din timp mi-a fugit mintea spre diverse. Am avut în schimb, duminică dacă nu mă înșel, o zi în care rugăciunea a curs frumos și mintea cuminte, am avut atenția către Dumnezeu, în rest a fugit în toate părțile în care a putut ea. De treabă se găsește oricând…

De când am început să spun, am primit și de la colegi îndemnuri să mă liniștesc, nu mă mai stresez cu taskurile și a fost ceva mai bine. Cred că de abia a început procesul de deconectare și sper să fie benefic, cel puțin pentru rugăciune.

În drum spre Săsăuș am vizionat, de fapt am ascultat un discurs ținut de un tip legat de neuroștiințe, privind modul în care duhul și spiritul schimbă materia, și nu materia schimbă materia și de asemenea vorbea despre modul în care luăm trecutul și îl proiectăm în viitor, rămânând astfel în obiceiurile noastre și ne mirăm că nu se schimbă nimic. M-a motivat foarte mult acel filmuleț pentru rugăciune și pentru ideea că doar rugăciunea și credința te pot mântui și chiar vindeca. A spus-o într-un fel în care nu prea era Hristos pe acolo, dar eu am privit prin prisma experienței mele.

Cu trupul sunt slăbit de câteva zile și mă cam târăsc. Simt cum îmi pierd relativ ușor echilibrul și mi-e mai dificil să îl recuperez dacă mă împiedic sau dacă se întâmplă ceva care necesită mușchii mai mult decât mers simplu. Au fost vreo două persoane în ultimele trei săptămâni care mi-au spus că șchiopătez când merg ceea ce mie nu mi se părea. Dar luând în calcul slăbiciunea pe care am început să o simt în picioare și în restul corpului, mă gândesc că e posibil să fie așa.

Ce mi se pare amuzant și puțin ciudat este că probabil cam toată lumea vede problema mea cu mâna, dar cu excepția a una-două persoane nimeni nu a întrebat nimic. Cred că tuturor ne place să ne ascundem în spatele cireșului și să fugim de veștile mai puțin bune. Sunt câteva persoane care m-au întrebat „Ce faci, toate bune?” și pe mine mă bufnește râsul în sinea mea. Le-am spus și lor că nu știu pe nimeni care să le aibă pe toate bune… În altă ordine de idei, într-un fel chiar sunt toate bune și eu chiar cred că toate sunt de la Dumnezeu spre mântuirea noastră, chiar dacă mi se întâmplă și mie deseori să pierd asta din vedere. Mă gândesc totuși că eu măcar cred asta și știu dacă mă gândesc un pic că așa e. Sunt curios cum simt și cred ei, dincolo de ceea ce spunem.

Mă rog la Domnul pentru mântuirea sufletului meu și al tuturor pentru care mă rog și nădăjduiesc că mila Lui va spăla și păcatele noastre pentru că asta este singura șansă de mântuire. Nimic din ceea ce facem nu poate ca prin puterea noastră să ducă la un asemenea rezultat, în fiecare zi eu fac răul pe care nu îl voiesc așa cum spunea și Sfântul Apostol Pavel.

Slavă Domnului pentru toate și să ne ajute să le primim pe toate cu pace și credință neclintită în Pronia Lui!

14.11.2021

Ieri a fost prima zi în care am reușit să organizez câteva ore petrecute cu Ștefan. Inițial era vorba să vină de vineri seara, dar s-a răzgândit și a venit abia sâmbătă după prânz și a stat până seara. Ne-am jucat jocuri și ne-am uitat la un film, a fost o binecuvântare pentru mine să reușesc să petrec aceste câteva ore cu el.

Aseară pentru azi a venit un îndemn pentru a fi zi de post ca Domnul să ne miluiască și să nu se aprobe obligativitatea certificatului verde în România. Am primit binecuvântare de la părintele să țin post și aseară am avut rugăciune bună.

Azi am fost și la tata la mormânt, că mâine era ziua lui. Cu această ocazie mi-a mai spus cineva că șchiopăt de piciorul drept. Într-adevăr, mă simt slăbit cu slăbiciune generalizată în tot corpul și în picioare am momente de câteva ori pe zi când simt că mi se frâng ușor genunchii. Domnul să ne miluiască pe toți și în primul rând îmi doresc mântuirea tuturor celor cărora le-am greșit sau pe care i-am smintit și a celor care m-au ajutat, m-au iubit, binefăcători, prieteni, colegi, neamuri, fini, nași, toți cei de la care am putut să învăț ceva și care m-au ajutat să îmi vad patimile și să mă smeresc, fie că au vrut, fie că nu, fie că au știut, fie că nu.

Vărul meu cu minunea, se pare că a ținut nu trei zile, dar vreo trei săptămâni, întrucât constat că s-a apucat din nou de băut. Fuge unde și-a făcut veacul înainte, i se pare că nu știe nimeni, ca struțul care bagă capul în pământ, și își vede de patima lui. Și el m-a învățat multe, că îmi dau seama că așa suntem toți. De la el am învățat multe despre mine, retrăgându-mi proiecțiile și judecățile pe care le fac asupra lui și dându-mi seama că eu sunt cel dintâi. La mine băutura e înlocuită cu judecata aproapelui, în rest totul e la fel.

Îi văd pe oameni cum se vaccinează. Unii au de ales, unii nu. Unii sunt dispuși să plătească un preț, alții nu. Și văzând restricțiile și asemănarea cu sintagma “nu veți mai putea cumpăra și vinde”, simt că se apropie momentul în care vom fi puși în fața unei alegeri mult mai presus decât a fi sau a nu fi vaccinat. Probabil se apropie chiar sfârșitul lumii. Și tot cum a zis Domnul, oamenii ascultă, dar nu aud, privesc, dar nu văd, aud și nu înțeleg. Multă vreme am căutat să le arăt și să îi învăț și mi-am dat seama că nu aceasta este calea, pentru că nimeni, sau aproape nimeni, nu ascultă de ceea ce spui. Fiecare are o cale din care doar Domnul îl poate scoate. Probabil e învârtoșarea inimii. Am un coleg care încă mai strigă la ceilalți în ceea ce privește vaccinul, are și el o luptă de dus cu exteriorul, ca mulți alții dintre noi și se manifestă sub această formă. Unii tac, unii îl iau la mișto, alții mai întreabă câte ceva, dar nu am văzut sau auzit pe nimeni care să ia în serios ceea ce spune într-adevăr, dacă nu are deja acea convingere. Fiecare om vede și aude absolut doar ce vrea el.

Doamne fie-Ți milă de noi păcătoșii și ne miluiește, pe mine, pe familia mea, neamul românesc și tot neamul omenesc cel înrobit de patimi!

27.11.2021

De acum 10 zile m-am simțit foarte bine. Foarte probabil este de la acupunctură, cred că oamenii aceia au găsit o schemă prin mila lui Dumnezeu care are un efect foarte bun. Și am avut mai multă putere decât de obicei, chiar și degetul arătător de la mâna dreaptă, am avut momente în care l-am ținut aproape drept. E adevărat că mâna dreaptă este în continuare foarte slabă și fără vlagă, dar rămân totuși 10 zile excelente din punct de vedere fizic, comparativ cu restul.

Rezultatul acesta a venit oarecum pe un fond de rugăciune pentru sănătate, pentru că în urma discuției cu părintele, mi-am dat seama că e mai bine să ascult și să mă rog totuși pentru sănătate. De asemenea, am ascultat și un videoclip foarte interesant în care un om de știință încearcă să explice în limbaj fără Dumnezeu ceea ce a lăsat Dumnezeu pe pământ și anume o capacitate extraordinară a omului de a se conecta cu El. Doctorul acela a scanat creierul și inima unor oameni care făceau meditație după modelul oriental și spun că prin deconectare și eliberarea minții se dobândește o pace care te unește cu Dumnezeu. Acum eu am oarece îndoieli în această privință, pentru că asta presupune că omul prin simpla să voință și putere se poate conecta cu ceea ce el numește divinitate. Ori eu știu de la Sfinții Părinți că totul se întâmplă prin mila lui Dumnezeu și nu prin puterea omului. Oricum în acel videoclip de pe YouTube am găsit ceva care pentru mine este mai interesant și anume un îndemn la schimbare cu adevărat, pentru că repetând ceea ce facem în fiecare zi, perpetuam trecutul și îl transformăm în viitor. Iar asta pentru mine a fost un lucru revelator și m-a ajutat inclusiv să schimb niște decizii în ultima vreme. Momentan mai mici, dar pas cu pas nădăjduiesc să pot să îmi înving obișnuințele și să creez noi trasee neuronale care să mă sprijine în dobândirea Liniștii.

Mintea este într-o continuă efervescență și principala mea misiune în perioada următoare este să reușesc să o educ și să o strunesc astfel încât să își îndrepte puterile către inima și către Dumnezeu.

Cu mulțumire pentru toate voi lupta în continuare pentru înfrângerea patimilor, rugăciune, mântuire și toate cele care sunt de folos.

Doamne, miluiește!

28.11.2021

Ziua în care a trecut la Domnul Părintele Arsenie.

Astăzi am fost la Drăgănescu la Sfânta Liturghie și m-am bucurat că am putut fi acolo de ziua pomenirii lui. A fost o zi minunată de la cap până la coadă, pentru că la Sfânta Liturghie a fost soare și o vreme superbă și, deși am plecat la 5 grade de dimineață, când am plecat înapoi spre casă erau 19 grade. Apoi ne-am bucurat pentru că Domnul a rânduit ca la plecare să fie un bătrânel care ne-a întrebat dacă mergem la București și ne-am înghesuit un pic (eram cu vărul meu) și l-am luat și culmea este că locuia chiar lângă noi la Dristor, așa că am putut să-l ducem până acasă. Chiar glumea când a coborât, spunând că doar că nu l-am dus până în pat. Am aflat că l-a și cunoscut pe părintele Arsenie. Apoi am ascultat o emisiune despre părintele Arsenie cu Înaltpreasfințitul Laurențiu și am aflat lucruri frumoase și noi.

Dar cea mai mare bucurie a fost după ce am dormit două ore și ceva, la trezire eram cam crispat înfrigurat și tulburat, însă după ceva rugăciune a venit o liniște și am putut să mă rog în pace mai mult de două ore și m-am liniștit profund și această pace și liniște a durat toată seara până acum când merg spre culcare.

Cred că este un dar de la Domnul pentru rugăciunile preacuratei Maicii Sale și ale părintelui Arsenie.

Slavă Domnului pentru toate!

05.12.2021

S-a încheiat o săptămână grea, din punct de vedere sufletesc.

Luni am făcut curățenie și am mai montat niște prize, pentru că marți de Sfântul Andrei și de ziua pomenirii mamei am făcut sfeștanie acasă, la noul apartament.

Asta a fost cu treabă de zi cu zi ca și până atunci, cu ceva muncă luni de dimineață până seara, iar marți Sfânta Liturghie și acest eveniment de sfințire pe care îl așteptam de mult.

Partea dificilă a apărut după sfeștanie. De fapt niște cornițe am văzut încă dinainte, pentru că înainte să intre preotul în casă a căzut pe jos niște mir sub forma a două sticluțe mici și s-a spart, ceea ce e totuși un păcat, fiind sfințit. Apoi imediat după a mai căzut pe jos și niște anafură și când încercam să iau un șervețel să șterg am descoperit cu stupoare că avea anafură în el. Slujba a fost frumoasă și sper că și utilă. E drept că primele aparențe de după, adică în acea zi și în următoarele zile nu păreau, dar eu știu că totdeauna Dumnezeu îmi vrea binele.

După slujbă am dat o fugă la cimitir la mama, fiind chiar ziua adormirii ei. Și după un pic de odihnă am făcut ceea ce îmi propusesem mai demult, adică să despachetez singura cutie care mai rămăsese după mutare: cea cu amintiri.

Încă de la prima poză am fost izbit de un sentiment de furie oarecum inexplicabil, văzând o poză cu câteva luni înainte să moară tata, de ziua Dianei, la Popești, în care îi țineam cu un braț pe mama și cu un braț pe tata, în ultima poză împreună. Nu pot explica foarte limpede de unde a provenit acea furie, însă după ce am dezgropat și alte amintiri, atât atunci pe 30, cât și a doua zi pe data de 1 decembrie fiind liberă și eu umblând în continuare în cutiuța cu pricina, am dezgropat multe amintiri. Duioase, dureroase, frumoase, păcătoase. Iată cum aceeași amintire poate declanșa mai multe sentimente. Și am simțit și o furie teribilă, probabil de la rana mea de nedreptate. Nevoie de dragoste, de a fi iubit, probabil de la cele câteva povești de dragoste care s-au terminat cu durere. Sau mai bine zis au fost înfundate acolo în adâncul sufletului, acoperite cu o aparență de mătase multicoloră, ca și cum erau rezolvate, nefiind trăite însă cu adevărat ca durere. Rușine, pentru ca am întinat darurile pe care Dumnezeu mi le-a pus înainte. Recunoștința prea puțină, pentru câtă dragoste mi-a dat Dumnezeu prin oameni. Stupoare, pentru cât de strâns legat eram de mama și ea de mine.

Nu știu dacă aceste emoții sunt trăite complet acum, dar am avut vreo două trei zile în care cu greu mă puteam concentra, amintindu-mi și răscolindu-mi “Ce ar fi fost dacă”, “deci am făcut așa” “ia uite și asta, uitasem”, dar mai ales văzând, nu cred că la adevărata intensitate, păcatele și desfrânările din tinerețe, multe dintre ele lăsate undeva într-o gară, plecând către o altă destinație întotdeauna.

În paralel și vărul s-a dus de acasă și a băut în fiecare zi. Încercări, după sfințire. Vineri noapte, spre sâmbătă, m-am trezit pe la 4 și n-am mai adormit câteva ore, perpelindu-mă din greu. Fără să mă pot ruga, simțind împotrivire puternică în mine și aducându-mi aminte păcatele.

Și uite așa, după două trei zile de șmotru, mi-am dat seama că pentru păcatele mele sunt toate acestea și, realizând acest lucru, ușor, ușor am început să mă liniștesc, gândindu-mă ca acesta este doar un crâmpei din tot Iadul pe care l-aș putea suferi dacă ar fi să ispășesc păcatele respective. L-am rugat pe Bunul Dumnezeu să nu lase asupra celor pe care i-am smintit păcatele și să mi le ierte și să ne miluiască după Marea Sa Dragoste. Acum sunt mai bine și mai liniștit. Am ales ca astăzi fiind duminică și mâine fiind Sfântul Nicolae, să nu mă împărtășesc, până nu voi mărturisi părintelui toate câte au fost.

Ca să fie treaba treabă, zilele acelea am primit și o scriere din viața unui sfânt în care se vorbea despre vămile văzduhului și când am văzut ce e acolo m-am îngrozit și mai tare.

Trupul are o slăbiciune în continuare. Nu am așa siguranță în picioare, mai ales la mișcări ciudate, îmi mai pierd din când în când echilibrul, dar Slavă Domnului, situația este staționară de 2 săptămâni și ăsta este un mare lucru. Înțeleg că asta e cel mai bun lucru în această boală, să nu progreseze. Bine, prin voia lui Dumnezeu se poate orice, dar la ce am primit ca învățătură în ultimele zile, dacă mă mântuiește e suficient, oricum nu merit nici atât.

Domnul să ne ierte și să ne miluiască pe toți! Că numai prin dragostea Lui putem izbândi și prin nimic din ceea ce facem noi…

P.S. Cred ca și aceasta a fost spre îndreptarea mea, căci eu voiam pace fără să trec prin Cruce, fără să îmi simt păcatele, și asta cred că a fost o ispită, ruptă de Sfeștanie. Și iar s-a întors sensul, de unde păreau ghinioane cele întâmplate, cu durere, iată că Domnul a rânduit în chip minunat spre folos. Sau așa sper eu… că plăcerea nu e spre bine, și durerea nu e spre rău, ci toate sunt bine dacă primim din mâna Tatălui Ceresc, căci știe mai bine decât noi ce ne e spre folos.

15.12.2021

În ultimele zile, adică aproape o săptămână, am fost la Săsăuș. Mă simțeam bine în continuare după ședințele de acupunctură. În noaptea de vineri spre sâmbătă chiar m-am aventurat puțin și am fost și la slujba de noapte, pentru că fiind sâmbătă am putut să mă scol mai târziu și să fiu mai relaxat ca program și a fost tare frumos.

La Săsăuș era destul de frig afară, în jur de 0 grade, umed și rece. În cameră era bine, chiar prea cald noaptea. Duminică după Sfânta Liturghie a ieșit puțin soarele și s-a luminat și am dat o plimbare prin împrejurimi până înspre mănăstire, iar la un moment dat am luat-o peste deal și am dat de niște garduri care păreau a fi electrificate pentru vite și când am vrut să sar unul din ele, cu mișcare de foarfecă, din mândrie sau din nebunia mea de a încerca o mișcare destul de abruptă pentru mine în situația de față, am făcut „buf”, neputându-mi susține greutatea cu mâna și căzând cu ea sub coastă, așa că am primit o fisură de coastă de toată frumusețea și după aceea nu prea am mai dormit bine în nici o noapte.

Atunci a fost momentul din care ispitele au năvălit una după alta. Când ne-am întors acasă am găsit cățelul nostru năzdrăvan ca și mine mâncând ceva cu o mare poftă. După o privire mai atentă mi-am dat seama că era un pui de la vecini. Deci el s-a dus în curtea de vizavi, a luat un pui, a fugit cu el în gură și acum îl devora cu sălbăticie. După câteva bețe a fugit și sper că a înțeles ce am vrut să explic. Când m-am întors la pui, cățelușul cel mic se înfrupta cu ardoare din rămășițe, pentru că până atunci cel mare nu îl lăsa deloc să se apropie. La cel mic nu am avut așa succes, pentru că îi dădeam cu bățul în el și nu schița absolut niciun gest, mâncând în continuare din pui. Ăsta a fost un moment aproape hazliu.

Cum spuneam, nopțile au fost mai zbuciumate și brusc după acel moment mi-a scăzut puterea în mână destul de abrupt, abia mai puteam apuca anumite obiecte, iar telefonul meu a scăpat din mână de câteva ori. După aceea nopțile spuneam că au fost mai lungi, pentru că nu prea am dormit, iar într-una din ele am avut iarăși o stare de neliniște și agitație. Dar pe care totuși o văd ca un semn bun, pentru că am fost în contact cu adâncul a ceea ce simt, mi-am văzut cumva neliniștile și mi-am mai exteriorizat din trăiri.

Apoi în ziua următoare l-am scăpat pe vărul meu la o sticlă de vin, după ce stătuse săracul două ore în frig și a avut un moment de sinceritate în care a mărturisit niște trăiri la rândul lui și am avut ocazia să văd iarăși cum aparențele pot înșela. Acum, după ultima ședință de acupunctură, mi-am mai revenit puțin și sper ca lucrurile să se așeze.

Cum spuneam, am convingerea că Dumnezeu le rânduiește spre binele nostru de fiecare dată.

Slavă Domnului pentru toate!

19.12.2021

Astăzi am fost la Sfânta Liturghie un pic mai departe, am mers pe jos dus-întors cam 2 ore și cred că a prins bine, că am fost destul de prezent la slujbă și rugăciune. Deși a fost o zi senină, a fost mai frig ca zilele trecute, chiar am văzut brumă serioasă pe mașini.

Când am ajuns acasă, eram destul de înfrigurat totuși, mai ales la mâini, și am ascultat în timpul mesei colindele mele preferate de care mi-am adus aminte, pentru că unul din ele a fost cântat la biserică și mi-a prins bine din punct de vedere sufletesc.

Astăzi ar fi trebuit să mă văd cu Ștefan, să vină pe la mine. Dimineață când m-am sculat eram destul de obosit și la fel am simțit oboseală și după Sfânta Liturghie și mă gândeam când mai am timp să mă odihnesc, pentru că zilele următoare ar trebui să o ajut pe Amalia să se mute înainte de Crăciun, împreună cu copiii și îmi doresc să îi sprijin. Eu sunt cam obosit și când am ieșit de la Sfânta Liturghie am văzut mesaj că Ștefan nu se simte bine și nu ne mai vedem. Cu un ochi am plâns și cu unul m-am bucurat, pe de o parte pentru că nu știu când mai am timp să îl văd și pe de alta că mă pot odihni. Zilele acestea am fost singur acasă și într-un fel am avut ceva mai multă odihnă și din acest punct de vedere. Așa că și astăzi am putut să fiu lejer din toate perspectivele și să îmi pun colinde să ascult.

Cel care mă răvășește de fiecare dată și îmi aduce aminte de jertfa lui Hristos și de nesimțirea mea și a noastră ca neam este cel cântat de părintele Teofil

Ca de obicei mi-au dat lacrimile și l-am ascultat de mai multe ori.

Când îmi dau seama cum L-am lăsat afară în frig, în câte feluri, de câte ori, și El tot vine… câtă dragoste! Cine aude cu adevărat chemarea? Cine își dă confortul lui pentru aproapele, pentru Hristos? Câți sunt? Câți mai sunt… Domnul știe! Și rânduiește mântuire pentru fiecare, din puținul pe care îl dăm fiecare. Că suferim o boală, că iubim pe cineva, că suferim o jignire, o neputință, că dam o ceapă pomană… mare e mila Lui…

Uneori mă gândesc că sunt singur și oamenii pe de o parte nu știu, pe de altă parte și cei care știu, parcă nu vor să știe mai multe și apoi îmi dau seama că nici eu nu știu mai nimic despre greutățile nimănui, nici măcar ale celor apropiați. Iată, așa cred că suntem toți, dintre care cel dintâi sunt eu…

 …

Apoi a urmat un somn profund, de vreo oră și jumătate, după care am mai stat o oră și ceva în pat, odihnindu-mă în special fizic, pentru că mintea nu prea se așeza la rugăciune și a zburdat într-o stare de semi trezie.

În ultima vreme, ca și acum trei zile, am reușit să intru mai mult în contact cu mine însumi și am simțit o agitație haotică a gândurilor, neliniște în corp, am avut din nou mici convulsii și în general o stare de apăsare. Mă gândesc că după atâția ani de păcat trebuie să sufăr și eu ceva, așa încât stau cuminte și pun înaintea lui Hristos toate trăirile mele. Nu mai fac ca în trecut, încercând să mă liniștesc singur, ci le pun înaintea Lui, ca prin mila Sa să mă curățească și să mă liniștesc cu adevărat.

Abia m-am sculat din pat și mâna este slăbită, că abia mai apuc lucruri. Degetul nu prea se mai îndreaptă și mă simt slăbit ca stare generală. Și cu starea asta vine și psihicul, sau invers, nu îmi dau seama prea bine.

Am perioade în care îmi vine să mă bag în pat și să nu mă mai ridic. O fi din cauza oboselii, nu îmi dau seama, dar e o oboseală în tot corpul care mă îmbie și cu care mă lupt în fiecare zi, făcând exerciții și mișcare cât mai multă.

Văd și aud în jurul meu suferințele și tragediile oamenilor sănătoși fizic și stau și mă întreb de ce suntem atât de tăntălăi și în loc să ne întoarcem la Hristos, simplu și de mare ajutor, stăm ca nebunii în ciorba suferinței noastre, acră, amară și puturoasă ca o zeamă de varză coclită. Cred că nu am învățat nimic din Pilda fiului risipitor, auzim pilda, însă nu înțelegem și cu atât mai puțin să o trăim. Chemarea lui Hristos, Care Se coboară și Se naște în fiecare an și învie în fiecare duminică și la fiecare Sfântă Liturghie, este un mesaj care nu ajunge la inima noastră. O exprimă foarte bine colindul pomenit mai devreme.

Poate după ceva mâncare și mișcare o să fiu puțin mai vioi.

Uneori îmi este foarte dificil văzând suferința omenească în general și a unor oameni în particular și cu câtă îndărătnicie țin cu dinții și nu se lasă salvați de Hristos. Și uneori îmi dau seama că și eu fac la fel și atunci mai încerc să mă desprind puțin din încleștarea față de patimi și păcat. Cam ăsta este parcursul meu din ultimii ani, văzând la alții și întorcând proiecția asupra mea. Acest lucru m-a ajutat foarte mult să mă înțeleg și să fac schimbări în ceea ce mă privește pe mine însumi.

Acum văd foarte pregnant mândria mea și a altora, manifestată ca furie și împotrivire asupra celor din jur, setea asta de a judeca, de a avea dreptate, de a-i face pe alții să facă precum cred eu, de a-i „învăța”. Cât de bezmetici suntem, crezând că noi putem judeca, evalua și emite pretenții de a avea dreptate în fața lui Dumnezeu. Cine ne poate salva din această iluzie? Ce nebunie, a ajuns făptura să judece Făcătorul, neștiind toate câte le-a dat Dumnezeu fiecăruia și de ce.

Apoi slava deșartă și egoismul, iubirea de sine, care ne fac să vrem, să cerem în continuu, în loc să mulțumim, să fim recunoscători și să ne smerim în fața Domnului… De la farduri, unghii, mobilă, televizoare, mașini, până la poziții sociale, apreciere, toate ne atrag în această capcană fără fund a slavei deșarte, care fură toate realizările noastre, atât de mici cât sunt ele…

Câtă răbdare are Hristos cu noi… O, Doamne!

Hristos Se naște, slăviți L!

P.S. Doar ce mă gândeam mai devreme că am avut mai multe momente în care nu mai puteam și apoi Dumnezeu prin ceva sau cineva mi-a dat un ajutor să trec și, în plus față de acest gând care mi-a venit, a sunat Ștefan să mă duc să îl ajut să învețe la fizică. Ca să vezi cum lucrează Domnul…

Doamne, fie Voia Ta că noi nici nu știm ce să îți cerem spre binele nostru cu adevărat.

29.12.2021

Astăzi urmează întâlnirea în care să le spun copiilor despre boală. Încerc să rămân conectat în acest timp la emoții și la gânduri. Nu este foarte ușor. Nu am o dificultate majoră de o natură anume, doar că am încercat să fac ceva rugăciune și am tremurat destul de serios. E drept că înainte făcusem duș și mă lua puțin cu frig, dar nu era genul de tremurat de la frig.

Am recitit scrisoarea către ei și așa cum e mi se pare destul de completă, dar am convenit să nu le spunem încă și despre final, așa încât va trebui să fac puțină improvizație și să omit momentan anumite aspecte.

Sper ca emoțiile să nu mă copleșească și să reușesc să fiu destul de adunat în discuție. E clar că este momentul, pentru că abia mai țin lingura în mână.

Zilele Nașterii Domnului au fost cu destul de multă pace, dar și cu o noapte sau două de nesomn, care m-au dat peste cap. Abia zilele acestea am reușit să recuperez poate complet și m-am simțit mai odihnit.

Doamne, miluiește-ne și învață-ne să facem voia Ta.

 […].

Mă simt cumva ca în filmul Matrix, când Neo s-a trezit din somn și a văzut în jurul lui acea masă de oameni, prizonieri ai propriilor gânduri și patimi. Bănuiesc ca puțini vor scăpa din acea capcană. Însă de asemenea bănuiesc că mila Domnului este mai mare decât neputința omenească și singura cale spre mântuire.

Doamne miluiește!